Nu puţini dintre noi am avut dilema ca trecând prin Piaţa Revoluţiei, să ne trezim uitându-ne cu gura căscată la „cartoful” (Memorialul Renaşterii, pe numele său complet „Glorie Eternă Eroilor şi Revoluţiei Române din Decembrie 1989”) şi la „puiul” (statuia lui Iuliu Maniu, şi Copacul Ars) care domină mica piaţetă din faţa fântânii… Şi probabil, majoritatea dintre noi am şi exclamat, unii cu voce tare, alţii în sine: „Porcărie sinistră!”.
Totuşi câţi ne-am oprit să vedem ce scrie pe panourile informative (panoul de fapt, pentru că doar unul conţine ceva explicaţii, celălalt fiind un pomelnic cu cei care au creat Memorialul Renaşterii…) ? Şi chiar dacă aţi citit nu cred că v-aţi lămurit întru totul…
Dacă în cazul statuii lui Maniu, simbolurile sunt destul de clare, bacoviene, aş putea spune, Memorialul este un amalgam de simboluri foarte bine gândite, însă deloc evidente… Şi dacă noi, care suntem „de-ai locului” tot nelămuriţi rămânem, mă întreb oare ce este în capul unui turist care vine şi vede un ansamblu de „dude” care par trântite acolo, într-un spaţiu dominat de un stil arhitectural clasic, încărcat de istorie: Palatul Regal, Biserica Kretzulescu, Ateneul Român, B.C.U. …
Pentru a putea înţelege mai bine ce se întâmplă de fapt acolo, haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să lăsăm „cyber-ghidul” să ne îndrume….
Memorialul Renaşterii, pe numele său complet <<Glorie Eternă Eroilor şi Revoluţiei Române din Decembrie 1989>>, este amplasat simbolic în Piaţa Revoluţiei, aceasta fiind locaţia în care a izbucnit revoluţia la 21-22 decembrie 1989. Monumentul aminteşte lupta care a avut loc atunci, însă pentru a înţelege cauza şi însemnătatea sacrificiului făcut este necesară o privire de ansamblu asupra ultimei perioade din istoria României, pe care o putem regăsi aici, la intersecţia simbolurilor monarhiei, ale comunismului, şi ale luptei anticomuniste şi izbânzii democraţiei.
Stând în dreptul acestei fântâni cu faţa spre monument avem în stânga Biserica Kretzulescu, ridicată în anii 1720-1722 ca simbol al creştinătăţii. Lângă aceasta se află fostul Palat Regal (actualul Muzeu Naţional de Artă al României), vis-a-vis este statuia ecvestră a regelui Carol, amplasată în 2010, o înlocuieşte pe cea veche care fusese distrusă de comunişti şi Ateneul Român, construit între 1886-1888, conceput de către un arhitect francez, cu coloane de 12 metri înălțime, identice în dimensiuni cu cele ale Erechteionului din Atena, fiind înscris pe lista Patrimoniului european ca monument de arhitectură de valoare națională și universală. Astfel suntem introduşi în perioada monarhiei.
Îndreptându-ne privirile în partea dreaptă, observăm o clădire care deşi astăzi este sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a rămas tot simbol al comunismului, în acea perioadă fiind sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, de unde dictatorul Nicolae Ceauşescu a fugit cu elicopterul personal înainte de a fi prins şi executat.
La fel cum putem trece vizual din partea stângă (Biserica Kretzulescu şi Palatul Regal) spre partea dreaptă (clădirea Comitetului Central), la fel putem trece mental prin istorie, de la un regim politic la altul – de la monarhie la comunism. Faptul că această trecere nu s-a făcut uşor este simbolizat de statuia lui Iuliu Maniu, de lânga noi, amplasată în 1998. Om politic cu o activitate importantă în perioada regalităţii – opus mereu regimului comunist, a fost închis la Sighet, unde a şi murit. Fiind una dintre victimele comunismului din România, el reprezintă întruchiparea speranţei si dorinţei de libertate în timpul dictaturii comuniste. Statuia este construită dintr-un bronz de culoare închisă simbolizând astfel austeritatea acelei perioade. Deşi pare sa aibă nevoie urgentă de recondiţionare, aspectul de sfârtecare este intenţionat, simbolizând rănile de-a lungul corpului cauzate de legare, întemniţare. Chipul statuii nu are trăsături definitorii, simbolizând astfel fiecare persoană din Romania care era constrânsă de regimul comunist – regim în care a contat dispariţia personalităţii individului şi gândirea colectivă unidirecţională. Copacul din spatele statuii are puţine crengi, aspect de ars, simbolizând moartea. Însă mâinile statuii au palmele îndreptate în sus şi către Biserică, întreaga statuie fiind plasată cu spatele la sediul Comitetului Central şi cu faţa la Biserica Kretzulescu simbolizând faptul că omul şi-a întors privirea către religie, credinţa în Dumnezeu fiind singura care îi mai dădea speranţa libertăţii.
Urmând mesajul transmis de statuia sa încercăm să ieşim din perioada comunistă, mergând pe Calea Biruinţei (prima parte a Memorialului). Acest drum este construit din buşteni retezaţi din copaci tineri de esenţă tare (stejar), simbolizând tot atâtea vieţi tinere curmate. De o parte şi de alta, sunt băncile albe din marmură a căror formă şi culoare sugerează cavourile celor morţi, răceala şi solemnitatea acestei porţiuni: pe Calea Biruinţei nu se stă… De asemenea simbolizează şi imboldul de a nu sta prea mult să plângi trecutul, ci să priveşti mereu înainte cu speranţă.
Calea Biruinţei se încheie cu Piaţa Reculegerii. Având în faţă Piramida Izbânzii, observăm că este plasată nu numai în centrul Pieţei Reculegerii, ci şi în centrul unei cruci (din nou un simbol al creştinismului) formate din aceeaşi buşteni ca şi Calea Biruinţei. Piaţa este delimitată de Calea Biruinţei printr-un zid, în semicerc, tot din marmură albă, numit Zidul Amintirilor. Acesta, privit în ansamblu cu crucea, poate simboliza şi braţele lui Iisus crucificat, sacrificându-se, aşa cum au făcut eroii revoluţiei, şi nu doar o placă de mormânt pe care sunt trecute numele morţilor, în alamă.
La baza Piramidei Izbânzii, ca şi în spatele Zidului Amintirilor, se găsesc pietre de râu, care ne duc cu gândul la o apă curgătoare, simbolul vieţii. Însă această apă, aici lipseşte, deci la baza acestei victorii a stat moartea – moartea multor tineri, care sunt reprezentaţi prin câteva figuri la baza Piramidei. Aceştia au de asemenea chipurile fără trăsături, fiind simbolul tuturor oamenilor care s-au sacrificat pentru libertate. Deasupra acestor statui, se regăseşte o singură amprentă, simbolizând identitatea naţională. Deşi toţi au feţele anonime, toţi au luptat cu acelaşi scop: libertatea.
Privind mai atenţi obeliscul, observăm ca este o piramidă cu trei feţe, simbol al crestinătăţii, Sfânta Treime.
Mai sus se află o coroană de anemone (conform mitologiei greceşti, anemonele sunt simbolul lacrimilor) străpunsă de acest obelisc, ea figurând o luptă grea, pornită cu sacrificiu şi jertfă, însă continuând mereu cu speranţa de izbândă (piramida nu are vârf, lupta continuă). Lacrimile sugerate de coroana de anemone pot învălui obeliscul până jos, ajungând în pietrele de râu de la baza piramidei în care stau martirii – ei vor fi plânşi pentru toteauna, şi pentru totdeauna aflaţi în amintirea noastră.
Vis-a-vis, pe partea dreaptă se află Fosta Direcţie a V-a a Securităţii Statului – actualul sediu al Uniunii Arhitecţilor, dovada „vie” a luptelor din piaţă, ea a fost bombardată cu tunuri şi reprezintă şi ea prefacerea de după ’89, când a fost reconsiderată din punct de vedere arhitectural (recondiţionată în stil modern, cu o „simbioză”între cărămidă şi sticlă), ea fiind o reminiscenţă a secolului al XIX-lea – casa Ministrului Grigore Păucescu.
În faţa statuii lui Maniu, lângă biserică, se află statuia lui Corneliu Coposu, președinte al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (1990 – 1995), senator, lider al opoziției din România postcomunistă, deținut politic sub regimul comunist, el a fost cel care a dus mai departe idealurile lui Iuliu Maniu. Amplasată în 1996, construită tot dintr-un material greoi, închis la culoare, având formă de cruce sugerează tot suferinţă şi sacrificiu. El reprezintă perioada grea care a urmat revoluţiei şi lupta pentru instaurarea Democraţiei.
Acestea fiind „zise” (poate şi citite…), putem spune că puterea simbolului şi a contextului în care se află acesta este incontestabilă. Acum că percepţia noastră a fost schimbată într-un fel, şi am aflat „adevărul” din spatele unor monumente „inestetice”, prost amplasate şi administrate, parcă totuşi s-a aprins ceva gândire simplă, managerială în noi şi simţim că ar putea fi un obiectiv de patrimoniu taman bun de exploatat turistic… Nici nu ar fi foarte complicat şi nici costisitor, iar idei de promovare sunt cu duiumul, însă „cartoful” s-a instalat bine în mentalul colectiv şi a apucat să prindă rădăcini… Ceea ce te face să te întrebi… Cum naiba alţii au făcut monumente la fel de „abstracte” şi puncte de atracţie turistică din nimic-nimicuţ, din care mai scot şi bani, sau măcar au spus o poveste turistului care a trecut pe acolo, să nu plece cu o imagine greşită…. De ce unii pot vinde şi îngheţată la eschimoşi, iar noi nu suntem în stare să administrăm şi să promovăm nişte monumente care simbolizează cu adevărat trecutul nostru – bun, rău, cum a fost…. Suntem la fel de confuzi ca întotdeauna şi nu ne putem asuma istoria, la fel de delăsători şi ignoranţi…
Pe de altă parte, poate domnul Iliescu – atunci când a comandat această lucrare destul de costisitoare, ca să demonstreze cât şi cum îşi toarnă el ţărână-n cap pentru evenimentele din decembrie 1989 – a avut ca scop final fix „ţeapa” de 56 de miliarde….
Autori: madhatTer & Eternal Silenced
NOTE ….TO WHOM IT MAY CONCERN: THOSE WHO RULE SYMBOLS RULE US.
flegmatrix 