Posts Tagged ‘întrebări’


A venit iar momentul pentru o autocurăţare de gânduri “necurate”… Atât de necurate că trebuiesc date fix în Recycle bin-u’ meu virtual…

Întrebarea care mi-a măcinat mie unicul neuron, şi aşa extenuat (i-am dat să mestece multe pietre şi zăcăminte),  de multă vreme, a început zilele astea să nu mai fie o enigmă atât de apăsătoare.

Întrebarea asta m-a lovit prima oară când aveam 6 ani şi ai mei, dintr-o clasică “nepotrivire de caracter”, au divorţat. Nimic grav… Chestiile astea se întâmplă tot timpul… Slavă cristoşilor că s-au inventat bunicii !!!! Iar pe principiul bunicii sunt “buni la toate”, iar “cine n-are bunici să-şi cumpere” pentru că “bunicuţa ştie tot” – de ce să nu crescă ei, bunicii, vreo 3 generaţii, că şi-aşa….sunt bătrâni, la pensie, poate se plictisesc şi ei şi decât să facă un rebus sau o plimbare în parc, mai bine să-i blagoslovim cu nişte nepoţi !!! Iar asta până la urmă ajunge să fie o chestie normală chiar şi pentru nepoţi… Adică, atunci când creşti fără mamă, chiar nu mai contează cum ar fi fost dacă ai fi avut-o lângă tine, şi nu te mai afectează cu nimic teoriile ei conspiraţioniste de genul : “din cauza lu’ tac-tu eşti tu aşa rece cu mine, dacă te-aş fi crescut eu, nu erai aşa” sau celebra “da, n-a avut cine să-ţi dea educaţie… te-au lăsat de capu’ tău”…. În cazuri de genul ăsta, moştenirea genetică este de ajuns, de ce ai mai avea nevoie de altceva de la un astfel de om?

Întrebarea a răsărit din nou, şi a pus stăpânire pe mine ca un creep, ca o tumoare extinzându-se până-n suflet, după câţiva ani, când am realizat că de fapt mai toţi oamenii pe care-i ştiam au părinţi cam… dereglaţi…

Deci până la urmă… toată chestia asta… cu cetăţenii care se reproduc şi fac şi ei copii e de fapt un fel plagă care distruge Umanitatea. Adică e mai mult un fel de marketing viral, pentru că deja nu mai contează OMUL, contează că se face mare şi frustrat şi ca să compenseze lipsa afecţiunii din copilărie, o să se înconjoare cu lucruri, lucruri scumpe şi sclipicioase care aduc bucurii de moment. Până la următorul salariu adică ! Şi se autodeclară liber-schimbist şi liber-cugetător,  filosofia lui de viaţă fiind “Carpe Diem!”, “Memento mori!”, “Tempus fugit!” sau “Ars longa, vita brevis!”, în funcţie de poetul preferat al profei de latină din liceu.

Acum, problema devine de-a dreptul hidoasă, pentru că ai ajuns la vârsta la care auzi prin jur că oamenii din generaţia ta, sau un pic mai mari, se căsătoresc şi inevitabil… te gândeşti că urmează botezul. Şi ajungi implicit să te vezi pe tine într-o situaţie asemănătoare, moment în care stomacul descoperă noi dimensiuni…

Şi totuşi…. WHY THE FUCK SOME PEOPLE HAVE CHILDREN ??!!??!

E destul de simplu răspunsul… În funcţie de percepţia noastră asupra oamenilor şi asupra experienţelor pe care le avem, şi în funcţie şi de anumite traume din copilărie, ajungem să ne cunoaştem pe noi înşine mai mult sau mai puţin, după caz… iar deşi până într-o anumită vârstă (26-27 de ani) ideea de bază este să “experimentezi”, “să te distrezi de toţi banii” şi să faci bâlci că viaţa e scurtă, profitând maxim de superficial de toate nimicurile,  după ce te dai cu capu’ de pereţi de-ţi sar mucii ( de unde şi semiexpresiva zicală “cai verzi pe pereţi” ), tendinţa este de a lega ceva cu cineva, oricine, care să-ţi dea senzaţia că n-ai trăit degeaba şi că viaţa ta poate fi stabilă şi normală. Acesta fiind contrastul aproape antinomic de situaţii… eşti dispus să accepţi absolut orice lângă tine, pentru că îţi expiră dracu’ programarea genetică şi tu nu ţi-ai atins scopul ca specie !!! Păi şi pentru ce pisicii lu’ Hector mai trăieşti dacă nu faci decât să repeţi istoria asta parşivă şi să mai fuţi o generaţie ??! Iar după câţiva ani… când este deja ora perpetuă din Iad…(prea târziu…) rămân totuşi 2 alternative:   1 –    vărsarea frustrărilor şi a tuturor nerealizărilor în capul copiiilor sau  2 –    bunicii + vărsarea frustrărilor şi a tuturor nerealizărilor în capul copiiilor.

STAGE : furie la nivel macro !!!!

MOOD : cum să nu-mi placă euglenele ?

Note to self :  I love my memaw !!!

Advertisements

Pasul 1: Tocmai încerc să accept faptul că nu dă nimeni 2 bani pe ce scriu eu aici. Pe principiul “fiecare cu…ce-l doare!”. Respir adânc de 3 ori şi gata… Entuziasmul revine.

Pasul 2:  Floweeer Poweerrrr!!!!

Pasul 3:  De aici începe teoria… Identificarea intrigii.

Trebuie să accepţi că nu există oameni mai buni şi oameni mai răi raportat la tine. Există ceea ce se numeşte mediocritate. De asta suferă majoritatea oamenilor în majoritatea timpului. Deci, de fapt, din punctul ăsta de vedere toţi suntem la fel… Diferenţa se face prin gradul de entuziasm cu care participăm la diverse activităţuri (şi aici nu mă refer la activităţuri feisbuciste sau alte cyber-acţiuni).

Eu am început să realizez că pe măsură ce “îmbătrânesc” ajung să fiu din ce în ce mai dependentă de anumite grupuri, locuri, obiceiuri… Chestiile astea erodează entuziasmul şi te fac să devii un fel de simplu participant într-un “suflet colectiv” (frumoasă metaforă, băi băiete!!)… Iar dacă nu ai apucat până acum să te cunoşti şi să stai mai mult cu tine, e destul de grav… Şi sunt mai multe variante din punctul ăsta : ORI te deprimi, te depersonalizezi şi o iei pe câmpii, ORI e totul ok, pentru că nu conştientizezi încă faptul că nu eşti complet ORI te apuci dracu’ să faci ceva care să te implice doar pe tine şi  pe nimeni altcineva (asta nu implică să devenim toţi nişte onanişti – la o căutare mai avansată în DEXonline vei găsi şi semifantasticul “puţopalmist”).

Pasul 4: Pauză

Drept pentru care, de la o anumită vârstă, când îţi dai tu seama că nu mai ştii cine eşti, ce vrei, de unde vii şi încotro te îndrepţi…  Iei o pauză de la alte dude şi te implici, aşa, ca şi cum ai fi un caracter semiexcepţional, în nişte situaţii semiexcepţionale (iarăşi, indicaţii preţioase: asta nu implică neapărat sporturi extreme pe sârmă ghimpată sau minesweeper IRL).

Pasul 5: Stabilirea priorităţilor

Cred că un criteriu foarte bun de a sorta priorităţile şi a concluziona ce anume este mai potrivit pentru tine este afinitatea pe care o ai cu natura. E cel mai simplu, pentru că dacă te înţelegi cu natura în ansamblu… te înţelegi cu tine. Pentru că tu eşti natură (asta implică şi chestii mai adânci, de genul –  “autodistrugerea este ceva normal”, pentru că vine din noi, iar noi suntem natură… dar heeeii…totul este normal din moment ce se întâmplă cu o anumită frecvenţă… este normal să fim mediocri, să nu ştim, sau nici să nu vrem să ştim răspunsul la eternele şi cosmicele întrebări de mai sus)…

Pasul 6: Practica  (asta nu are decât avantaje, dacă vrei dezavantaje, caută în  altă categorie…)

Eu de exemplu, chiar vreau să plimb căţei… Este poate cel mai bun lucru pe care aş putea să-l fac. Prezintă foarte multe avantaje, printre care şi alergatu’ prin parc, mersul pe jos (sportul meu preferat, de mică), aruncarea băţului, comunicarea cu un interlocutor disciplinat… Chestii rar întâlnite în ziua de azi. Am multe de învăţat…

Pasul 7: Lesson learned.

Trebuie să fim conştienţi de legătura ombilicală pe care o avem cu natura. Pentru că ea ne ţine în viaţă în momentele în care societatea şi colegii de suferinţă ne sodomizează neuronii şi ne îndoaie entuziasmul.

STAGE: furieee?!!?!!!

MOOD: miserupe

NOTE TO SELF: dacă te implici prea mult şi prea singur în diverse chestii dai în solipsism. Încă o dovadă că excesele şi extremele nu este bune.

Cuvinte Inutile ce pun punctul pe I.


M-am cam săturat de cuvinte.. Încercam prea mult să exprimăm nişte sentimente care de fapt sunt simple, naturale, şi până la urmă ajungem să ne mulţumim cu discuţiile despre vreme, politică, fotbal si maşini.. Cred că dacă omenirea mai merge mult în direcţia asta, în câţiva ani oamenii aceleiaşi naţii nu se vor mai înţelege între ei; vor fi “ăia care citeşte şi filozofează” şi “ăia care munceşte şi are ambiţie”.. Nici nu vreau să mă gândesc.. Întotdeauna am zis că ar fi fost mult mai simplu dacă în loc să devenim nişte materialisto-capitalisto-corporatişti, ne-am fi folosit creierul – poate am fi dezvoltat un fel de abilităţi psihotronice, telepatice, cum vedem prin filme.. Asta pentru că nu pot fi de acord că maimuţa a devenit om atunci cand a început să-şi folosească mâinile şi să producă unelte (cum a zis Engels)… Evident că întâi a trebuit să-şi folosească creierul, pentru ca mâinile să poată lucra… Şi aici apar întrebările legate de natura umană… Care momentan m-au dus la concluzia ca natura umană e “rea”.. Tot ce facem, facem pentru noi, pentru că suntem condiţionaţi să fim nişte profani cu nevoi fiziologice, pentru a căror împlinire suntem în stare să facem orice…Dar cu nevoile spirituale cum rămâne?? Nu pot să cred că suntem toţi pe Pământ, avem condiţiile ideale, avem creierul pe care îl avem şi nu facem nimic cu el… Nu se poate să îl avem degeaba.. Aşa că, un pic influenţată şi de picul de paleontologie evolutivă pe care o ştiu, eu cred că noi (Homo sapiens sapiens) suntem doar o treaptă din evoluţia unor fiinţe (?) ce peste câteva sute sau mii de ani vor fi cu adevarat superioare şi vor fi trecut peste partea cu “manipularea materiei”, ajungând să-şi folosească aşa-zisul creier la toată capacitatea lui… Sigur aşa trebuie să fie, pentru că e destul de clar care ne sunt limitele ca oameni…Şi atâta timp cât suntem prinşi în sistemul ăsta închis, dependenţi de materie, e cam greu să mai ai timp să-ţi dezvolţi şi spiritul… Vreau să schimb ceva şi problema e că momentan înca nu ştiu cine sunt şi ce aş putea face..Mă împiedic la tot pasul de alte întrebări şi într-un fel mi-e teamă să nu mă pierd în detalii.. Anticii aveau dreptate când spuneau “Cunoaşte-te pe tine însuţi” , este ceva absolut necesar dacă vrei să poţi merge mai departe…Dacă vrei să ştii dacă eşti un luptător sau preferi să taci.. M-am saturat sa aud în jurul meu, la oameni de vârsta mea sau un pic mai mari, că “viaţa e scurtă, hai să ne distrăm, să profităm că suntem tineri, sex&drugs&rock’n’roll,ş.a.m.d” şi alte clişee reducţioniste, care-o să-i ducă la un moment dat in ceţuri dense din care nu vor mai ieşi…Şi atunci, pentru ei, ceasul va arăta “ora perpetuă” din Iad: “prea tarziu”. Adevărul e, că azi ai atâtea opţiuni, încât nu mai e ca pe vremea “romanticilor” – când oamenii ori înnebuneau, ori mureau (din cauza unei vieţi chinuite, de nesuportat, în slujba sistemului, sau mâncaţi de probleme materiale pe care spiritul lor nu le putea controla) , cum s-a întamplat cu Kafka, Eminescu, Van Gogh-ridicaţi la rang de geniu doar ca sa fie uitaţi pe piedestale reci, neînţeleşi şi ca să dea o imagine cuvântului “geniu”, care spre deosebire de adevărata înţelegere, este la îndemana oricui… Să nu uit totuşi că un “Che Guevara” (pe care azi toţi îl consideră “un cretin pentru că a luptat pentru nişte idei greşite, pentru că nu se poate ca toţi oamenii să fie egali..asta e utopie”, de parcă suntem noi în stare să stabilim ce e greşit şi ce nu; dacă ai principii şi lupţi pentru ele ajungi să fii un cretin pentru nişte maimuţe care nici măcar nu s-au obosit să pună mâna pe o carte de istorie -dar au văzut filmu’ , că e trendy- şi să înţeleagă că anumite întâmplări au rămas în cărţi tocmai pentru ca noi să nu mai facem aceleaşi greşeli; Boia spunea că dacă oamenii ar învăţa din propriile lor greşeli, mai ales în ceea ce priveşte istoria, nu ne-am fi dezumanizat, dar presupun că e …prea tarziu) sau un Michael Jackson (acum zâmbiţi, dar stiţi că am dreptate..era un copil, el a ales să rămână aşa şi să compună melodii în care cânta despre pace, libertate şi fericire (“They don’t care about us”, “Earth Song” care are şi un videoclip interesant; şi poate şi altele pe care nu le ştiu..), şi în felul lui a fost un luptător, a încercat să spună ceva, iar ei l-au omorât, s-au umplut de bani, l-au ridicat pe piedestalul capitalismului, i-au distrus toată esenţa) au mai existat, chiar în sistemul asta… Norocul nostru cu mass-media că am aflat de ei, că de carţi oricum nu mai arde nimănui… Şi atunci, decât să lupţi continuu, să-ţi consumi resursele şi să-ţi grăbeşti pasul spre un prezumtiv mormânt (cum au făcut “geniile”), nu ar fi mai bine să aştepţi momentul în care te vei simţi “puternic ca un munte” ca să dai lovitura finală? (Am văzut “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, se pare că şi asta m-a influenţat…nişte rude de-ale mele care se uită la filmele de pe protv ar spune că sunt “influenţabilă”) Într-un fel e simplu, trebuie doar să ştiu ce vreau… Pe de alta parte unora le stă în fire să complice lucrurile.. Pe bună dreptate.. Şi deşi sunt optimistă în general, sper să nu mă transform într-o nihilisto-realisto-cinică… Oricum ar fi, problemele astea o sa le rezolv cu timpul..sau mai bine zis, o să continui să caut…Ce rezolvare..? Nu e ca şi cum trebuie să-l aflu pe x din ecuaţie.. Mă gândesc că poate acum par teribilistă sau exaltată (cuvinte adesea folosite de tata în legatură cu mine), dar cu toate că am spus că natura umană e mai mult rea…cred ca nişte seminţe plantate acum, acolo unde trebuie, vor da roade la momentul potrivit…Speranţa moare ultima, nu? Am înţeles asta…când mi-am intrat cumva în psihic încercând să înţeleg cine sunt, ce sau cine m-a făcut să fiu aşa… şi mi-am dat seama că pentru mine cel mai mult contează oamenii… Că anumiţi oameni, au capacitatea să planteze o sămânţă, sau mai multe… care dau naştere altor întrebări, infinite ca număr, fără răspuns pentru unii; pentru alţii, dornici sa parcurgă drumul…răspunsul nici nu mai contează.. Tot ce contează e OMUL!                       *************************************************

După 1 an şi ceva….

Am început să-mi pierd încrederea în umanitate… Ce spiritualitate? Ce evoluţie? Hahahaaaa!!! O să ne înecăm într-o baltă de sânge după ce ne-am aşezat în cur că ne-am înţepat într-un ac…găsit în caru’ cu fân. Cineva zicea: “de ce alegi să te întreci când ai uitat de ce alergi??” Word!!!