Posts Tagged ‘natură’


Pasul 1: Tocmai încerc să accept faptul că nu dă nimeni 2 bani pe ce scriu eu aici. Pe principiul “fiecare cu…ce-l doare!”. Respir adânc de 3 ori şi gata… Entuziasmul revine.

Pasul 2:  Floweeer Poweerrrr!!!!

Pasul 3:  De aici începe teoria… Identificarea intrigii.

Trebuie să accepţi că nu există oameni mai buni şi oameni mai răi raportat la tine. Există ceea ce se numeşte mediocritate. De asta suferă majoritatea oamenilor în majoritatea timpului. Deci, de fapt, din punctul ăsta de vedere toţi suntem la fel… Diferenţa se face prin gradul de entuziasm cu care participăm la diverse activităţuri (şi aici nu mă refer la activităţuri feisbuciste sau alte cyber-acţiuni).

Eu am început să realizez că pe măsură ce “îmbătrânesc” ajung să fiu din ce în ce mai dependentă de anumite grupuri, locuri, obiceiuri… Chestiile astea erodează entuziasmul şi te fac să devii un fel de simplu participant într-un “suflet colectiv” (frumoasă metaforă, băi băiete!!)… Iar dacă nu ai apucat până acum să te cunoşti şi să stai mai mult cu tine, e destul de grav… Şi sunt mai multe variante din punctul ăsta : ORI te deprimi, te depersonalizezi şi o iei pe câmpii, ORI e totul ok, pentru că nu conştientizezi încă faptul că nu eşti complet ORI te apuci dracu’ să faci ceva care să te implice doar pe tine şi  pe nimeni altcineva (asta nu implică să devenim toţi nişte onanişti – la o căutare mai avansată în DEXonline vei găsi şi semifantasticul “puţopalmist”).

Pasul 4: Pauză

Drept pentru care, de la o anumită vârstă, când îţi dai tu seama că nu mai ştii cine eşti, ce vrei, de unde vii şi încotro te îndrepţi…  Iei o pauză de la alte dude şi te implici, aşa, ca şi cum ai fi un caracter semiexcepţional, în nişte situaţii semiexcepţionale (iarăşi, indicaţii preţioase: asta nu implică neapărat sporturi extreme pe sârmă ghimpată sau minesweeper IRL).

Pasul 5: Stabilirea priorităţilor

Cred că un criteriu foarte bun de a sorta priorităţile şi a concluziona ce anume este mai potrivit pentru tine este afinitatea pe care o ai cu natura. E cel mai simplu, pentru că dacă te înţelegi cu natura în ansamblu… te înţelegi cu tine. Pentru că tu eşti natură (asta implică şi chestii mai adânci, de genul –  “autodistrugerea este ceva normal”, pentru că vine din noi, iar noi suntem natură… dar heeeii…totul este normal din moment ce se întâmplă cu o anumită frecvenţă… este normal să fim mediocri, să nu ştim, sau nici să nu vrem să ştim răspunsul la eternele şi cosmicele întrebări de mai sus)…

Pasul 6: Practica  (asta nu are decât avantaje, dacă vrei dezavantaje, caută în  altă categorie…)

Eu de exemplu, chiar vreau să plimb căţei… Este poate cel mai bun lucru pe care aş putea să-l fac. Prezintă foarte multe avantaje, printre care şi alergatu’ prin parc, mersul pe jos (sportul meu preferat, de mică), aruncarea băţului, comunicarea cu un interlocutor disciplinat… Chestii rar întâlnite în ziua de azi. Am multe de învăţat…

Pasul 7: Lesson learned.

Trebuie să fim conştienţi de legătura ombilicală pe care o avem cu natura. Pentru că ea ne ţine în viaţă în momentele în care societatea şi colegii de suferinţă ne sodomizează neuronii şi ne îndoaie entuziasmul.

STAGE: furieee?!!?!!!

MOOD: miserupe

NOTE TO SELF: dacă te implici prea mult şi prea singur în diverse chestii dai în solipsism. Încă o dovadă că excesele şi extremele nu este bune.

Cuvinte Inutile ce pun punctul pe I.


Sau cum ar zice un poet adevărat…. “strange things happen every day”.

Dar de ce ?  Adică e ok să se întâmple chestii, chiar e de dorit…. E de-a dreptul anti-monotonie (hai recunoaşteţi că toţi sunteţi speriaţi de monotonie/rutină ca dracu’ de tămâie). Dar e şi mai tare când există motive, argumente (valide de preferat) cât şi logică. Adică, spre exemplu, pleci din punctul A spre punctul B pentru că în punctul B se dă limonadă pe gratis, pe când în punctul A e doar apă de la robinet şi aia pe bani. Presupunând că ţi-ai uitat harta sau că nici n-ai avut una vreodată, cum găseşti Nordul spre limonadă ? Întorci harta în direcţia în care mergi tu, că sigur ăla e, sau cauţi întâi Nordul şi apoi orientezi harta ?? Adică nu ştiu…  E amuzant cum unii se pierd prin păduri imaginare şi preferă să mănânce scoarţă de copac şi să îşi omoare neuronii….

Da, sunt chestii care se schimbă… Sunt oameni care vin şi pleacă. Dar mai ales care pleacă… Şi dacă alegi să rămâi în trecut n-o să fii niciodată pregătit pentru  ce trebuie să vină… Cu cât stai mai mult în starea asta de… nihilism cinic, habar nu am cum să-i spun, cu atât pierzi mai multe chestii: timp, neuroni, oameni, experienţe… viaţă, mai pe scurt… Şi îţi perzi dreptul de protest la adresa… Universului, în general.

Ce frumos, “semisuperb, semifenomenal şi aproape cozmic” (de la Ştefan citire ) m-am exprimat eu aici… Bine că le ştiu eu pe toate (vorba altcuiva)…

Adevăru’ e că încep să cred că sufăr de o boală care se numeşte pe scurt “entuziasmul neiniţiatului în viaţa asta naşpa în care toată lumea şi-o trage cu toată lumea la propriu sau/şi la figurat şi de fapt nimeni nu merită nici măcar o flegmă”.

Dar, e ok, bă… Cine mai ţine cont de sentimente, cine mai poate să simtă, cine mai vrea să simtă, cine mai ştie ce pisicii lu’ Hector’ e normal şi cine/ce e şi ce vrea ??  Prea complicat… Aşa că hai să ne pierdem individualitatea, să nu ne exprimăm sau să cerem ajutorul —  doamne fereşte, să ne închidem în casuţe, în cochilii (şi alte chestii specifice moluştelor/nevertebratelor) şi armuri de 15 tone şi să ne ascundem în fortăreţe fenomentale, că vine sfârşitu’ lumii!!!!!

Pe de altă parte… ultima discuţie la bere a revelat faptul că toţi marii gânditori sau oameni de ştiinţă au fost atât de pasionaţi de ceea ce făceau, încât nu mai ştiau sau nu mai vroiau să ştie altceva… Dar nu e ironic că te consumi atât şi  pierzi atâtea chestii pentru acea pasiune, pentru ce-ţi place ţie mai mult să faci ? Şi aici se potriveşte de minune… “arta cere sacrificii”. Nu-i aşa? Pentru că îţi dă, dar îţi şi ia… Şi uite cum se stabileşte echilibrul… Echilibrul naturii, care însă nu este neapărat sinonim cu echilibrul nostru.

Echilibrele astea sunt ca 2 ( DOO! ) bile, una într-alta, cea mare este echilibrul stabilit de natură, şi este întotdeauna fixă, iar cea mică, din interior, este echilibrul nostru – instabil, sau în cele mai bune cazuri metastabil. Bila mică nu se va mai roti ca disperata atunci când vei înceta să alergi în gol, fără scop… Natura ne fute… Şi dacă nu ne stabilim noi un scop fără să ne agăţăm de trecut… singurul scop rămâne ăla biologic. Adică bun… şi unde e OMUL în toată ecuaţia asta? Şi o euglenă se reproduce…

STAGE: FURIE

MOOD: FUCK OFF !!!

NOTE TO SELF: sunt minunată dar FOREVER ALONE …

 

NOTĂ PT CINE CITEŞTE: nu sunt emo !!! (e prea mainstream… )

Cuvintele este din ce în ce mai inutile.