Posts Tagged ‘marte’


Grupul de oamenii ce aveau ca misiune colonizarea planetei Saturn, au pornit la drum si, ocolind putin planeta Jupiter, au ajuns la destinatie relativ repede.

Oamenii, demoralizati de starea in care a ajuns planeta pe care in cele din urma o si parasisera, au fost intr-atat de entuziasmati si euforici la prima vedere a planetei Saturn si al potentialului neexploatat al acesteia incat au fost izbiti inca din prima secunda de un val puternic de furie creativa. Un val atat de puternic incat imaginatia fiecarui om a fost inundata aproape instantaneu de milioane de idei care pluteau intr-un ocean imens de vise ce pareau a fi din ce in ce mai realizabile.

Si astfel, oamenii drogati de aceasta furie, furie creativa bineinteles, au inceput sa vorbeasca intre ei, altii au inceput sa vorbeasca singuri, sa zbiere, sa incerce sa isi impuna visul celorlalti inspre realizare.

Dar cum fiecare om incerca sa isi impuna propriile idei orbit de aceasta furie creativa, fara sa fie dispus sa ii asculte si pe ceilalti, au aparut in scurt timp conflictele, violentele, haosul. Oamenii au inceput sa se enerveze si sa se supere, si, de atatia nervi si macinati de aceasta furie pe care nu o mai puteau controla, au cautat sa migreze catre alte planete unde sa isi transpuna acest idei in realitate.

Drept urmare, oamenii de pe Saturn au plecat dezbinati, unul cate unul sau in grupuri mici catre Pamant, care parea planeta tuturor posibilitatilor.

Cei putini care au mai ramas, au cazut intr-un final la un acord si au inceput dezvoltarea unui proiect, acord care intr-un final a cedat datorita oamenilor care si-au pierdut efectiv mintiile incercand sa isi reprime propria furie creativa in favoarea furiei de executie.

Intr-un final, proiectul a fost sistat, iar ultimii oameni ramasi au parasit planeta Saturn cu destinatia Pamant.

Din fericire, dovada existentei acestui proiect neterminat este vizibila si in zilele noastre si este reprezentata de sistemul de inele al planetei Saturn, inele care, ca scop al proiectului, urmau sa se concretizeze in prima autostrada suspendata din lume cu 160 de benzi pe fiecare sens. Exista dovezi (neprobate insa) ca acest proiect a fost cunoscut sub numele de ‘Centura Saturnului’ si urma sa fie finalizat in 18 luni.

Advertisements

Colonizarea Soarelui a reprezentat o misiune extrem de dificila pentru grupul de oameni care au ales aceasta destinatie, misiune care a fost constientizata si asumata de fiecare membru al grupului.

Odata ajunsi pe Soare, oamenii s-au bucurat de caldura din exces, de lipsa ninsorii in timpul iernii care ar fi ingreunat traficul in orase, de lipsa temperaturilor scazute din pricina carora costul intretinerii ar fi crescut etc.

Cu toate aceste, cand oamenii erau gata sa inceapa lucrul la noua civilizatie, Forul Superior de Conducere a decis, pe baza instituirii codului rosu de canicula si a depasirii pragului critic al Indicelui de Confort, ca toate unitatile de invatamant si toate intreprinderile de pe soare vor fi inchise pana ce situatia nu se va stabiliza favorabil activitatilor de invatare si lucru. Dupa aceasta decizie, Forul Superior si-a autosuspendat activitatea la randul lui pana la stabilizarea favorabila mai sus amintita.

Oamenii, surprinsi si demoralizati la auzul acestei vesti, au vociferat, au injurat, au suspinat si, intr-un final, au eliberat piata in care se stransesera pentru protest, fiecare ducandu-se ori acasa, ori in carciumi, ori unde se putea.

Tot asteptand ca lucrurile sa se imbunateasca si, fiind lipsiti de orice activitate in afara de mancat, baut, imbatat si vorbit prostii, lenea si prostia oamenilor de pe Soare au inceput sa se accentueze. Si s-au accenuat atat de tare incat nimeni nu mai vroia de fapt sa munceasca pentru ca era prea greu si lor era mult prea lene. Pe langa asta, deoarece au devenit si foarte prosti pentru ca nu ii educa nimeni si lor le era prea lene sa se autoeduce in masura posibilitatilor, oamenii de pe Soare au dezvoltat concepte cum ar fi: glumele cu adevarat proaste, barfa (care tine mintea odihnita), foamea pentru subiecte socante si grotesti (care sa ii mai scoata putin din letargia in care se adanceau zi de zi) etc.

In cele din urma, oamenii de pe Soare fiind atat de frustrati, atat de lenesi si atat de prosti au hotarat ca trebuie sa faca ceva sa iasa din aceasta stare in care au ajuns. Prostia si lenea insa, au intarziat luarea unei decizii timp de cateva sute de mii de ani pana cand Forul Superior al Comunitatii a hotarat ca s-a asteptat ameliorarea si stabilizarea favorabila a situatiei, si ca exeprienta celor cateva milioane de ani petrecuti pe soare pot reprezenta o dovada suficient de credibila ca pe Soare temperaturile nu faciliteaza lucrul si invatatura si ca nu veni niciodata briza care sa mai racoreasca fruntile incruntate ale oamenilor frustrati ca nu pot munci.

Drept urmare, Forul a decis ca oamenii sa migreze spre o alta planeta in care vor putea invata si munci cu drag si spor in conditii mult mai bune.

Oamenii de pe Soare au ales ca destinatie planeta Pamant, planeta pe care au si ajuns in jurul anilor 1800.

Nu este inca dovedita, dar exista niste teorii care sustin ca oamenii de pe Soare odata ajunsi pe Pamant, au fost atat de entuziasti si euforici incat au inventat Comunismul (teoretic), urmand ca un secol mai tarziu, tot cativa reprezentanti ai acestui grup sa incerce sa il aplice.


Oamenii au plecat de pe Marte si au traversat aproape tot sistemul solar pentru a coloniza planeta Pluto.

Odata ajunsi aici, oamenii au fost dezamagiti si chiar au incercat un sentiment de ura si invidie fata de celelalte grupuri care, in viziunea lor, i-au pacalit pe acestia sa populeze o planeta atat de mica.

Si asa suparati si asa mahniti cum erau ei atunci, s-au decis sa studieze, sa construiasca si sa dezvolte, manati de ura dar si de idealul de a naste si a impinge civilizatia pe culmi nebanuite.

Insa, planeta fiind prea mica, la orice miscare se impiedicau involuntar unii de altii, se atingeau extrem de des la fel de involuntar pana cand, catastrofal, aceste atingeri nevinovate si aceste piedici inocente (intre reprezentantii aceluiasi sex) au inceput sa fie placute. Terifiati de acest fapt, ei au incercat sa isi justifice intr-un fel aceste sentimente ciudate si nenaturale pe care le experimentau si, intr-un final, au decis de comun acord sa se autoproclame Artisti, deoarece numai Artistii au simturi extrem de fine si sunt capabili de trairi de care oamenii normali sunt incapabili.

Singura problema a lor era ca nu aveau nici un talent, talent care sta la baza notiunii de Artist. Drept urmare, fiecare om de pe Pluto a inceput sa se forteze sa cante, sa deseneze, sa picteze, sa sculpteze, sa se manifeste artistic in general.

Evident, din lipsa talentului, muzica era oribila, lipsita de armonie si ritm si total neinspirata, picturile denotau o falsa valoare si se puteau confunda usor cu locul unui accident, desenele erau oribile si estetic nule, sculpturile nu exprimau nimic altceva decat disperare si retard, retard artistic bineinteles. Totusi, aceste rezultate descurajante nu i-au oprit pe oamenii speriati de pe Pluto din incercarile lor de manifestare artistica, incercari care esuau de fiecare data parca din ce in ce mai rau.

Insa, timpul tot trecand si ei tot incercand, au ajuns sa se auto-doctrineze atat de tare si atat de bine, incat au inceput sa devina extaziati contempland deseurile acustice si vizuale pe care le produceau. Si astfel, toti erau ferm convinsi ca au devenit cu adevarat Artisti, chiar Artisti foarte foarte ‘grei’.

Au urmat, bineinteles, diverse etape in ‘calatoria’ Artistului spre absolut printre care spicuim:

  • Insusirea aerului boem specifica Artistilor;
  • Invocarea ‘Abstractului’ in orice esec sau orice incercare de critica din partea altor oameni;
  • Insusirea ‘arogantei creative’ care se revarsa pana si in cel mai mic gest;
  • Lupta vehementa impotriva razboaielor (cu toate ca in acele timpuri, notiunea de razboi nu exista – existau doar armonie si group hugs), Lupta impotriva sistemului care ii transforma in roboti si in numere (cu toate ca, practic, nu era nici un sistem pe Pluto pentru ca nu poti sa faci un sistem doar cu Artisti) si multe alte tipuri de revolte fine pentru scopuri, evident, nobile.

Apogeul civilizatiei Plutonienilor (asa cum s-au autodenumit ulterior, dupa ce au devenit Artisti) a fost atins in momentul in care au simtit ca talentul lor este mult prea urias pentru o planeta atat de mica care, bineinteles, nu mai putea cadra drept o ‘scena’ pentru manifestarile lor. Pe de alta parte, asa cum gandeau ei atunci, era pacat ca acest talent sa ramana prizonier pe Pluto fara sa fie propagat si catre alte civilizatii care sa il poata aprecia la justa lui valoare.

Drept urmare, Plutonienii au parasit cu totii planeta Pluto si au ales ca destinatie planeta Pamant, unde au si ajuns in jurul anilor 2000.


Contrar dovezilor stiintifice pe baza carora s-a construit falsa ipoteza cum ca radacinile oamenirii sunt chiar aici, pe planeta Pamant, Istoria Alternativa a Omenirii (pe scurt IA-O) surprinde aparitia primului om pe Marte cu foarte foarte foarte mult timp in urma.

Istoria Alternativa a Omenirii (IA-O inca o data, pe scurt) incepe pe Marte unde, cu foarte foarte foarte mult timp in urma, omul a aparut gratie unui accident bizar si totusi fericit care implica un platouas de micro-organisme, o eruptie vulcanica extrem puternica si o gramada de furtuni de suprafata ce au jucat rolul polonicului cu care se amesteca ciorba in oala.

In acele vremuri, Marte era o planeta minunata si de o bogatie cum nu s-a mai vazut din punct de vedere al resurselor. Omenirea la randul ei s-a contopit cu planeta intr-o armonie pe care numai in basme o mai poti intalni: toti oamenii erau frumosi, constiinciosi, harnici, veseli, respectau adevaratele valori, erau ospitalieri, erau extraordinar de inteligenti si de organizati, erau dornici sa descopere lucruri noi si utile, toate acestea intr-o civilizatie infloritoare.

Dar procesul de inflorire a civilizatiei umane de pe Marte a avut un pret urias: oamenii au exploatat resursele planetei intr-un ritm atat de galopant incat Marte cea verde si seducatoare a ajuns in starea in care o gasim si astazi: o planeta executata, arida, o planeta secata de orice resursa care numai ofera decat un decor dezolant si deprimant. Oamenii de pe Marte, treziti parca dintr-un vis frumos si loviti de crunta realitate, au inceput sa fie tristi, deprimati, demotivati, oricat de mult incearcau sa se autoconvinga ca este bine, ca sunt sanatosi, ca au ce manca si ca sistemul de asigurari de sanatate inca prospera.

Cum nu poti trai intr-o iluzie si in incercari de autosugestie o viata intreaga, o mana de oameni care nu mai puteau sa se abtina au spus ca ce se intampla este o mizerie, ca omenirea a facut niste greseli imense si ca ar trebuie sa simta responsabili fata de Marte, planeta magnifica pe care oamenii au transformat-o inconstient intr-o epava.

Si atunci, oamenii, cu capul in pamant de rusine, s-au hotarat sa migreze spre locuri unde vor putea sa fie din nou constinciosi, muncitori, dornici de noi descoperiri, veseli etc. Si ca sansele supravietuirii omenirii sa creasca, statistic vorbind, oamenii s-au organizat in grupuri urmand ca fiecare grup sa colonizeze cate o planeta din sistemul nostru solar: Saturn, Neptun, Pluto, Pamant, Jupiter si Venus.

Un grup de oameni a fost desemnat sa colonizeze chiar si Soarele.

Si acestea fiind spuse, oamenii s-au pupat, si-au strans calduros mainile, si-au tinut discursuri motivationale in care nu au lipsit textele arhicunoscute cum ar fi ‘Sa zambim ! Totul va fi bine… o sa vedeti’, ‘Asta o facem pentru evolutie si progres !’, dupa care s-au imbratisat din nou, si au plecat catre destinatiile hotarate, lasand in urma o Marte fara de viata care sa aduca aminte fiecarui om in parte de greselile pe care civilizatia lui le-a facut.