Sau cum ar zice un poet adevărat…. “strange things happen every day”.
Dar de ce ? Adică e ok să se întâmple chestii, chiar e de dorit…. E de-a dreptul anti-monotonie (hai recunoaşteţi că toţi sunteţi speriaţi de monotonie/rutină ca dracu’ de tămâie). Dar e şi mai tare când există motive, argumente (valide de preferat) cât şi logică. Adică, spre exemplu, pleci din punctul A spre punctul B pentru că în punctul B se dă limonadă pe gratis, pe când în punctul A e doar apă de la robinet şi aia pe bani. Presupunând că ţi-ai uitat harta sau că nici n-ai avut una vreodată, cum găseşti Nordul spre limonadă ? Întorci harta în direcţia în care mergi tu, că sigur ăla e, sau cauţi întâi Nordul şi apoi orientezi harta ?? Adică nu ştiu… E amuzant cum unii se pierd prin păduri imaginare şi preferă să mănânce scoarţă de copac şi să îşi omoare neuronii….
Da, sunt chestii care se schimbă… Sunt oameni care vin şi pleacă. Dar mai ales care pleacă… Şi dacă alegi să rămâi în trecut n-o să fii niciodată pregătit pentru ce trebuie să vină… Cu cât stai mai mult în starea asta de… nihilism cinic, habar nu am cum să-i spun, cu atât pierzi mai multe chestii: timp, neuroni, oameni, experienţe… viaţă, mai pe scurt… Şi îţi perzi dreptul de protest la adresa… Universului, în general.
Ce frumos, “semisuperb, semifenomenal şi aproape cozmic” (de la Ştefan citire ) m-am exprimat eu aici… Bine că le ştiu eu pe toate (vorba altcuiva)…
Adevăru’ e că încep să cred că sufăr de o boală care se numeşte pe scurt “entuziasmul neiniţiatului în viaţa asta naşpa în care toată lumea şi-o trage cu toată lumea la propriu sau/şi la figurat şi de fapt nimeni nu merită nici măcar o flegmă”.
Dar, e ok, bă… Cine mai ţine cont de sentimente, cine mai poate să simtă, cine mai vrea să simtă, cine mai ştie ce pisicii lu’ Hector’ e normal şi cine/ce e şi ce vrea ?? Prea complicat… Aşa că hai să ne pierdem individualitatea, să nu ne exprimăm sau să cerem ajutorul — doamne fereşte, să ne închidem în casuţe, în cochilii (şi alte chestii specifice moluştelor/nevertebratelor) şi armuri de 15 tone şi să ne ascundem în fortăreţe fenomentale, că vine sfârşitu’ lumii!!!!!
Pe de altă parte… ultima discuţie la bere a revelat faptul că toţi marii gânditori sau oameni de ştiinţă au fost atât de pasionaţi de ceea ce făceau, încât nu mai ştiau sau nu mai vroiau să ştie altceva… Dar nu e ironic că te consumi atât şi pierzi atâtea chestii pentru acea pasiune, pentru ce-ţi place ţie mai mult să faci ? Şi aici se potriveşte de minune… “arta cere sacrificii”. Nu-i aşa? Pentru că îţi dă, dar îţi şi ia… Şi uite cum se stabileşte echilibrul… Echilibrul naturii, care însă nu este neapărat sinonim cu echilibrul nostru.
Echilibrele astea sunt ca 2 ( DOO! ) bile, una într-alta, cea mare este echilibrul stabilit de natură, şi este întotdeauna fixă, iar cea mică, din interior, este echilibrul nostru – instabil, sau în cele mai bune cazuri metastabil. Bila mică nu se va mai roti ca disperata atunci când vei înceta să alergi în gol, fără scop… Natura ne fute… Şi dacă nu ne stabilim noi un scop fără să ne agăţăm de trecut… singurul scop rămâne ăla biologic. Adică bun… şi unde e OMUL în toată ecuaţia asta? Şi o euglenă se reproduce…
STAGE: FURIE
MOOD: FUCK OFF !!!
NOTE TO SELF: sunt minunată dar FOREVER ALONE …
NOTĂ PT CINE CITEŞTE: nu sunt emo !!! (e prea mainstream… )
Cuvintele este din ce în ce mai inutile.
flegmatrix 