Posts Tagged ‘civilizatie’


Noi ca specie am esuat si devine din ce in ce mai vizibil. Cum orice imperiu intra in perioada lui de declin la un moment dat, asa si degradarea noastra este naturala si devine din ce in ce mai accelarata.

Cu toate astea, cum priveam eu absorbit total de butonul verde din vagonul metroului care se aprinde ca trenul ajunge in statie si ma gandeam, in tot acest timp, la civilizatiile mayase si egiptene pe ritmuri de manele scoase de telefonul unui alt calator, cumsecade de altfel, am avut o revelatie.

La fiecare final (ex.: terminarea liceului, ultima zi dintr-o excursie in grup, o orgie etc.) se face cate o poza de final, cu tot grupul participant.

Pe de alta parte si noi (a se citi civilizatia noastra) ne aflam la randul nostru la un final de drum. In orice zi ne poate lovi obrazul Sfanta Apocalipsa de atata scarba cat o fi strans si ea si ne finalizam si noi existenta.

Ceea ce ne va salva pe noi in acest moment nu este o poza de grup de final, ci o ‘poza’ de grup de inceput. Mai exact: nu trebuie sa iesim bine in poza pentru noi (pentru ca, bineinteles, dupa Sfanta Apocalipsa nici unul dintre noi nu va mai fi prin preajma ca sa se uita nostalgic cu lacrimi in ochi pe vreun album de poze), ci pentru primii arheologi ai civilizatiei urmatoare care o sa ne descopere. Macar in ochii lor sa incercam sa dam si noi bine.

Noi nu incercam sa realizam nimic pentru noi in prezent, atunci macar sa lasam senzatia urmatorilor ca ne-am descurcat de minune. Asa ca haideti sa facem putin curat, asa, ca de ochii soacrei, sa simulam ca facem lucrurile complexe si importante, haideti sa facem repede niste drumuri pentru ca altfel ne facem de cacat rau (cat de cacat ar fi ca urmatorii oameni sa descopere tot drumurile construite in timpul dominatiei Imperiului Roman si din timpurile noastre doar gropi fara drumuri de jur imprejur), haideti sa inaltam repede niste blocuri de carton sau ceva, sa facem repede o autostrada suspendata, doamna Udrea sa scoata repede niste postere si fly-ere cu Carphatian Gardens 3D cu aroma de zmeura etc.

Chiar daca nu apucam sa le terminam tot e ok, pentru ca sigur vor presupune si ei ca ne-a lovit ciuma sau holera fulgerator si vor concluziona ca promiteam dar nu ne-a ajutat natura si Sfanta Divinitate.

Si in acest fel, destul de simplu zic eu, suntem salvati… macar in ochii altora.


Grupul de oamenii ce aveau ca misiune colonizarea planetei Saturn, au pornit la drum si, ocolind putin planeta Jupiter, au ajuns la destinatie relativ repede.

Oamenii, demoralizati de starea in care a ajuns planeta pe care in cele din urma o si parasisera, au fost intr-atat de entuziasmati si euforici la prima vedere a planetei Saturn si al potentialului neexploatat al acesteia incat au fost izbiti inca din prima secunda de un val puternic de furie creativa. Un val atat de puternic incat imaginatia fiecarui om a fost inundata aproape instantaneu de milioane de idei care pluteau intr-un ocean imens de vise ce pareau a fi din ce in ce mai realizabile.

Si astfel, oamenii drogati de aceasta furie, furie creativa bineinteles, au inceput sa vorbeasca intre ei, altii au inceput sa vorbeasca singuri, sa zbiere, sa incerce sa isi impuna visul celorlalti inspre realizare.

Dar cum fiecare om incerca sa isi impuna propriile idei orbit de aceasta furie creativa, fara sa fie dispus sa ii asculte si pe ceilalti, au aparut in scurt timp conflictele, violentele, haosul. Oamenii au inceput sa se enerveze si sa se supere, si, de atatia nervi si macinati de aceasta furie pe care nu o mai puteau controla, au cautat sa migreze catre alte planete unde sa isi transpuna acest idei in realitate.

Drept urmare, oamenii de pe Saturn au plecat dezbinati, unul cate unul sau in grupuri mici catre Pamant, care parea planeta tuturor posibilitatilor.

Cei putini care au mai ramas, au cazut intr-un final la un acord si au inceput dezvoltarea unui proiect, acord care intr-un final a cedat datorita oamenilor care si-au pierdut efectiv mintiile incercand sa isi reprime propria furie creativa in favoarea furiei de executie.

Intr-un final, proiectul a fost sistat, iar ultimii oameni ramasi au parasit planeta Saturn cu destinatia Pamant.

Din fericire, dovada existentei acestui proiect neterminat este vizibila si in zilele noastre si este reprezentata de sistemul de inele al planetei Saturn, inele care, ca scop al proiectului, urmau sa se concretizeze in prima autostrada suspendata din lume cu 160 de benzi pe fiecare sens. Exista dovezi (neprobate insa) ca acest proiect a fost cunoscut sub numele de ‘Centura Saturnului’ si urma sa fie finalizat in 18 luni.


Colonizarea Soarelui a reprezentat o misiune extrem de dificila pentru grupul de oameni care au ales aceasta destinatie, misiune care a fost constientizata si asumata de fiecare membru al grupului.

Odata ajunsi pe Soare, oamenii s-au bucurat de caldura din exces, de lipsa ninsorii in timpul iernii care ar fi ingreunat traficul in orase, de lipsa temperaturilor scazute din pricina carora costul intretinerii ar fi crescut etc.

Cu toate aceste, cand oamenii erau gata sa inceapa lucrul la noua civilizatie, Forul Superior de Conducere a decis, pe baza instituirii codului rosu de canicula si a depasirii pragului critic al Indicelui de Confort, ca toate unitatile de invatamant si toate intreprinderile de pe soare vor fi inchise pana ce situatia nu se va stabiliza favorabil activitatilor de invatare si lucru. Dupa aceasta decizie, Forul Superior si-a autosuspendat activitatea la randul lui pana la stabilizarea favorabila mai sus amintita.

Oamenii, surprinsi si demoralizati la auzul acestei vesti, au vociferat, au injurat, au suspinat si, intr-un final, au eliberat piata in care se stransesera pentru protest, fiecare ducandu-se ori acasa, ori in carciumi, ori unde se putea.

Tot asteptand ca lucrurile sa se imbunateasca si, fiind lipsiti de orice activitate in afara de mancat, baut, imbatat si vorbit prostii, lenea si prostia oamenilor de pe Soare au inceput sa se accentueze. Si s-au accenuat atat de tare incat nimeni nu mai vroia de fapt sa munceasca pentru ca era prea greu si lor era mult prea lene. Pe langa asta, deoarece au devenit si foarte prosti pentru ca nu ii educa nimeni si lor le era prea lene sa se autoeduce in masura posibilitatilor, oamenii de pe Soare au dezvoltat concepte cum ar fi: glumele cu adevarat proaste, barfa (care tine mintea odihnita), foamea pentru subiecte socante si grotesti (care sa ii mai scoata putin din letargia in care se adanceau zi de zi) etc.

In cele din urma, oamenii de pe Soare fiind atat de frustrati, atat de lenesi si atat de prosti au hotarat ca trebuie sa faca ceva sa iasa din aceasta stare in care au ajuns. Prostia si lenea insa, au intarziat luarea unei decizii timp de cateva sute de mii de ani pana cand Forul Superior al Comunitatii a hotarat ca s-a asteptat ameliorarea si stabilizarea favorabila a situatiei, si ca exeprienta celor cateva milioane de ani petrecuti pe soare pot reprezenta o dovada suficient de credibila ca pe Soare temperaturile nu faciliteaza lucrul si invatatura si ca nu veni niciodata briza care sa mai racoreasca fruntile incruntate ale oamenilor frustrati ca nu pot munci.

Drept urmare, Forul a decis ca oamenii sa migreze spre o alta planeta in care vor putea invata si munci cu drag si spor in conditii mult mai bune.

Oamenii de pe Soare au ales ca destinatie planeta Pamant, planeta pe care au si ajuns in jurul anilor 1800.

Nu este inca dovedita, dar exista niste teorii care sustin ca oamenii de pe Soare odata ajunsi pe Pamant, au fost atat de entuziasti si euforici incat au inventat Comunismul (teoretic), urmand ca un secol mai tarziu, tot cativa reprezentanti ai acestui grup sa incerce sa il aplice.


Contrar dovezilor stiintifice pe baza carora s-a construit falsa ipoteza cum ca radacinile oamenirii sunt chiar aici, pe planeta Pamant, Istoria Alternativa a Omenirii (pe scurt IA-O) surprinde aparitia primului om pe Marte cu foarte foarte foarte mult timp in urma.

Istoria Alternativa a Omenirii (IA-O inca o data, pe scurt) incepe pe Marte unde, cu foarte foarte foarte mult timp in urma, omul a aparut gratie unui accident bizar si totusi fericit care implica un platouas de micro-organisme, o eruptie vulcanica extrem puternica si o gramada de furtuni de suprafata ce au jucat rolul polonicului cu care se amesteca ciorba in oala.

In acele vremuri, Marte era o planeta minunata si de o bogatie cum nu s-a mai vazut din punct de vedere al resurselor. Omenirea la randul ei s-a contopit cu planeta intr-o armonie pe care numai in basme o mai poti intalni: toti oamenii erau frumosi, constiinciosi, harnici, veseli, respectau adevaratele valori, erau ospitalieri, erau extraordinar de inteligenti si de organizati, erau dornici sa descopere lucruri noi si utile, toate acestea intr-o civilizatie infloritoare.

Dar procesul de inflorire a civilizatiei umane de pe Marte a avut un pret urias: oamenii au exploatat resursele planetei intr-un ritm atat de galopant incat Marte cea verde si seducatoare a ajuns in starea in care o gasim si astazi: o planeta executata, arida, o planeta secata de orice resursa care numai ofera decat un decor dezolant si deprimant. Oamenii de pe Marte, treziti parca dintr-un vis frumos si loviti de crunta realitate, au inceput sa fie tristi, deprimati, demotivati, oricat de mult incearcau sa se autoconvinga ca este bine, ca sunt sanatosi, ca au ce manca si ca sistemul de asigurari de sanatate inca prospera.

Cum nu poti trai intr-o iluzie si in incercari de autosugestie o viata intreaga, o mana de oameni care nu mai puteau sa se abtina au spus ca ce se intampla este o mizerie, ca omenirea a facut niste greseli imense si ca ar trebuie sa simta responsabili fata de Marte, planeta magnifica pe care oamenii au transformat-o inconstient intr-o epava.

Si atunci, oamenii, cu capul in pamant de rusine, s-au hotarat sa migreze spre locuri unde vor putea sa fie din nou constinciosi, muncitori, dornici de noi descoperiri, veseli etc. Si ca sansele supravietuirii omenirii sa creasca, statistic vorbind, oamenii s-au organizat in grupuri urmand ca fiecare grup sa colonizeze cate o planeta din sistemul nostru solar: Saturn, Neptun, Pluto, Pamant, Jupiter si Venus.

Un grup de oameni a fost desemnat sa colonizeze chiar si Soarele.

Si acestea fiind spuse, oamenii s-au pupat, si-au strans calduros mainile, si-au tinut discursuri motivationale in care nu au lipsit textele arhicunoscute cum ar fi ‘Sa zambim ! Totul va fi bine… o sa vedeti’, ‘Asta o facem pentru evolutie si progres !’, dupa care s-au imbratisat din nou, si au plecat catre destinatiile hotarate, lasand in urma o Marte fara de viata care sa aduca aminte fiecarui om in parte de greselile pe care civilizatia lui le-a facut.