Posts Tagged ‘pisicii lu’ Hector’


Ce căuta un bruiaj în camuflaj ?? Camuflajul prin definiţie ar trebui să camufleze, să mascheze perfect… Dar ce te faci când te trezeşti cu un bruiaj în camuflaj? Dacă eşti hienă e ok. Şansele sunt de partea ta.

Unii nu se pricep, dar se descurcă. Deci nu pot fi nominalizaţi ca “nepricepuţi”. În cel mai rău caz, ca “necalificaţi”.

Dar au şi ei motivele lor: poate nu se pricep pentru că sunt sociopaţi, sau au traume grave din copilărie, sau paranoia cauzată de cine-ştie-ce series of unfortunate events, unii poate sunt depresivi marginali – asta nu ştiu exact dacă e de bine, adică dacă sunt la marginea depresiei şi undeva acolo chiar la margine, e un curcubeu dublu, sau dacă e de rău, adică eşti la marginea depresiei şi în faţa ta e un mare hău… (şi cum ar zice un Maestru, tu te afli acolo, cu frustrările şi dinamita în braţe).

Bun, fiecare are o scuză… Şi de fapt, toate scuzele aste, devin – pe măsură ce ne îndreptăm spre ora perpetuă din Iad (prea târziu, da… sper că aţi ghicit, pentru că e a treia oară când folosesc obsesiv-complusiv această figură de stil marca Terry Pratchett & Neil Gaiman) – devin, deci, nişte caractere care se imprimă în acizii nucleici şi sunt traduse peste o generaţie în boli… sociale. Şi deci dacă ele sunt ereditare… nu înseamnă de fapt că noi ne adaptăm? Şi implicit evoluăm pe direcţia asta, ceea ce ne face să fim de fapt nişte mutaţii a ceea ce pe vremuri se numea OM.

Şi ne tratăm, pentru că da, suntem bolnavi şi trăim într-o societate bolnavă, care-şi împarte, draga de ea, medicamentele cu noi. Ne dă nouă, în loc de lapte carne brânză ouă, un loc la spitalu’ 9. Locul potrivit pentru un Homo bolnavus.

E ok dacă mutaţiile ne fac mai proşti, în sens evolutiv… Adică cine a presupus vreodată că evoluţia este unidirecţională? Până la urmă şi o boală are o “evoluţie”, iar rezultatul, de cele mai multe ori, nu e satisfăcător. Eşti bolnav crăpat şi ei zic că ai “cancer în stadiu avansat”. Da’ cine l-a avansat şi pe ăsta de a evoluat atâta?!

E frumoasă limba noastră… Nu, nu, aţi înţeles voi… Cuvintele, în orice limbă ar fi ele, limba terrană în genere. Şi de ce? Pentru că totul este relativ (asta-i bună de tot, pune capac la orice, da).

Dacă am înţelege/percepe toate sensurile unei fraze simultan, raportate la context, evident, bilosu’ nostru ar face implozie şi ni s-ar scurge prin toate cele 7 orificii anexate capului.

De aceea totul este relativ la percepţie. Iar eu nu ştiu de ce pisicii lu’ Hector, am perceput acum, după atâtea ore de nesomn, că trebuie să scriu chestiile astea să văd care este diferenţa.

Semisublimarea asta a fostelor refulări, actuale defulări cubiste, relativă la percepţia mea (de) “neadormită”, mă face iar să realizez că oricât de acut şi fericit ar fi neuronu’ în hiperactivitatea lui, singura direcţie evolutivă a acestei situaţii o reprezintă DURERILE DE CAP!

MOOD: somn. Punct.

scris la 07:44 a.m.

Advertisements

A venit iar momentul pentru o autocurăţare de gânduri “necurate”… Atât de necurate că trebuiesc date fix în Recycle bin-u’ meu virtual…

Întrebarea care mi-a măcinat mie unicul neuron, şi aşa extenuat (i-am dat să mestece multe pietre şi zăcăminte),  de multă vreme, a început zilele astea să nu mai fie o enigmă atât de apăsătoare.

Întrebarea asta m-a lovit prima oară când aveam 6 ani şi ai mei, dintr-o clasică “nepotrivire de caracter”, au divorţat. Nimic grav… Chestiile astea se întâmplă tot timpul… Slavă cristoşilor că s-au inventat bunicii !!!! Iar pe principiul bunicii sunt “buni la toate”, iar “cine n-are bunici să-şi cumpere” pentru că “bunicuţa ştie tot” – de ce să nu crescă ei, bunicii, vreo 3 generaţii, că şi-aşa….sunt bătrâni, la pensie, poate se plictisesc şi ei şi decât să facă un rebus sau o plimbare în parc, mai bine să-i blagoslovim cu nişte nepoţi !!! Iar asta până la urmă ajunge să fie o chestie normală chiar şi pentru nepoţi… Adică, atunci când creşti fără mamă, chiar nu mai contează cum ar fi fost dacă ai fi avut-o lângă tine, şi nu te mai afectează cu nimic teoriile ei conspiraţioniste de genul : “din cauza lu’ tac-tu eşti tu aşa rece cu mine, dacă te-aş fi crescut eu, nu erai aşa” sau celebra “da, n-a avut cine să-ţi dea educaţie… te-au lăsat de capu’ tău”…. În cazuri de genul ăsta, moştenirea genetică este de ajuns, de ce ai mai avea nevoie de altceva de la un astfel de om?

Întrebarea a răsărit din nou, şi a pus stăpânire pe mine ca un creep, ca o tumoare extinzându-se până-n suflet, după câţiva ani, când am realizat că de fapt mai toţi oamenii pe care-i ştiam au părinţi cam… dereglaţi…

Deci până la urmă… toată chestia asta… cu cetăţenii care se reproduc şi fac şi ei copii e de fapt un fel plagă care distruge Umanitatea. Adică e mai mult un fel de marketing viral, pentru că deja nu mai contează OMUL, contează că se face mare şi frustrat şi ca să compenseze lipsa afecţiunii din copilărie, o să se înconjoare cu lucruri, lucruri scumpe şi sclipicioase care aduc bucurii de moment. Până la următorul salariu adică ! Şi se autodeclară liber-schimbist şi liber-cugetător,  filosofia lui de viaţă fiind “Carpe Diem!”, “Memento mori!”, “Tempus fugit!” sau “Ars longa, vita brevis!”, în funcţie de poetul preferat al profei de latină din liceu.

Acum, problema devine de-a dreptul hidoasă, pentru că ai ajuns la vârsta la care auzi prin jur că oamenii din generaţia ta, sau un pic mai mari, se căsătoresc şi inevitabil… te gândeşti că urmează botezul. Şi ajungi implicit să te vezi pe tine într-o situaţie asemănătoare, moment în care stomacul descoperă noi dimensiuni…

Şi totuşi…. WHY THE FUCK SOME PEOPLE HAVE CHILDREN ??!!??!

E destul de simplu răspunsul… În funcţie de percepţia noastră asupra oamenilor şi asupra experienţelor pe care le avem, şi în funcţie şi de anumite traume din copilărie, ajungem să ne cunoaştem pe noi înşine mai mult sau mai puţin, după caz… iar deşi până într-o anumită vârstă (26-27 de ani) ideea de bază este să “experimentezi”, “să te distrezi de toţi banii” şi să faci bâlci că viaţa e scurtă, profitând maxim de superficial de toate nimicurile,  după ce te dai cu capu’ de pereţi de-ţi sar mucii ( de unde şi semiexpresiva zicală “cai verzi pe pereţi” ), tendinţa este de a lega ceva cu cineva, oricine, care să-ţi dea senzaţia că n-ai trăit degeaba şi că viaţa ta poate fi stabilă şi normală. Acesta fiind contrastul aproape antinomic de situaţii… eşti dispus să accepţi absolut orice lângă tine, pentru că îţi expiră dracu’ programarea genetică şi tu nu ţi-ai atins scopul ca specie !!! Păi şi pentru ce pisicii lu’ Hector mai trăieşti dacă nu faci decât să repeţi istoria asta parşivă şi să mai fuţi o generaţie ??! Iar după câţiva ani… când este deja ora perpetuă din Iad…(prea târziu…) rămân totuşi 2 alternative:   1 –    vărsarea frustrărilor şi a tuturor nerealizărilor în capul copiiilor sau  2 –    bunicii + vărsarea frustrărilor şi a tuturor nerealizărilor în capul copiiilor.

STAGE : furie la nivel macro !!!!

MOOD : cum să nu-mi placă euglenele ?

Note to self :  I love my memaw !!!


Sau cum ar zice un poet adevărat…. “strange things happen every day”.

Dar de ce ?  Adică e ok să se întâmple chestii, chiar e de dorit…. E de-a dreptul anti-monotonie (hai recunoaşteţi că toţi sunteţi speriaţi de monotonie/rutină ca dracu’ de tămâie). Dar e şi mai tare când există motive, argumente (valide de preferat) cât şi logică. Adică, spre exemplu, pleci din punctul A spre punctul B pentru că în punctul B se dă limonadă pe gratis, pe când în punctul A e doar apă de la robinet şi aia pe bani. Presupunând că ţi-ai uitat harta sau că nici n-ai avut una vreodată, cum găseşti Nordul spre limonadă ? Întorci harta în direcţia în care mergi tu, că sigur ăla e, sau cauţi întâi Nordul şi apoi orientezi harta ?? Adică nu ştiu…  E amuzant cum unii se pierd prin păduri imaginare şi preferă să mănânce scoarţă de copac şi să îşi omoare neuronii….

Da, sunt chestii care se schimbă… Sunt oameni care vin şi pleacă. Dar mai ales care pleacă… Şi dacă alegi să rămâi în trecut n-o să fii niciodată pregătit pentru  ce trebuie să vină… Cu cât stai mai mult în starea asta de… nihilism cinic, habar nu am cum să-i spun, cu atât pierzi mai multe chestii: timp, neuroni, oameni, experienţe… viaţă, mai pe scurt… Şi îţi perzi dreptul de protest la adresa… Universului, în general.

Ce frumos, “semisuperb, semifenomenal şi aproape cozmic” (de la Ştefan citire ) m-am exprimat eu aici… Bine că le ştiu eu pe toate (vorba altcuiva)…

Adevăru’ e că încep să cred că sufăr de o boală care se numeşte pe scurt “entuziasmul neiniţiatului în viaţa asta naşpa în care toată lumea şi-o trage cu toată lumea la propriu sau/şi la figurat şi de fapt nimeni nu merită nici măcar o flegmă”.

Dar, e ok, bă… Cine mai ţine cont de sentimente, cine mai poate să simtă, cine mai vrea să simtă, cine mai ştie ce pisicii lu’ Hector’ e normal şi cine/ce e şi ce vrea ??  Prea complicat… Aşa că hai să ne pierdem individualitatea, să nu ne exprimăm sau să cerem ajutorul —  doamne fereşte, să ne închidem în casuţe, în cochilii (şi alte chestii specifice moluştelor/nevertebratelor) şi armuri de 15 tone şi să ne ascundem în fortăreţe fenomentale, că vine sfârşitu’ lumii!!!!!

Pe de altă parte… ultima discuţie la bere a revelat faptul că toţi marii gânditori sau oameni de ştiinţă au fost atât de pasionaţi de ceea ce făceau, încât nu mai ştiau sau nu mai vroiau să ştie altceva… Dar nu e ironic că te consumi atât şi  pierzi atâtea chestii pentru acea pasiune, pentru ce-ţi place ţie mai mult să faci ? Şi aici se potriveşte de minune… “arta cere sacrificii”. Nu-i aşa? Pentru că îţi dă, dar îţi şi ia… Şi uite cum se stabileşte echilibrul… Echilibrul naturii, care însă nu este neapărat sinonim cu echilibrul nostru.

Echilibrele astea sunt ca 2 ( DOO! ) bile, una într-alta, cea mare este echilibrul stabilit de natură, şi este întotdeauna fixă, iar cea mică, din interior, este echilibrul nostru – instabil, sau în cele mai bune cazuri metastabil. Bila mică nu se va mai roti ca disperata atunci când vei înceta să alergi în gol, fără scop… Natura ne fute… Şi dacă nu ne stabilim noi un scop fără să ne agăţăm de trecut… singurul scop rămâne ăla biologic. Adică bun… şi unde e OMUL în toată ecuaţia asta? Şi o euglenă se reproduce…

STAGE: FURIE

MOOD: FUCK OFF !!!

NOTE TO SELF: sunt minunată dar FOREVER ALONE …

 

NOTĂ PT CINE CITEŞTE: nu sunt emo !!! (e prea mainstream… )

Cuvintele este din ce în ce mai inutile.