Posts Tagged ‘apocalipsa’


Pseudo-societatea în care pseudo-trăim a scuipat din ea – fără prea multe chinuri – şi pseudo-cultura în care ne scăldăm. Parcă orice cuvânt care îmi vine în minte este “demn” de a i se aloca propriul lui “pseudo-“, ca o haină frumos colorată scoasă din şifonierul comun al “hipsterilor” ( a se citi  “pseudo-etalon” ).

Cum mai putem deosebi normalitatea genuină de pseudo-normalitatea caracteristică marii majorităţi în majoritatea timpului ? Cum putem şti dacă noi avem puterea de a percepe lucrurile la “adevărata lor valoare” când tot sistemul de valori a devenit treptat un fel de nisip mişcător pe care cu cât te zbaţi mai mult să-l înţelegi, cu atât te afunzi mai mult în groapa căcănie ?

Plecând de la ipotezele emise de George Orwell (din câte ţin minte) cum că o carte bună este aceea care îţi spune ceea ce ştiai deja şi că dacă dai de un autor care e atât de bun încât să merite citat, fură-l (!), dar mai ales pentru că n-aş fi putut demitiza niciodată pseudo-normalitatea atotcuprinzătoare în termeni atât de cosmici precum Kobo Abe în “Femeia Nisipurilor” (“Woman in the Dunes”), iată spre exemplificare următorul citat hiper-revelatoriu:

Schizofrenia apare în raport de unu la o sută de persoane. Şi cleptomania apare tot în proporţie de unu la sută. Dacă printre bărbaţi homosexualitatea există în proporţie de unu la sută, proporţia de lesbiene trebuie să fie tot de unu la sută. Incendiatorii reprezintă unu la sută; beţivii cronici, unu la sută; arieraţii mintali, unu la sută; maniacii sexuali, unu la sută; megalomanii, unu la sută; şarlatanii obişnuiţi, unu la sută; femeile frigide, unu la sută; teroriştii, unu la sută; paranoicii, unu la sută…

Morfinomanii, istericii, ucigaşii maniaci, sifiliticii, debilii mintali – presupunând că din toţi aceştia ar fi câte unu la sută, totalul ar fi de douăzeci la sută. Dacă ai putea să enumeri încă optzeci de astfel de anomalii – şi sigur că ai putea –  ar exista dovada statistică a faptului că omenirea este formată într-o proporţie de sută la sută din anormali.”

Iată cum, orice problemă am avea… ne încadrăm cu toţii într-un mirific unu la sută în care stăm la căldurică cu colegii de suferinţă pe care îi întâlnim adesea la o bere, două – trei – patru, întru contopirea ideilor şi planurilor măreţe de a schimba/distruge lumea… Sau doar pentru a povesti inerţii generale legate de alţi “unu la sută”.

Întrebarea imediat următoare este “Ce se întâmplă când se întâlnesc la un loc mai mulţi unu la sută din categoria <declasaţi şi/sau aventurieri sociopaţi> ?”, de exemplu…   Păi…, deoarece şi aşa suntem prea mulţi, inutili şi reprezentăm doar procente şi statistici din tabelul sistemului,  se formează nişte “grupuri” relativ omogene, cu pseudo-interese comune, în care fiecare individ se simte semi-important, şi având impresia că el contribuie cu ceva concret la “commonwealth-ul” (sensu stricto) grupului, devine mult mai motivat să-şi menţină statutul şi… Aşa apar extremele şi extremiştii. Din impulsul de “A FI” parte din “ceva mai mare”…  Păi, vorba aia, “Ori suntem, ori nu mai suntem??!?!”.

Natura UMANĂ s-a epuizat, s-a depersonalizat, e pe la fundul gropii, caută o ieşire, sapă o galerie… Dar dacă sapă unidirecţional, înrămată de evoluţia tehnologiei – adică cu accent pe materialism – clar îşi va consuma tot oxigenul şi se va sufoca în adâncuri. Dar pe de altă parte, Zâna Tehnologie va fi acolo să ne ţină lumânarea (a se citi “lanterna”) şi să ne înmâneze paşaportul spre noua robo-epocă. În care toată lumea va fi robo-normală şi va robo-trăi până la foarte-adânci-robo-bătrâneţi robo-fericită.

NOTE TO SELF: Dacă Zâna Tehnologie este noul dumnezeu, Apocalipsa va veni direct pe Facebook (a se citi “Flegbook”).

Cuvintele este pseudo-inutile.


Noi ca specie am esuat si devine din ce in ce mai vizibil. Cum orice imperiu intra in perioada lui de declin la un moment dat, asa si degradarea noastra este naturala si devine din ce in ce mai accelarata.

Cu toate astea, cum priveam eu absorbit total de butonul verde din vagonul metroului care se aprinde ca trenul ajunge in statie si ma gandeam, in tot acest timp, la civilizatiile mayase si egiptene pe ritmuri de manele scoase de telefonul unui alt calator, cumsecade de altfel, am avut o revelatie.

La fiecare final (ex.: terminarea liceului, ultima zi dintr-o excursie in grup, o orgie etc.) se face cate o poza de final, cu tot grupul participant.

Pe de alta parte si noi (a se citi civilizatia noastra) ne aflam la randul nostru la un final de drum. In orice zi ne poate lovi obrazul Sfanta Apocalipsa de atata scarba cat o fi strans si ea si ne finalizam si noi existenta.

Ceea ce ne va salva pe noi in acest moment nu este o poza de grup de final, ci o ‘poza’ de grup de inceput. Mai exact: nu trebuie sa iesim bine in poza pentru noi (pentru ca, bineinteles, dupa Sfanta Apocalipsa nici unul dintre noi nu va mai fi prin preajma ca sa se uita nostalgic cu lacrimi in ochi pe vreun album de poze), ci pentru primii arheologi ai civilizatiei urmatoare care o sa ne descopere. Macar in ochii lor sa incercam sa dam si noi bine.

Noi nu incercam sa realizam nimic pentru noi in prezent, atunci macar sa lasam senzatia urmatorilor ca ne-am descurcat de minune. Asa ca haideti sa facem putin curat, asa, ca de ochii soacrei, sa simulam ca facem lucrurile complexe si importante, haideti sa facem repede niste drumuri pentru ca altfel ne facem de cacat rau (cat de cacat ar fi ca urmatorii oameni sa descopere tot drumurile construite in timpul dominatiei Imperiului Roman si din timpurile noastre doar gropi fara drumuri de jur imprejur), haideti sa inaltam repede niste blocuri de carton sau ceva, sa facem repede o autostrada suspendata, doamna Udrea sa scoata repede niste postere si fly-ere cu Carphatian Gardens 3D cu aroma de zmeura etc.

Chiar daca nu apucam sa le terminam tot e ok, pentru ca sigur vor presupune si ei ca ne-a lovit ciuma sau holera fulgerator si vor concluziona ca promiteam dar nu ne-a ajutat natura si Sfanta Divinitate.

Si in acest fel, destul de simplu zic eu, suntem salvati… macar in ochii altora.