Posts Tagged ‘răspunsuri’


M-am cam săturat de cuvinte.. Încercam prea mult să exprimăm nişte sentimente care de fapt sunt simple, naturale, şi până la urmă ajungem să ne mulţumim cu discuţiile despre vreme, politică, fotbal si maşini.. Cred că dacă omenirea mai merge mult în direcţia asta, în câţiva ani oamenii aceleiaşi naţii nu se vor mai înţelege între ei; vor fi “ăia care citeşte şi filozofează” şi “ăia care munceşte şi are ambiţie”.. Nici nu vreau să mă gândesc.. Întotdeauna am zis că ar fi fost mult mai simplu dacă în loc să devenim nişte materialisto-capitalisto-corporatişti, ne-am fi folosit creierul – poate am fi dezvoltat un fel de abilităţi psihotronice, telepatice, cum vedem prin filme.. Asta pentru că nu pot fi de acord că maimuţa a devenit om atunci cand a început să-şi folosească mâinile şi să producă unelte (cum a zis Engels)… Evident că întâi a trebuit să-şi folosească creierul, pentru ca mâinile să poată lucra… Şi aici apar întrebările legate de natura umană… Care momentan m-au dus la concluzia ca natura umană e “rea”.. Tot ce facem, facem pentru noi, pentru că suntem condiţionaţi să fim nişte profani cu nevoi fiziologice, pentru a căror împlinire suntem în stare să facem orice…Dar cu nevoile spirituale cum rămâne?? Nu pot să cred că suntem toţi pe Pământ, avem condiţiile ideale, avem creierul pe care îl avem şi nu facem nimic cu el… Nu se poate să îl avem degeaba.. Aşa că, un pic influenţată şi de picul de paleontologie evolutivă pe care o ştiu, eu cred că noi (Homo sapiens sapiens) suntem doar o treaptă din evoluţia unor fiinţe (?) ce peste câteva sute sau mii de ani vor fi cu adevarat superioare şi vor fi trecut peste partea cu “manipularea materiei”, ajungând să-şi folosească aşa-zisul creier la toată capacitatea lui… Sigur aşa trebuie să fie, pentru că e destul de clar care ne sunt limitele ca oameni…Şi atâta timp cât suntem prinşi în sistemul ăsta închis, dependenţi de materie, e cam greu să mai ai timp să-ţi dezvolţi şi spiritul… Vreau să schimb ceva şi problema e că momentan înca nu ştiu cine sunt şi ce aş putea face..Mă împiedic la tot pasul de alte întrebări şi într-un fel mi-e teamă să nu mă pierd în detalii.. Anticii aveau dreptate când spuneau “Cunoaşte-te pe tine însuţi” , este ceva absolut necesar dacă vrei să poţi merge mai departe…Dacă vrei să ştii dacă eşti un luptător sau preferi să taci.. M-am saturat sa aud în jurul meu, la oameni de vârsta mea sau un pic mai mari, că “viaţa e scurtă, hai să ne distrăm, să profităm că suntem tineri, sex&drugs&rock’n’roll,ş.a.m.d” şi alte clişee reducţioniste, care-o să-i ducă la un moment dat in ceţuri dense din care nu vor mai ieşi…Şi atunci, pentru ei, ceasul va arăta “ora perpetuă” din Iad: “prea tarziu”. Adevărul e, că azi ai atâtea opţiuni, încât nu mai e ca pe vremea “romanticilor” – când oamenii ori înnebuneau, ori mureau (din cauza unei vieţi chinuite, de nesuportat, în slujba sistemului, sau mâncaţi de probleme materiale pe care spiritul lor nu le putea controla) , cum s-a întamplat cu Kafka, Eminescu, Van Gogh-ridicaţi la rang de geniu doar ca sa fie uitaţi pe piedestale reci, neînţeleşi şi ca să dea o imagine cuvântului “geniu”, care spre deosebire de adevărata înţelegere, este la îndemana oricui… Să nu uit totuşi că un “Che Guevara” (pe care azi toţi îl consideră “un cretin pentru că a luptat pentru nişte idei greşite, pentru că nu se poate ca toţi oamenii să fie egali..asta e utopie”, de parcă suntem noi în stare să stabilim ce e greşit şi ce nu; dacă ai principii şi lupţi pentru ele ajungi să fii un cretin pentru nişte maimuţe care nici măcar nu s-au obosit să pună mâna pe o carte de istorie -dar au văzut filmu’ , că e trendy- şi să înţeleagă că anumite întâmplări au rămas în cărţi tocmai pentru ca noi să nu mai facem aceleaşi greşeli; Boia spunea că dacă oamenii ar învăţa din propriile lor greşeli, mai ales în ceea ce priveşte istoria, nu ne-am fi dezumanizat, dar presupun că e …prea tarziu) sau un Michael Jackson (acum zâmbiţi, dar stiţi că am dreptate..era un copil, el a ales să rămână aşa şi să compună melodii în care cânta despre pace, libertate şi fericire (“They don’t care about us”, “Earth Song” care are şi un videoclip interesant; şi poate şi altele pe care nu le ştiu..), şi în felul lui a fost un luptător, a încercat să spună ceva, iar ei l-au omorât, s-au umplut de bani, l-au ridicat pe piedestalul capitalismului, i-au distrus toată esenţa) au mai existat, chiar în sistemul asta… Norocul nostru cu mass-media că am aflat de ei, că de carţi oricum nu mai arde nimănui… Şi atunci, decât să lupţi continuu, să-ţi consumi resursele şi să-ţi grăbeşti pasul spre un prezumtiv mormânt (cum au făcut “geniile”), nu ar fi mai bine să aştepţi momentul în care te vei simţi “puternic ca un munte” ca să dai lovitura finală? (Am văzut “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, se pare că şi asta m-a influenţat…nişte rude de-ale mele care se uită la filmele de pe protv ar spune că sunt “influenţabilă”) Într-un fel e simplu, trebuie doar să ştiu ce vreau… Pe de alta parte unora le stă în fire să complice lucrurile.. Pe bună dreptate.. Şi deşi sunt optimistă în general, sper să nu mă transform într-o nihilisto-realisto-cinică… Oricum ar fi, problemele astea o sa le rezolv cu timpul..sau mai bine zis, o să continui să caut…Ce rezolvare..? Nu e ca şi cum trebuie să-l aflu pe x din ecuaţie.. Mă gândesc că poate acum par teribilistă sau exaltată (cuvinte adesea folosite de tata în legatură cu mine), dar cu toate că am spus că natura umană e mai mult rea…cred ca nişte seminţe plantate acum, acolo unde trebuie, vor da roade la momentul potrivit…Speranţa moare ultima, nu? Am înţeles asta…când mi-am intrat cumva în psihic încercând să înţeleg cine sunt, ce sau cine m-a făcut să fiu aşa… şi mi-am dat seama că pentru mine cel mai mult contează oamenii… Că anumiţi oameni, au capacitatea să planteze o sămânţă, sau mai multe… care dau naştere altor întrebări, infinite ca număr, fără răspuns pentru unii; pentru alţii, dornici sa parcurgă drumul…răspunsul nici nu mai contează.. Tot ce contează e OMUL!                       *************************************************

După 1 an şi ceva….

Am început să-mi pierd încrederea în umanitate… Ce spiritualitate? Ce evoluţie? Hahahaaaa!!! O să ne înecăm într-o baltă de sânge după ce ne-am aşezat în cur că ne-am înţepat într-un ac…găsit în caru’ cu fân. Cineva zicea: “de ce alegi să te întreci când ai uitat de ce alergi??” Word!!!