Posts Tagged ‘puţopalmist’


DA! Dintotdeauna. De la facerea lumii, ca să zic aşa. Şi evident şi ca de obicei, paradoxal, primul party pooper poate fi considerat chiar doamne-doamne. Ştim cu toţii povestea cu grădina minunată unde era un party şi o bucurie perpetuă… Inclusiv un măr magic pus acolo cu schepsis. Şi ce a făcut? După ce a organizat aşa un party a stablilit reguli. Look… but don’t touch! Touch… but don’t taste! Deşi toată natura şi toate instinctele tale spun exact opusul.

Bun, acum că am lămurit-o şi p-asta şi am stabilit cine a început primul leapşa asta machiavelică, să-mi spun of-ul.

Când stai în globuleţul tău nice and shiny de sticlă, în care te simţi bine şi comfi, dacă apare brusc o pată, o amprentă ceva, pe luciul lui sticlos, vei simţi imediat. Şi pentru că tu eşti în interiorul globului şi te uiţi insistent la amprenta blasfemică, îşi face imediat simţită prezenţa efectul de lupă. Moment în care nu ştii pe cine să baţi. Şi intri pe „furie mode”. Şi ajungi şi tu să te întrebi, cum zicea un Maestru: „De ce simt unii nevoia să se bage în seamă folosind replici mai proaste ca ei?”

 

Răspunsul este de fapt mai multe.

1.  Pentru că sunt nişte puţopalmişti mahalagii plictisiţi de ei şi de viaţă, care cred că pe unii îi amuză glumele şi atitudinea aferentă. Specimenele de acest gen activează din păcate în număr din ce în ce mai mare în societatea noastră, şi asta doar pentru că noi le permitem. Îi lăsăm să stea pe lângă noi, şi ei ne sug tot entuziasmul, ca nişte paraziţi ordinari ce sunt. Le hrănim orgoliul cu mici părticele din noi şi ei se fac mari… Soluţie: nu, nu soluţie anti-paraziţi, propun direct călcatul în picioare.

2. Pentru că sunt nişte oameni cu oareşice probleme şi neîmpliniri pe diverse planuri, care de fiecare dată când dau de o chestie care doar în capul lor paranoic evocă traume…aşa, unrelated, se simt atacaţi, precum cruciaţii înconjuraţi de multipla armată a lui Saladin. Oamenii ăştia nu ţin cont de nimic, nu se văd decât pe ei înfipţi în… the spiraling downwards abyssus abyssum. O categorie enervantă până-n plexul solar. Soluţie: ia-ţi calul cu tot cu armată şi fă o plimbare până-i trece. Când e vorba de reprimări, cu toţii avem memoria scurtă, aşa că n-o să fie o plimbare prea lungă.

3.  Pentru că au crescut fără mămică şi/sau în loc de Equus ferus caballus în varianta cu picioare scurte, ai lui i-au dat un ponei de pluş… Iar acum cerşesc atenţie pe unde pot.

4.  Pentru că sunt unii oameni care pur şi simplu aşa s-au născut. Nu-i putem judeca pentru asta. Nu e vina lor că nu-şi dau seama unde este limita. Iată de pildă următorul exemplu… simpatic.

 

5.  Pentru că… faceţi şi voi combinaţii, aranjamente şi permutări de 1.   2.   3.   şi   4. şi vedeţi ce iese. Eu m-am plictisit să tot extind termenul de “party pooper”. It’s just sad.

Cu toţii am avut stări în care poate eram predispuşi să ne purtăm ca nişte maimuţe scatofile, dar am ţinut să exteriorizez aceste simţăminte faţă de cei care şi-au făcut din asta un hobby.

 

 

GENERAL NOTE:  Cine se scuză se acuză, cine se simte atacat să mai citească o dată paragraful 2 şi să-şi trimită frustrările la plimbare, nu oamenii/prietenii.

 

NOTE TO RANDOM PARTY POOPER: NU(-M)IROSI OXIGENUL!

 

Advertisements

Pasul 1: Tocmai încerc să accept faptul că nu dă nimeni 2 bani pe ce scriu eu aici. Pe principiul “fiecare cu…ce-l doare!”. Respir adânc de 3 ori şi gata… Entuziasmul revine.

Pasul 2:  Floweeer Poweerrrr!!!!

Pasul 3:  De aici începe teoria… Identificarea intrigii.

Trebuie să accepţi că nu există oameni mai buni şi oameni mai răi raportat la tine. Există ceea ce se numeşte mediocritate. De asta suferă majoritatea oamenilor în majoritatea timpului. Deci, de fapt, din punctul ăsta de vedere toţi suntem la fel… Diferenţa se face prin gradul de entuziasm cu care participăm la diverse activităţuri (şi aici nu mă refer la activităţuri feisbuciste sau alte cyber-acţiuni).

Eu am început să realizez că pe măsură ce “îmbătrânesc” ajung să fiu din ce în ce mai dependentă de anumite grupuri, locuri, obiceiuri… Chestiile astea erodează entuziasmul şi te fac să devii un fel de simplu participant într-un “suflet colectiv” (frumoasă metaforă, băi băiete!!)… Iar dacă nu ai apucat până acum să te cunoşti şi să stai mai mult cu tine, e destul de grav… Şi sunt mai multe variante din punctul ăsta : ORI te deprimi, te depersonalizezi şi o iei pe câmpii, ORI e totul ok, pentru că nu conştientizezi încă faptul că nu eşti complet ORI te apuci dracu’ să faci ceva care să te implice doar pe tine şi  pe nimeni altcineva (asta nu implică să devenim toţi nişte onanişti – la o căutare mai avansată în DEXonline vei găsi şi semifantasticul “puţopalmist”).

Pasul 4: Pauză

Drept pentru care, de la o anumită vârstă, când îţi dai tu seama că nu mai ştii cine eşti, ce vrei, de unde vii şi încotro te îndrepţi…  Iei o pauză de la alte dude şi te implici, aşa, ca şi cum ai fi un caracter semiexcepţional, în nişte situaţii semiexcepţionale (iarăşi, indicaţii preţioase: asta nu implică neapărat sporturi extreme pe sârmă ghimpată sau minesweeper IRL).

Pasul 5: Stabilirea priorităţilor

Cred că un criteriu foarte bun de a sorta priorităţile şi a concluziona ce anume este mai potrivit pentru tine este afinitatea pe care o ai cu natura. E cel mai simplu, pentru că dacă te înţelegi cu natura în ansamblu… te înţelegi cu tine. Pentru că tu eşti natură (asta implică şi chestii mai adânci, de genul –  “autodistrugerea este ceva normal”, pentru că vine din noi, iar noi suntem natură… dar heeeii…totul este normal din moment ce se întâmplă cu o anumită frecvenţă… este normal să fim mediocri, să nu ştim, sau nici să nu vrem să ştim răspunsul la eternele şi cosmicele întrebări de mai sus)…

Pasul 6: Practica  (asta nu are decât avantaje, dacă vrei dezavantaje, caută în  altă categorie…)

Eu de exemplu, chiar vreau să plimb căţei… Este poate cel mai bun lucru pe care aş putea să-l fac. Prezintă foarte multe avantaje, printre care şi alergatu’ prin parc, mersul pe jos (sportul meu preferat, de mică), aruncarea băţului, comunicarea cu un interlocutor disciplinat… Chestii rar întâlnite în ziua de azi. Am multe de învăţat…

Pasul 7: Lesson learned.

Trebuie să fim conştienţi de legătura ombilicală pe care o avem cu natura. Pentru că ea ne ţine în viaţă în momentele în care societatea şi colegii de suferinţă ne sodomizează neuronii şi ne îndoaie entuziasmul.

STAGE: furieee?!!?!!!

MOOD: miserupe

NOTE TO SELF: dacă te implici prea mult şi prea singur în diverse chestii dai în solipsism. Încă o dovadă că excesele şi extremele nu este bune.

Cuvinte Inutile ce pun punctul pe I.