A venit iar momentul pentru o autocurăţare de gânduri “necurate”… Atât de necurate că trebuiesc date fix în Recycle bin-u’ meu virtual…
Întrebarea care mi-a măcinat mie unicul neuron, şi aşa extenuat (i-am dat să mestece multe pietre şi zăcăminte), de multă vreme, a început zilele astea să nu mai fie o enigmă atât de apăsătoare.
Întrebarea asta m-a lovit prima oară când aveam 6 ani şi ai mei, dintr-o clasică “nepotrivire de caracter”, au divorţat. Nimic grav… Chestiile astea se întâmplă tot timpul… Slavă cristoşilor că s-au inventat bunicii !!!! Iar pe principiul bunicii sunt “buni la toate”, iar “cine n-are bunici să-şi cumpere” pentru că “bunicuţa ştie tot” – de ce să nu crescă ei, bunicii, vreo 3 generaţii, că şi-aşa….sunt bătrâni, la pensie, poate se plictisesc şi ei şi decât să facă un rebus sau o plimbare în parc, mai bine să-i blagoslovim cu nişte nepoţi !!! Iar asta până la urmă ajunge să fie o chestie normală chiar şi pentru nepoţi… Adică, atunci când creşti fără mamă, chiar nu mai contează cum ar fi fost dacă ai fi avut-o lângă tine, şi nu te mai afectează cu nimic teoriile ei conspiraţioniste de genul : “din cauza lu’ tac-tu eşti tu aşa rece cu mine, dacă te-aş fi crescut eu, nu erai aşa” sau celebra “da, n-a avut cine să-ţi dea educaţie… te-au lăsat de capu’ tău”…. În cazuri de genul ăsta, moştenirea genetică este de ajuns, de ce ai mai avea nevoie de altceva de la un astfel de om?
Întrebarea a răsărit din nou, şi a pus stăpânire pe mine ca un creep, ca o tumoare extinzându-se până-n suflet, după câţiva ani, când am realizat că de fapt mai toţi oamenii pe care-i ştiam au părinţi cam… dereglaţi…
Deci până la urmă… toată chestia asta… cu cetăţenii care se reproduc şi fac şi ei copii e de fapt un fel plagă care distruge Umanitatea. Adică e mai mult un fel de marketing viral, pentru că deja nu mai contează OMUL, contează că se face mare şi frustrat şi ca să compenseze lipsa afecţiunii din copilărie, o să se înconjoare cu lucruri, lucruri scumpe şi sclipicioase care aduc bucurii de moment. Până la următorul salariu adică ! Şi se autodeclară liber-schimbist şi liber-cugetător, filosofia lui de viaţă fiind “Carpe Diem!”, “Memento mori!”, “Tempus fugit!” sau “Ars longa, vita brevis!”, în funcţie de poetul preferat al profei de latină din liceu.
Acum, problema devine de-a dreptul hidoasă, pentru că ai ajuns la vârsta la care auzi prin jur că oamenii din generaţia ta, sau un pic mai mari, se căsătoresc şi inevitabil… te gândeşti că urmează botezul. Şi ajungi implicit să te vezi pe tine într-o situaţie asemănătoare, moment în care stomacul descoperă noi dimensiuni…
Şi totuşi…. WHY THE FUCK SOME PEOPLE HAVE CHILDREN ??!!??!
E destul de simplu răspunsul… În funcţie de percepţia noastră asupra oamenilor şi asupra experienţelor pe care le avem, şi în funcţie şi de anumite traume din copilărie, ajungem să ne cunoaştem pe noi înşine mai mult sau mai puţin, după caz… iar deşi până într-o anumită vârstă (26-27 de ani) ideea de bază este să “experimentezi”, “să te distrezi de toţi banii” şi să faci bâlci că viaţa e scurtă, profitând maxim de superficial de toate nimicurile, după ce te dai cu capu’ de pereţi de-ţi sar mucii ( de unde şi semiexpresiva zicală “cai verzi pe pereţi” ), tendinţa este de a lega ceva cu cineva, oricine, care să-ţi dea senzaţia că n-ai trăit degeaba şi că viaţa ta poate fi stabilă şi normală. Acesta fiind contrastul aproape antinomic de situaţii… eşti dispus să accepţi absolut orice lângă tine, pentru că îţi expiră dracu’ programarea genetică şi tu nu ţi-ai atins scopul ca specie !!! Păi şi pentru ce pisicii lu’ Hector mai trăieşti dacă nu faci decât să repeţi istoria asta parşivă şi să mai fuţi o generaţie ??! Iar după câţiva ani… când este deja ora perpetuă din Iad…(prea târziu…) rămân totuşi 2 alternative: 1 – vărsarea frustrărilor şi a tuturor nerealizărilor în capul copiiilor sau 2 – bunicii + vărsarea frustrărilor şi a tuturor nerealizărilor în capul copiiilor.
STAGE : furie la nivel macro !!!!
MOOD : cum să nu-mi placă euglenele ?
Note to self : I love my memaw !!!
flegmatrix 