Ce căuta un bruiaj în camuflaj ?? Camuflajul prin definiţie ar trebui să camufleze, să mascheze perfect… Dar ce te faci când te trezeşti cu un bruiaj în camuflaj? Dacă eşti hienă e ok. Şansele sunt de partea ta.

Unii nu se pricep, dar se descurcă. Deci nu pot fi nominalizaţi ca “nepricepuţi”. În cel mai rău caz, ca “necalificaţi”.

Dar au şi ei motivele lor: poate nu se pricep pentru că sunt sociopaţi, sau au traume grave din copilărie, sau paranoia cauzată de cine-ştie-ce series of unfortunate events, unii poate sunt depresivi marginali – asta nu ştiu exact dacă e de bine, adică dacă sunt la marginea depresiei şi undeva acolo chiar la margine, e un curcubeu dublu, sau dacă e de rău, adică eşti la marginea depresiei şi în faţa ta e un mare hău… (şi cum ar zice un Maestru, tu te afli acolo, cu frustrările şi dinamita în braţe).

Bun, fiecare are o scuză… Şi de fapt, toate scuzele aste, devin – pe măsură ce ne îndreptăm spre ora perpetuă din Iad (prea târziu, da… sper că aţi ghicit, pentru că e a treia oară când folosesc obsesiv-complusiv această figură de stil marca Terry Pratchett & Neil Gaiman) – devin, deci, nişte caractere care se imprimă în acizii nucleici şi sunt traduse peste o generaţie în boli… sociale. Şi deci dacă ele sunt ereditare… nu înseamnă de fapt că noi ne adaptăm? Şi implicit evoluăm pe direcţia asta, ceea ce ne face să fim de fapt nişte mutaţii a ceea ce pe vremuri se numea OM.

Şi ne tratăm, pentru că da, suntem bolnavi şi trăim într-o societate bolnavă, care-şi împarte, draga de ea, medicamentele cu noi. Ne dă nouă, în loc de lapte carne brânză ouă, un loc la spitalu’ 9. Locul potrivit pentru un Homo bolnavus.

E ok dacă mutaţiile ne fac mai proşti, în sens evolutiv… Adică cine a presupus vreodată că evoluţia este unidirecţională? Până la urmă şi o boală are o “evoluţie”, iar rezultatul, de cele mai multe ori, nu e satisfăcător. Eşti bolnav crăpat şi ei zic că ai “cancer în stadiu avansat”. Da’ cine l-a avansat şi pe ăsta de a evoluat atâta?!

E frumoasă limba noastră… Nu, nu, aţi înţeles voi… Cuvintele, în orice limbă ar fi ele, limba terrană în genere. Şi de ce? Pentru că totul este relativ (asta-i bună de tot, pune capac la orice, da).

Dacă am înţelege/percepe toate sensurile unei fraze simultan, raportate la context, evident, bilosu’ nostru ar face implozie şi ni s-ar scurge prin toate cele 7 orificii anexate capului.

De aceea totul este relativ la percepţie. Iar eu nu ştiu de ce pisicii lu’ Hector, am perceput acum, după atâtea ore de nesomn, că trebuie să scriu chestiile astea să văd care este diferenţa.

Semisublimarea asta a fostelor refulări, actuale defulări cubiste, relativă la percepţia mea (de) “neadormită”, mă face iar să realizez că oricât de acut şi fericit ar fi neuronu’ în hiperactivitatea lui, singura direcţie evolutivă a acestei situaţii o reprezintă DURERILE DE CAP!

MOOD: somn. Punct.

scris la 07:44 a.m.

Advertisements

No…. Păi dacă tot am salivat la porci înciupercaţi şi supe înmiresmate, eu propun să şi luăm ceva la bord.

Ce-aţi zice de o super-bere? Eu, sincer, m-am cam săturat de bere… Daaaar, de data asta nu este vorba nici de vreo nefe (nefiltrată),  nici de cunoscutele beri pe care le bem noi în serile când în care o ardem dubios prin centru.

Ladies and Gentlemen, please have a nice whisky glass (because you don’t want to drink a whole draught of beer that has 55% alcohol) with… “The End of History” !!!! Bine, asta dacă o mai găsiţi pe undeva…

Aparent, anul trecut, în 2010, o “mică berărie” (la vremea aia mică), pe numele ei “BrewDog”, a scos pe piaţă 12 (da, doar şi dăcât doisprezece) sticle… mă rog, sticluţe pline de esenţă, îmbrăcate frumos – să nu le fie frig – de către un talentat taxidermist, care s-a gândit că şi road kill-ul poate avea o întrebuinţare. Aşadar, aveţi de ales între sticla deghizată în hermină şi cea deghizată în veveriţă argintie. Depinde ce preferaţi să pupaţi atunci când duceţi sticla la gură (în cazul în care nu-mi ascultaţi sfatul de a bea dintr-un pahar de whisky). Şi unde mai pui că-costa dăcât 780$ bucata…? Un fleac.

Ce conţine? Bine, în afară de alcool, că ne-am lămurit. Păi… cică este o bere blondă belgiană, cu infuzie de urzici, da’ nu orice fel de urzici, ci urzici din Scottish Highlands şi cu seminţe de ienupăr! Trebuie să aibă un gust special…

Partea cea mai interesantă, este titulatura berii. Numele “The End of History” este de fapt inspirat din teoria filosofului Francis Fukuyama, pentru care, sfârşitul istoriei este reprezentat de, nu-i aşa, democraţie – punctul de maxim din evoluţia politică a omenirii, în contextul în care istoria a fost definită ca fiind evoluţia unui sistem politic până în punctul în care ne-am trezit cu paradigma  democraţiei vestice. Iată cum blonda belgiană este pentru bere, cum a fost democraţia pentru istorie.

Şi totuşi… deşi la vremea aceea (anul trecut) era cea mai tare bere, eclipsând fosta deţinătoare a recordului – Oblix, cu 45% alcool – la scurt timp după aceasta a apărut “Start the Future”, cu 60% alcool şi un nume care cred că a ofticat până şi veveriţele argintii care credeau că ele pun punct istoriei berii.

NOTE TO SELF: Hai….noroc… noroc că vine weekendu’ !!! Încă puţin şi vine… Eu chiar credeam că azi e joi…. ^.^’

 

 

Încet să nu se sperie!


Cu tot respectul, eu nu mai pot urmari eBucataria.ro. Pentru ca ma pocneste o foame de confund literele cu cifrele.

Si asta pentru ca in domeniul mestesugului bucataricesc sunt echivalentul lui Wayne Gretzky la floreta.

Este extrem de frustrant sa privesti urmatoarele lucruri si sa nu gasesti un buton de ‘Comanda acum!!!’:

Cotlete picante cu ciuperci

Cu gandul la snitelul cu ciuperci de la Taverna Sarbului, ma gandesc ca nici asta nu e prea departe. Ramane doar sa salivez ‘in gol’.

Creveti in sos picant

Asta chiar m-a facut extrem de curios. Fiind un mic entuziasmat in alea ‘picanteriilor’, chiar ma pune pe jar combinatia asta.

…si nu in ultimul rand
O supa de fasole cu afumatura nu atat de simpla incat sa mi-o pot face si eu fiind handicapato-bucataricesc

Atat de simplu, ciorba de fasole cu afumatura este una din preferatele mele de top. Punct. Si as vrea sa mananc chiar acum una. Punct din nou.

Pe de alta parte, nu suna rau nici: Kebab cu arome indiene, Porc cu ciuperci si, ca desert, Ananas cu sirop si iaurt sau Inghetata de cocos (pentru ca, pur si simplu, cocosul RULZ!)

Mi s-a facut foame iarasi… eBucataria.ro, esti vinovata!

P.S.: Si fiindca suntem totusi la categoria ‘Orgasmul culinar si tigara de dupa’, avand in vedere ca doar ma uit la poze si salivez, puteti considera acest post ca fiind un soi de ‘Onanism culinar’…


Inaugurez in acest fel o noua categorie pe numele ei Orgasmul culinar si tigara de dupa. Si o inaugurez pentru ca ar fi inadmisibil ca experienta de astazi sa nu fie mentionata si sa se piarda in ‘negura timpului’, sa imi fie iertata exprimarea plastica.

Sa trecem la subiect. Astazi am avut un puternic orgasm culinar care a plasat mancarea libaneza pe primul loc in topul preferintelor proprii si personale. Si orgasmul asta a fost atat de puternic incat mai raman si 2 locuri libere pana la urmatoarea preferinta culinara.

Am mai comandat acum ceva vreme de la mezze.ro. Nu mai tin minte exact ce am comandat atunci insa am judecat, la acel moment, ca mancarea a fost ok, dar nu m-a dat pe spate.

Astazi insa am fost la un pas de infarct de atata placere care mi-a fost oferita de urmatoarele delicii:

Supa de linte

Mezze - Supa de linte

O supa extrem de satioasa in combinatie cu un soi de ‘crutoane’ subtiri. Absolut fantastica!

Lahme Meshwe

Te lasa, efectiv, fara cuvinte. Orice comentariu este inutil…

Orez

Pana si orezul asta a fost genial in comparatie cu ce am mancat pe la diversi chinezi. Pur si simplu, orezul asta inchide cercul.

Toata combinatia a fost pur si simplu perfecta. Nu a mai fost nevoie de nici macar un strop de sare in plus sau de piper.

Felicitari si un buchet de flori bucatarului! Pentru ca merita! Oricine provoaca un orgasm, de orice fel, merita!


Marele spaţiu alb şi pustiu se întinde în faţa ochilor mei obosiţi… Aşteaptă să fie umplut de furnicuţe (a se citi “litere”) frustrate. Dar nu mai am. N-a rămas decât un mare gol… Gol, alb, pustiu… şi de la atâta alb mă dor ochii. Ochii din cap. Deci de fapt mă doare capul. La asta se reduce totul? La o mareeee şi lată durere de cap?

Ce dacă am terminat ceva? Aşa cum bine mi s-a spus, eu nu sunt genul de persoană care termină chestii. Da, probabil pentru că de obicei după ce închei o chestie rămâi cu un mare gol… Deşi AD/HD-ul din mine preferă în general să nu se apuce deloc de chestii ca să nu fie nevoit  să le termine. Şi asta tot un bun prieten mi-a zis-o. Dar e în regulă, măcar nu sunt atât de adehaşdeistă încât să mă opresc fix în mijlocu’ plimbării cu monorail-ul (monoraiu’ da, ăla din parc, de te dai cu el şi te umpli de adrenaline şi endorfine!), să dau jos toţi oamenii din el, şi să le zic că e stricat şi dacă nu se dădeau jos urma să se lase cu spaghete din maţe umane… *Eu neavând valenţe de profet.

**** PASAJ MAI  BORING CA ŢELINA, NU CITIŢI!!!!**** Acum că am făcut şi poza aia de grup, aia de final… Da, a fost un an greu. A fost un coşmar, ceva prin care nu mi-aş fi putut imagina că o să trec cu bine… Mă rog… cât se putea de bine… Dar până la urmă, am învăţat foarte multe chestii, am cunoscut oameni noi, am fost în locuri noi, iar oamenii care au contat şi pentru care am contat cu adevărat sunt tot aici.  Cred că totul e fix aşa cum trebuie să fie… Şi tot am senzaţia de câteva săptămâni că se închide un cerc.. Bine asta dacă nu cumva de fapt am intrat în vreun loop dement din care n-o să mai ies vreodată LOL ! Totuşi nu mă pot abţine să mă gândesc… parcă toată treaba asta…. fix din februarie din vacanţa intersemestrială de anu’ trecut până acum… same moment of the year… a fost un fel de bandă a lui Moebius… Adică am plecat dintr-un punct în spaţiu şi timp…and here I am again, fix în acelaşi punct din spaţiu şi timp, dar cu o încheiere. O încheiere cu dureri de cap. Pe care nu le mai suport. ****

Şi totodată… când termini o chestie, ajungi să pierzi noţiunea timpului. De ce mai contează ce zi e azi, sau ce zi a fost ieri… sau ce zi va fi mâine? Mai ai vreun scop, mai vrei ceva? Dar sigur că da! Lumea e atât de mare şi frumoasă! Ce fel de gândire schizoidă e asta?! Cum să nu mai vrei? Cum să nu o  mai percepi?? Ia-ţi un bilet de ordine şi stai la coada entuziaştilor, dacă mai vrei ceva! Saaau… poţi să faci ca majoritatea oamenilor… şi să-ţi iei un bilet de dus-întors.  O mică minciună, în care să crezi, da’ cu toată puterea şi tot sufleţelu’ tău mizerabil, şi să te agăţi de biletu’ ăla… până-l compostezi de cel puţin 5 ori într-o singură călătorie! Hai că e marfă monoraiu’ !!! Şi apoi… când vezi că totul e ok cu orgoliul tău şi te-ai convins că nu eşti chiar semimort-deshidratat  în mijlocu’ deşertului, şi ai aşa un rush de adrenalină, trebuie doar să cobori la prima staţie, and there you go… viaţa ta şi… chestiile tale te aşteaptă acolo, aşa cum le-ai lăsat, pregătite să fie din nou sodomizate de chefu-ţi. Wheeeee!!!!!

Dacă nu existau biletele de dus-întors —- capacitatea asta semiextraordinară a noastră de a ne putea băga în ceva – aparent frumos, dar cu caracter trecător – doar ca să putem ieşi din rahatu’ de zi cu zi, pentru ca de fapt să putem rămâne pe mai departe tot în el, că e cald şi bine şi ne-am obişnuit cu mirosu’ —- cred că ne-am fi dus dracu’ de mult…. Adică e ok… Putem fi dereglaţi, pentru că tot ce se întâmplă în jurul nostru şi viteza cu care se desfăşoară lucrurile, ne împing la un fel de adaptare  care este de fapt o boală socială. Dar trebuie să-i credem pe cuvânt că e ok, pentru că s-au inventat medicamente pentru orice. Adică după ce au inventat bolile au avut şi bunul simţ, după ce ne-au ţinut pe post de cobai, să ne arunce nişte pastile. (Bine, eu de exemplu am sinuzită, care se pare că îmi dă dureri de cap la propriu, şi nu am auzit pe nimeni care să zică “Băăăi, eu m-am vindecat de sinuzită! Poţi şi tu!!”)

Iată cum se încheie jocul cu trecutul. Imaginarul şi fericitul trecut. Urmează noi aventuri în Pseudopolis. Viitorul îşi arată colţii plumburii după blocurile gri. Griul e bun. Doar de la alb mă dor ochii.

 

MOOD: hai să fim curioşi şi entuziaşti în legătură cu viitorul!

NOTE TO SELF: oamenii  n-ar trebui să fie folosiţi pe post de bilete de dus-întors…


Uitandu-ma la TV in ultima vreme am realizat ca omenirea a dezvoltat un fel de aroganta specifica supravietuitorului, naturala ce-i drept dar usor neplacuta.

Orice om sufera de el, inconstient bag de seama, pentru ca, practic, se considera o mica rotita importanta in sistemul care a sustinut cacatul asta de civilizatie sa reziste atata.

Orice om are sange de campion, are gena aia castigatoare care se transmite genetic si, totodata, prin gena asta se transmite si victoria celui care a descoperit roata. Astfel, fiecare simte ca a inventat roata, ca a fost partas si a contribuit la toate evenimentele marcante ale acestei minunate civilizatii.

Din pacate nu am fost acolo, nu am contribuit cu nimic si nu facem nimic altceva zilele astea decat sa ne mangaiem pe cap de unii singuri total nejustificat. Noi nu mai inventam roata pentru ca ea a fost deja inventata si atunci inventam iPhone-ul, acest produs vital care este mult mai ‘cool’ chiar si decat apa calda.

Si da, toate astea sunt pentru progres, pentru evolutia inevitabila, pentru ca trebuie sa punem umarul sa descoperim, sa cercetam, sa oferim solutii, sa inventam etc. Cacat ! Azi se construieste si se inventeaza cu gandul la bani si astfel s-a transformat progresul asta in cel mai de temut hot de buzunare.

Revenind la subiectul central, aroganta supravietuitorului se poate vedea cel mai bine pe Discovery.

Urmaream o emisiune care prezenta ultimele zile de viata ale unui dinozaur intr-un mod de zece mii de ori mai convingator decat prezentarea ultimelor zile ale Elodiei pe OTV.

Statistic vorbind, cu marja de eroare asociata acestui interval urias de timp, exista sanse de 10 ori mai mari ca eu sa castig la loto de 3 ori la rand decat ca dinozaurul ala sa isi fi trait ultimele zile in felul in care l-au expus ei.

In zilele noastre istoria se schimba de la mandat la mandat, bubuie o gramada de lucruri si nimeni nu stie de la ce, treaba e incerta cu biblia si cu Iisus (si asta se intampla doar acum 2000 de ani), insa specialistii au reusit sa refaca cu o acuratete descurajanta ultimele zile de viata ale unui dinozaur.

Ce e cu adevarat enervant in acest gen de emisiuni este aroganta supravietuitorului care se manifesta pana si in cazul naratorului. Mai avea putin si spunea, eventual si cu un raset superior: ‘Ei, dinozaurii, cu toate ca aveau un gabarit impresionant au murit, practic, de frig (he he!). Nu s-au descurcat. Pe de alta parte, noi, oamenii, spre exemplu, am inventat patura si budigaii sa ne tina de cald (he he!). Si ?! Cine e in viata acum ?!’.

Naratorule, de ce esti tu atat de arogant pentru ca nu mi se pare nimic superior si ‘supravietuitor’ in a citi de pe foaie textul ala cu intonatia aia total basita ? Si situatia devine si mai ingrozitoare cand te gandesti ca acel text a fost scris cu mana dreapta de un alt om in timp ce cu mana stanga se auto-satisfacea salbatic gandindu-se cat de ‘supravietuitor’ o sa sune fraza pe care tocmai au scris-o.

De asta ma uit pe Discovery fara sonor. Si sper ca, intr-o buna zi, o alta civilizatie extraterestra, mai supravietuitoare si mai aroganta ca a noastra, sa aterizeze in curtea casei naratorului de pe Discovery, sa-i ia intonatia si atitudinea si sa i le infiga in cur cu o viteza atat de mare incat sa il arunce direct in hyper-timp impreuna cu tipul care ii scrie textele.

Una peste alta, doamna grasa a inceput sa isi dreaga vocea.
Orice produs (imperiul si civilizatia sunt ‘produse’ ale omului) are o perioada de declin. Iar noi suntem in cadere libera. Tine minte asta, naratorule de la Discovery.

CV Mascul Alfa

Posted: February 5, 2011 by madhatTer666 in Mult căcat şi un ventilator
Tags: , , , , , , ,

Cercetătorii americani ( cum altfel?! ) au făcut recent o nouă semidescoperire: se pare că masculul alfa, reprezintă de fapt ultima versiune a experimentului (pe cât se pare, gata eşuat) Mamei Naturi numit “Survival of The Fittest” (STF), sau, mai pe româneşte, “Scapă Cine Poate!” (SCP!).

Versiunea anterioară, cea beta, a rămas în urmă o dată cu ramificaţia apărută în cadrul evoluţiei filogenetice ce a avut ca rezultat direct versiunea alfa. Astfel, neavând termeni de comparaţie, trebuie să acceptăm în unanimitate faptul că masculul alfa s-a născut irefutabil alfa.

Institutul din S.U.A. specializat în STF a făcut publice următoarele date referitoare la semipreţiosul curriculum vitae al unui mascul irefutabil alfa:

Copilăria/ Cei şapte ani de acasă (0-7 ani)

Văzându-se în cunoscuta situaţie “cer şi nu mi se dă”, hotărăşte să ia el fără să mai  ceară. Iată cum iese la suprafaţă caracterul alfa, aflat în stare latentă doar în primele 3 luni de viaţă. Therefore, he takes everything for granted.

Adolescenţa (unknown period, de obicei, cât vrea el)

Îşi formează principii de necontestat, ajungând la concluzia că nimic nu este mai important decât orgoliul lui.

Poate fi cea mai lungă perioadă, unele specimene rămânând cu gândirea din această perioadă pentru tot restul vieţii, apărându-şi teritoriul orgoliul până la adânci bătrâneţi.

În aceste momente viaţa este o luptă crâncenă pentru stabilirea ierarhiilor în grupuri, acestea devenind principalul cuib şi loc de manifestare al puterii conducătoare, care este fenomenul alfa.

Principalele manifestări sunt încăierările ce pornesc de la replici de tipul: “vezi că stai pe locul meu” sau de la intrigi de genul: “am agăţat-o pe puştoaica aia… da’ am auzit că e mai bună sor-ta”.

Studenţia (variază – în funcţie de facultatea aleasă şi de IQ )

În această perioadă, masculul îşi atinge climaxul ca alfa. Deja are o reputaţie pe care trebuie să şi-o păstreze nepătată şi nimic nu mai poate sta în calea orgoliului lui de a fi cu cele mai bune tipe – pe care le foloseşte ca pe batiste, de a da ordine în stânga şi-n dreapta şi toată lumea aferentă grupului să-i asculte comenzile, de a lua tot ce e mai bun pentru sine.

Aceasta este cea mai prolifică perioadă, după cum spuneam, iar specimenele ţin să rămână cât mai mult timp ataşate de grupul din studenţie, pentru a-şi menţine statutul în văzul tuturor pe termen nedefinit.

Post-studenţia (versiunea omega)

După multiple aventuri şi călătorii în diverse lumi atât imaginare cât şi semireale, în care masculul alfa a avut grijă să fie întotdeauna cel mai alfa, iată că vine momentul în care versiunea se auto-downgradează până la ce ştim azi a fi “masculul omega”.

Intervalul de timp în care are loc acest downgrade variază în funcţie de anumiţi parametri, ce ţin de personal development-ul fiecărui specimen; însă se ştie clar că după ce au acceptat ca inevitabilă “evoluţia” de la adolescentul alfa la ceva mai bun mai alfa, toate specimenele se îndreaptă spre semifantastica versiune omega, ce poate implica pe alocuri:

  • o nevastă, cel puţin 2 copii, plus un câine, o pisică şi 2 papagali – care să le ţină de urât la fiecare, cu schimbu’, o maşinuţă drăguţă de familion, precum şi megahipercriza vârstei a doua – unde poate interveni deja specificul spânzurat în garaj cu firu’ de la telefon.

Concluzii:

Masculu’ alfa stands up in the crowd, pentru că nu i-a oferit nimeni un scaun…. în la cap.

STAGE: zicea memaw că a zis la horoscop că săptămâna asta mă vindec…de ce anume??

MOOD: frică….

NOTE TO SELF: what does “fittest” în STF stand for, Mr. Darwin ?!? Maybe it stands for “Idiocracy”.