Posts Tagged ‘istorie’



Nu puţini dintre noi am avut dilema ca trecând prin Piaţa Revoluţiei, să ne trezim uitându-ne cu gura căscată la „cartoful” (Memorialul Renaşterii, pe numele său complet  „Glorie Eternă Eroilor şi Revoluţiei  Române  din  Decembrie  1989”) şi la „puiul” (statuia lui Iuliu Maniu, şi Copacul Ars) care domină mica piaţetă din faţa fântânii… Şi probabil, majoritatea dintre noi am şi exclamat, unii cu voce tare, alţii în sine: „Porcărie sinistră!”.

Totuşi câţi ne-am oprit să vedem ce scrie pe panourile informative (panoul de fapt, pentru că doar unul conţine ceva explicaţii, celălalt fiind un pomelnic cu cei care au creat Memorialul Renaşterii…) ? Şi chiar dacă aţi citit nu cred că v-aţi lămurit întru totul…

 

Dacă în cazul statuii lui Maniu, simbolurile sunt destul de clare, bacoviene, aş putea spune, Memorialul este un amalgam de simboluri foarte bine gândite, însă deloc evidente… Şi dacă noi, care suntem „de-ai locului” tot nelămuriţi rămânem, mă întreb oare ce este în capul unui turist care vine şi vede un ansamblu de „dude” care par trântite acolo, într-un spaţiu dominat de un stil arhitectural clasic, încărcat de istorie: Palatul Regal, Biserica Kretzulescu, Ateneul Român, B.C.U. …

 

Pentru a putea înţelege mai bine ce se întâmplă de fapt acolo, haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să lăsăm „cyber-ghidul” să ne îndrume….

 

               Memorialul Renaşterii, pe numele său complet  <<Glorie Eternă Eroilor şi Revoluţiei  Române  din  Decembrie  1989>>, este amplasat simbolic în Piaţa Revoluţiei, aceasta  fiind  locaţia  în  care  a  izbucnit  revoluţia  la 21-22 decembrie 1989. Monumentul aminteşte lupta care a avut loc atunci,  însă  pentru  a înţelege cauza şi însemnătatea sacrificiului făcut este necesară  o  privire  de  ansamblu asupra ultimei perioade din istoria României, pe care o putem regăsi aici, la intersecţia simbolurilor monarhiei, ale comunismului, şi ale luptei anticomuniste şi izbânzii democraţiei.

Stând în dreptul acestei fântâni cu faţa spre monument  avem în stânga Biserica Kretzulescu, ridicată în anii 1720-1722  ca  simbol al creştinătăţii. Lângă aceasta se află  fostul Palat Regal (actualul Muzeu Naţional de Artă al României), vis-a-vis este statuia ecvestră a regelui Carol, amplasată în 2010, o înlocuieşte pe cea veche care fusese distrusă de comunişti şi Ateneul Român, construit între 1886-1888, conceput de către un arhitect francez, cu coloane de 12 metri înălțime, identice în dimensiuni cu cele ale Erechteionului din Atena, fiind înscris pe lista Patrimoniului european ca monument de arhitectură de valoare națională și universală. Astfel suntem  introduşi  în  perioada monarhiei. 

Îndreptându-ne  privirile în partea dreaptă, observăm o clădire care deşi astăzi este  sediul  Ministerului  Administraţiei  şi Internelor, a rămas tot simbol al comunismului,  în  acea  perioadă fiind sediul Comitetului Central al Partidului Comunist  Român, de unde dictatorul Nicolae Ceauşescu a fugit cu elicopterul personal înainte de a fi prins şi executat.

La fel cum putem trece vizual din partea stângă (Biserica Kretzulescu   şi  Palatul  Regal)  spre  partea  dreaptă  (clădirea  Comitetului Central),  la  fel  putem  trece mental prin istorie, de la un regim politic la altul –  de  la  monarhie  la comunism. Faptul că această trecere nu s-a făcut uşor este simbolizat de statuia lui Iuliu Maniu, de lânga noi, amplasată în 1998.  Om  politic  cu  o activitate importantă în perioada regalităţii – opus mereu regimului comunist, a fost închis la Sighet, unde  a şi murit. Fiind una dintre victimele comunismului din România, el reprezintă  întruchiparea speranţei si dorinţei de libertate  în  timpul  dictaturii  comuniste.  Statuia  este construită dintr-un bronz  de  culoare închisă simbolizând astfel austeritatea acelei perioade. Deşi pare  sa  aibă  nevoie  urgentă  de  recondiţionare, aspectul de sfârtecare este intenţionat,   simbolizând   rănile  de-a  lungul  corpului  cauzate  de  legare, întemniţare. Chipul statuii  nu are trăsături definitorii, simbolizând astfel fiecare  persoană  din Romania care era constrânsă de regimul comunist –  regim în care a contat dispariţia personalităţii individului şi gândirea colectivă unidirecţională. Copacul  din  spatele statuii are puţine crengi, aspect de ars,  simbolizând  moartea. Însă mâinile statuii au palmele îndreptate în sus şi către  Biserică,  întreaga  statuie  fiind plasată cu spatele la sediul Comitetului  Central  şi  cu  faţa la Biserica Kretzulescu simbolizând faptul că omul şi-a  întors privirea către religie, credinţa în Dumnezeu fiind singura care îi mai dădea speranţa libertăţii.

   Urmând  mesajul  transmis  de  statuia sa încercăm să ieşim din perioada comunistă, mergând pe Calea Biruinţei (prima parte a Memorialului). Acest  drum  este  construit din buşteni retezaţi din copaci tineri de esenţă tare (stejar), simbolizând tot  atâtea  vieţi tinere curmate. De o parte şi de alta, sunt băncile albe din  marmură a căror formă şi culoare sugerează cavourile celor morţi, răceala şi solemnitatea acestei porţiuni: pe Calea Biruinţei nu se stă…  De asemenea simbolizează şi imboldul de  a  nu  sta  prea  mult  să  plângi trecutul, ci să priveşti mereu înainte cu speranţă.

Calea  Biruinţei  se încheie cu Piaţa Reculegerii. Având în faţă Piramida Izbânzii,  observăm  că  este plasată nu numai în centrul Pieţei Reculegerii, ci şi  în  centrul unei cruci (din  nou  un  simbol al creştinismului) formate din aceeaşi buşteni ca şi Calea Biruinţei. Piaţa este delimitată de Calea Biruinţei printr-un  zid,  în  semicerc,  tot din marmură albă, numit Zidul Amintirilor. Acesta, privit în  ansamblu cu crucea, poate simboliza şi braţele lui Iisus crucificat,  sacrificându-se,  aşa  cum au făcut eroii revoluţiei, şi nu doar o placă de mormânt pe care sunt trecute numele morţilor, în alamă.

           La  baza  Piramidei  Izbânzii,  ca  şi în spatele Zidului Amintirilor, se găsesc pietre  de râu, care ne duc cu gândul la o apă curgătoare, simbolul vieţii. Însă această  apă,  aici  lipseşte,  deci  la  baza  acestei victorii a stat moartea – moartea  multor  tineri,  care  sunt  reprezentaţi  prin  câteva  figuri la baza Piramidei.  Aceştia  au  de  asemenea  chipurile  fără trăsături, fiind simbolul tuturor oamenilor care s-au sacrificat pentru libertate. Deasupra  acestor  statui, se regăseşte o singură amprentă, simbolizând identitatea  naţională.  Deşi  toţi au feţele anonime, toţi au luptat cu acelaşi scop: libertatea.

Privind mai atenţi obeliscul,  observăm ca este o piramidă cu trei feţe, simbol al crestinătăţii, Sfânta Treime.

Mai  sus se află o coroană de anemone (conform mitologiei greceşti, anemonele sunt simbolul lacrimilor)  străpunsă de acest obelisc, ea figurând o luptă grea,  pornită  cu  sacrificiu  şi  jertfă, însă continuând mereu cu speranţa de izbândă (piramida nu are vârf, lupta continuă). Lacrimile sugerate de coroana de anemone pot învălui obeliscul până jos, ajungând în pietrele de râu de la baza piramidei în care stau martirii –  ei vor fi plânşi pentru toteauna, şi pentru totdeauna aflaţi în amintirea noastră.

  Vis-a-vis, pe partea dreaptă se află Fosta Direcţie a V-a a Securităţii Statului – actualul sediu al Uniunii Arhitecţilor, dovada „vie” a luptelor din piaţă, ea a fost bombardată cu tunuri şi reprezintă şi ea prefacerea de după ’89, când a fost reconsiderată din punct de vedere arhitectural (recondiţionată în stil modern, cu o „simbioză”între cărămidă şi sticlă), ea fiind o reminiscenţă a secolului al XIX-lea – casa Ministrului Grigore Păucescu.

În faţa statuii lui Maniu, lângă biserică, se află statuia lui Corneliu Coposu, președinte al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (1990 – 1995), senator, lider al opoziției din România postcomunistă, deținut politic sub regimul comunist, el a fost cel care a dus mai departe idealurile lui Iuliu Maniu. Amplasată în 1996, construită tot dintr-un material greoi, închis la culoare, având formă de cruce sugerează tot suferinţă şi sacrificiu. El reprezintă perioada grea care a urmat revoluţiei şi lupta pentru instaurarea Democraţiei.

 

 

Acestea fiind „zise” (poate şi citite…), putem spune că puterea simbolului şi a contextului în care se află acesta este incontestabilă. Acum că percepţia noastră a fost schimbată într-un fel, şi am aflat  „adevărul” din spatele unor monumente „inestetice”, prost amplasate şi  administrate, parcă totuşi s-a aprins ceva gândire simplă,  managerială în noi şi simţim că ar putea fi un obiectiv de patrimoniu taman bun de exploatat turistic… Nici nu ar fi foarte complicat şi nici costisitor, iar idei de promovare sunt cu duiumul, însă „cartoful” s-a instalat bine în mentalul colectiv şi a apucat să prindă rădăcini… Ceea ce te face să te întrebi… Cum naiba alţii au făcut monumente la fel de „abstracte” şi puncte de atracţie turistică din nimic-nimicuţ, din care mai scot şi bani, sau măcar au spus o poveste turistului care a trecut pe acolo, să nu plece cu o imagine greşită…. De ce unii pot vinde şi îngheţată la eschimoşi, iar noi nu suntem în stare să administrăm şi să promovăm nişte monumente care simbolizează cu adevărat trecutul nostru –  bun, rău, cum a fost…. Suntem la fel de confuzi ca întotdeauna şi nu ne putem asuma istoria, la fel de delăsători şi ignoranţi… 

Pe de altă parte, poate domnul Iliescu – atunci când a comandat această lucrare destul de costisitoare, ca să demonstreze cât şi cum îşi toarnă el ţărână-n cap pentru evenimentele din decembrie 1989 – a avut ca scop final fix „ţeapa” de 56 de miliarde….

 

 

Autori:  madhatTer & Eternal Silenced

 

NOTE ….TO WHOM IT MAY CONCERN: THOSE WHO RULE SYMBOLS RULE US.  


No…. Păi dacă tot am salivat la porci înciupercaţi şi supe înmiresmate, eu propun să şi luăm ceva la bord.

Ce-aţi zice de o super-bere? Eu, sincer, m-am cam săturat de bere… Daaaar, de data asta nu este vorba nici de vreo nefe (nefiltrată),  nici de cunoscutele beri pe care le bem noi în serile când în care o ardem dubios prin centru.

Ladies and Gentlemen, please have a nice whisky glass (because you don’t want to drink a whole draught of beer that has 55% alcohol) with… “The End of History” !!!! Bine, asta dacă o mai găsiţi pe undeva…

Aparent, anul trecut, în 2010, o “mică berărie” (la vremea aia mică), pe numele ei “BrewDog”, a scos pe piaţă 12 (da, doar şi dăcât doisprezece) sticle… mă rog, sticluţe pline de esenţă, îmbrăcate frumos – să nu le fie frig – de către un talentat taxidermist, care s-a gândit că şi road kill-ul poate avea o întrebuinţare. Aşadar, aveţi de ales între sticla deghizată în hermină şi cea deghizată în veveriţă argintie. Depinde ce preferaţi să pupaţi atunci când duceţi sticla la gură (în cazul în care nu-mi ascultaţi sfatul de a bea dintr-un pahar de whisky). Şi unde mai pui că-costa dăcât 780$ bucata…? Un fleac.

Ce conţine? Bine, în afară de alcool, că ne-am lămurit. Păi… cică este o bere blondă belgiană, cu infuzie de urzici, da’ nu orice fel de urzici, ci urzici din Scottish Highlands şi cu seminţe de ienupăr! Trebuie să aibă un gust special…

Partea cea mai interesantă, este titulatura berii. Numele “The End of History” este de fapt inspirat din teoria filosofului Francis Fukuyama, pentru care, sfârşitul istoriei este reprezentat de, nu-i aşa, democraţie – punctul de maxim din evoluţia politică a omenirii, în contextul în care istoria a fost definită ca fiind evoluţia unui sistem politic până în punctul în care ne-am trezit cu paradigma  democraţiei vestice. Iată cum blonda belgiană este pentru bere, cum a fost democraţia pentru istorie.

Şi totuşi… deşi la vremea aceea (anul trecut) era cea mai tare bere, eclipsând fosta deţinătoare a recordului – Oblix, cu 45% alcool – la scurt timp după aceasta a apărut “Start the Future”, cu 60% alcool şi un nume care cred că a ofticat până şi veveriţele argintii care credeau că ele pun punct istoriei berii.

NOTE TO SELF: Hai….noroc… noroc că vine weekendu’ !!! Încă puţin şi vine… Eu chiar credeam că azi e joi…. ^.^’

 

 

Încet să nu se sperie!


Uitandu-ma la TV in ultima vreme am realizat ca omenirea a dezvoltat un fel de aroganta specifica supravietuitorului, naturala ce-i drept dar usor neplacuta.

Orice om sufera de el, inconstient bag de seama, pentru ca, practic, se considera o mica rotita importanta in sistemul care a sustinut cacatul asta de civilizatie sa reziste atata.

Orice om are sange de campion, are gena aia castigatoare care se transmite genetic si, totodata, prin gena asta se transmite si victoria celui care a descoperit roata. Astfel, fiecare simte ca a inventat roata, ca a fost partas si a contribuit la toate evenimentele marcante ale acestei minunate civilizatii.

Din pacate nu am fost acolo, nu am contribuit cu nimic si nu facem nimic altceva zilele astea decat sa ne mangaiem pe cap de unii singuri total nejustificat. Noi nu mai inventam roata pentru ca ea a fost deja inventata si atunci inventam iPhone-ul, acest produs vital care este mult mai ‘cool’ chiar si decat apa calda.

Si da, toate astea sunt pentru progres, pentru evolutia inevitabila, pentru ca trebuie sa punem umarul sa descoperim, sa cercetam, sa oferim solutii, sa inventam etc. Cacat ! Azi se construieste si se inventeaza cu gandul la bani si astfel s-a transformat progresul asta in cel mai de temut hot de buzunare.

Revenind la subiectul central, aroganta supravietuitorului se poate vedea cel mai bine pe Discovery.

Urmaream o emisiune care prezenta ultimele zile de viata ale unui dinozaur intr-un mod de zece mii de ori mai convingator decat prezentarea ultimelor zile ale Elodiei pe OTV.

Statistic vorbind, cu marja de eroare asociata acestui interval urias de timp, exista sanse de 10 ori mai mari ca eu sa castig la loto de 3 ori la rand decat ca dinozaurul ala sa isi fi trait ultimele zile in felul in care l-au expus ei.

In zilele noastre istoria se schimba de la mandat la mandat, bubuie o gramada de lucruri si nimeni nu stie de la ce, treaba e incerta cu biblia si cu Iisus (si asta se intampla doar acum 2000 de ani), insa specialistii au reusit sa refaca cu o acuratete descurajanta ultimele zile de viata ale unui dinozaur.

Ce e cu adevarat enervant in acest gen de emisiuni este aroganta supravietuitorului care se manifesta pana si in cazul naratorului. Mai avea putin si spunea, eventual si cu un raset superior: ‘Ei, dinozaurii, cu toate ca aveau un gabarit impresionant au murit, practic, de frig (he he!). Nu s-au descurcat. Pe de alta parte, noi, oamenii, spre exemplu, am inventat patura si budigaii sa ne tina de cald (he he!). Si ?! Cine e in viata acum ?!’.

Naratorule, de ce esti tu atat de arogant pentru ca nu mi se pare nimic superior si ‘supravietuitor’ in a citi de pe foaie textul ala cu intonatia aia total basita ? Si situatia devine si mai ingrozitoare cand te gandesti ca acel text a fost scris cu mana dreapta de un alt om in timp ce cu mana stanga se auto-satisfacea salbatic gandindu-se cat de ‘supravietuitor’ o sa sune fraza pe care tocmai au scris-o.

De asta ma uit pe Discovery fara sonor. Si sper ca, intr-o buna zi, o alta civilizatie extraterestra, mai supravietuitoare si mai aroganta ca a noastra, sa aterizeze in curtea casei naratorului de pe Discovery, sa-i ia intonatia si atitudinea si sa i le infiga in cur cu o viteza atat de mare incat sa il arunce direct in hyper-timp impreuna cu tipul care ii scrie textele.

Una peste alta, doamna grasa a inceput sa isi dreaga vocea.
Orice produs (imperiul si civilizatia sunt ‘produse’ ale omului) are o perioada de declin. Iar noi suntem in cadere libera. Tine minte asta, naratorule de la Discovery.


A venit iar momentul pentru o autocurăţare de gânduri “necurate”… Atât de necurate că trebuiesc date fix în Recycle bin-u’ meu virtual…

Întrebarea care mi-a măcinat mie unicul neuron, şi aşa extenuat (i-am dat să mestece multe pietre şi zăcăminte),  de multă vreme, a început zilele astea să nu mai fie o enigmă atât de apăsătoare.

Întrebarea asta m-a lovit prima oară când aveam 6 ani şi ai mei, dintr-o clasică “nepotrivire de caracter”, au divorţat. Nimic grav… Chestiile astea se întâmplă tot timpul… Slavă cristoşilor că s-au inventat bunicii !!!! Iar pe principiul bunicii sunt “buni la toate”, iar “cine n-are bunici să-şi cumpere” pentru că “bunicuţa ştie tot” – de ce să nu crescă ei, bunicii, vreo 3 generaţii, că şi-aşa….sunt bătrâni, la pensie, poate se plictisesc şi ei şi decât să facă un rebus sau o plimbare în parc, mai bine să-i blagoslovim cu nişte nepoţi !!! Iar asta până la urmă ajunge să fie o chestie normală chiar şi pentru nepoţi… Adică, atunci când creşti fără mamă, chiar nu mai contează cum ar fi fost dacă ai fi avut-o lângă tine, şi nu te mai afectează cu nimic teoriile ei conspiraţioniste de genul : “din cauza lu’ tac-tu eşti tu aşa rece cu mine, dacă te-aş fi crescut eu, nu erai aşa” sau celebra “da, n-a avut cine să-ţi dea educaţie… te-au lăsat de capu’ tău”…. În cazuri de genul ăsta, moştenirea genetică este de ajuns, de ce ai mai avea nevoie de altceva de la un astfel de om?

Întrebarea a răsărit din nou, şi a pus stăpânire pe mine ca un creep, ca o tumoare extinzându-se până-n suflet, după câţiva ani, când am realizat că de fapt mai toţi oamenii pe care-i ştiam au părinţi cam… dereglaţi…

Deci până la urmă… toată chestia asta… cu cetăţenii care se reproduc şi fac şi ei copii e de fapt un fel plagă care distruge Umanitatea. Adică e mai mult un fel de marketing viral, pentru că deja nu mai contează OMUL, contează că se face mare şi frustrat şi ca să compenseze lipsa afecţiunii din copilărie, o să se înconjoare cu lucruri, lucruri scumpe şi sclipicioase care aduc bucurii de moment. Până la următorul salariu adică ! Şi se autodeclară liber-schimbist şi liber-cugetător,  filosofia lui de viaţă fiind “Carpe Diem!”, “Memento mori!”, “Tempus fugit!” sau “Ars longa, vita brevis!”, în funcţie de poetul preferat al profei de latină din liceu.

Acum, problema devine de-a dreptul hidoasă, pentru că ai ajuns la vârsta la care auzi prin jur că oamenii din generaţia ta, sau un pic mai mari, se căsătoresc şi inevitabil… te gândeşti că urmează botezul. Şi ajungi implicit să te vezi pe tine într-o situaţie asemănătoare, moment în care stomacul descoperă noi dimensiuni…

Şi totuşi…. WHY THE FUCK SOME PEOPLE HAVE CHILDREN ??!!??!

E destul de simplu răspunsul… În funcţie de percepţia noastră asupra oamenilor şi asupra experienţelor pe care le avem, şi în funcţie şi de anumite traume din copilărie, ajungem să ne cunoaştem pe noi înşine mai mult sau mai puţin, după caz… iar deşi până într-o anumită vârstă (26-27 de ani) ideea de bază este să “experimentezi”, “să te distrezi de toţi banii” şi să faci bâlci că viaţa e scurtă, profitând maxim de superficial de toate nimicurile,  după ce te dai cu capu’ de pereţi de-ţi sar mucii ( de unde şi semiexpresiva zicală “cai verzi pe pereţi” ), tendinţa este de a lega ceva cu cineva, oricine, care să-ţi dea senzaţia că n-ai trăit degeaba şi că viaţa ta poate fi stabilă şi normală. Acesta fiind contrastul aproape antinomic de situaţii… eşti dispus să accepţi absolut orice lângă tine, pentru că îţi expiră dracu’ programarea genetică şi tu nu ţi-ai atins scopul ca specie !!! Păi şi pentru ce pisicii lu’ Hector mai trăieşti dacă nu faci decât să repeţi istoria asta parşivă şi să mai fuţi o generaţie ??! Iar după câţiva ani… când este deja ora perpetuă din Iad…(prea târziu…) rămân totuşi 2 alternative:   1 –    vărsarea frustrărilor şi a tuturor nerealizărilor în capul copiiilor sau  2 –    bunicii + vărsarea frustrărilor şi a tuturor nerealizărilor în capul copiiilor.

STAGE : furie la nivel macro !!!!

MOOD : cum să nu-mi placă euglenele ?

Note to self :  I love my memaw !!!


Ajunsi pe Jupiter, grupul de oameni ce aveau misiunea de a coloniza aceasta planeta au fost descurajati instantaneu de dimensiunile exorbitante ale acesteia.

Descurajati total, oamenii tot analizau situatia incercand sa gaseasca o solutie prin care vor putea pune baze solide civlizatiei pe care vroiau sa o dezvolte. Insa, ca un blestem, orice solutie identificata si definita era rapid desfiintata prin identificarea vulnerabilitatilor critice pe care alternativa le expunea.

In tot acest timp, un om statea retras, departe de restul grupului care vociferau isteric, plangeau de ciuda si se deprimau unii pe altii si, uitandu-se ingandurat spre stele, a fost lovit de o puternica revelatie.

In secunda imediat urmatoare, el a strans totii oamenii in jurul lui si le-a marturisit ca, in timp ce privea stelele, a realizat ca singura metoda prin care civilizatia se va putea naste si inflori este organizarea. O organizare eficienta reprezinta solutia prin care dimensiunile imense ale planetei Jupiter si a problemelor generate de acestea vor fi diminuate.

In prima faza, oamenii il priveau confuz, isi dadeau coate intre ei din lipsa increderii in aceasta viziune.
Atunci omul, pentru a da un avant in entuziasmul colectiv, a inventat instantaneu conceptul de ierarhie organizationala, de inventarea departamentelor si, pentru a le dovedi ca intentiile lui de a reusi sunt serioase, a ales sa ocupe primul post in aceasta forma de organizare. Si a ales, la intamplare, o pozitie in organizatie careia i-a spus: General Manager.

Dupa ocuparea acestei prime pozitii, totul a decurs ca uns, de la sine.

General Manager-ul a idenfiticat imediat nevoile pe care oamenii le au si a definit ‘domeniile de activitate ale intreprinderilor’. Cum insa conceptul de ‘intreprindere’ nu a fost definit pana atunci, el a fost inventat imediat dupa (in acest moment a aparut pentru prima oara notiunea de ‘timing issue’).

Dupa ce au fost definite si ‘intreprinderile’, s-a simtit nevoia de o autoritate care sa le ‘pastoreasca’. Inevitabilul s-a produs si asa s-a nascut autoritatea numita, prin cuvinte alese la intamplare, Registrul Comertului.

Au urmat: crearea departamentelor, definirea structurii si organigramele pentru fiecare intreprindere in parte, alegerea Managerilor (denumire aleasa tot la intamplare) si a subalternilor (la fel, din intamplare) etc.
Fericiti si multumiti de progresul inregistrat in aceasta prima etapa a organizarii, oamenii s-au retras la locurile lor, urmand ca a doua zi de dimineata sa continue activitatea conform ‘next steps’-ilor agreati (acesta a fost momentul in care s-a nascut conceptul de ‘next steps’).

In dimineata celei de a doua zile, au fost nevoiti sa o ia de la capat deoarece nu isi mai aduceau aminte ce au discutat cu o zi inainte (asa a aparut conceptul de ‘lesson learned’). Pentru a solutiona si aceasta problema a uitatului, General Manager-ul a delegat un om sa ia notite, si schiteze si sa documenteze versionat toate cele discutate in acea zi. Dupa ce au reinventat sistemul de organizare exact dupa modelul celui din prima zi s-au retras sa se odihneasca, urmand sa continue activitatea in zorii zilei urmatoare (sarbatorind bineinteles conceptul nou-aparut de ‘success story’).

A treia zi, lipsa de motivare isi tot spunea cuvantul asa ca General Manager-ul a inventat primul sistem de beneficii cunoscut de omenire: promovari, cresteri de salariu, zile de concedii si altele.

In contextul dat, oamenii au inceput sa lucreze constiinciosi, motivati si dornici de afirmare.

Insa, datorita sistemului de beneficii in vigoare, toti oamenii de pe Jupiter au ajuns Manager-i chiar din primul an de munca. Fara sa isi dea seama, ei si-au continuat activitatea, fiecare din pozitia de Manager pe care a ajuns sa o ocupe: redactau documente, le semnau, le schimbau intre ei, le inregistrau la contabilitate, analizau rapoartele de marketing si vanzari, faceau deconturi etc.

Din pacate insa, in afara hartiilor nimeni nu mai producea, de fapt, nimic.

Si au continuat in aceasta maniera, fara sa observe nimeni, cateva milioane de ani.

Oamenii munceau neincetat, fara zile libere si astfel concediul fiecarui Manager se reporta de la an la an, din generatie in generatie ajungand astfel la cateva sute de mii de ani.

Un moment istoric-alternativ extrem de important il constituie momentul in care primul Manager de pe Jupiter a identificat in timpul unui ‘review’ periodic al contractului individual de munca semnat o posibila greseala/neintelegere in ceea ce priveste unul din benefiicile stipulate in acesta: zilele de concediu. Neintelegand deloc acest concept, el s-a adresat prin intermediul sistemului de comunicare oficial implementat in intreprindere departementului de HR in vederea clarificarii acestei posibile ‘scapari’.

Managerul de HR a constat cu stupoare ca nici ei nu aveau habar de semnificatia acestei rubrici din contract si au demarat o ancheta interna ce s-a finalizat in 6 ani.

Rezultatul anchetei a fost cutremurator chiar si pentru Manager-ul de HR care a distribuit definitiile si instructiunile de folosire a concediului de odihna catre toti Manager-ii de pe Jupiter sub forma unei prezentari in PowerPoint.

Nu putini au fost surprinsi sa afle in timpul prezentarii ca ei pot folosi aceste zile de concediu la libera alegere pentru odihna, relaxare, deconectare, turism sau pentru rezolvarea unor probleme notariale in orice mod considera ei.

Drept urmare, Manager-ii au inceput sa isi ia concediul acumulat de sute de mii de ani unul cate unul alegand ca destinatie de vacanta Pamantul.

In acest moment, pe planeta Jupiter nu mai este prezent nici un Manager, toti fiind in vacanta pe Pamant.

Exista dovezi ca primul Manager ajuns pe pamant cu familia in jurul anilor 1900 a fost absolut ingrozit de lipsa structurilor organizatorice de pe Pamant. In ciuda faptului ca era in concediu dar fiind ‘workaholic’, a infiintat prima Corporatie de pe aceasta planeta.

Manger-ii de pe Jupiter si descendentii lor au ocupat in timp pozitiile ierarhice superioare in companii mari si in companii multinationale. Chiar daca ii vedeti ingandurati si preocupati prin birouri/open-space-uri, nu va ingrijorati: aceasta este o caracteristica nativa dobandita in milioane de ani si transmisa genetic. Aici pe Pamant ei nu lucreaza. Sunt in concediu.


Grupul de oamenii ce aveau ca misiune colonizarea planetei Saturn, au pornit la drum si, ocolind putin planeta Jupiter, au ajuns la destinatie relativ repede.

Oamenii, demoralizati de starea in care a ajuns planeta pe care in cele din urma o si parasisera, au fost intr-atat de entuziasmati si euforici la prima vedere a planetei Saturn si al potentialului neexploatat al acesteia incat au fost izbiti inca din prima secunda de un val puternic de furie creativa. Un val atat de puternic incat imaginatia fiecarui om a fost inundata aproape instantaneu de milioane de idei care pluteau intr-un ocean imens de vise ce pareau a fi din ce in ce mai realizabile.

Si astfel, oamenii drogati de aceasta furie, furie creativa bineinteles, au inceput sa vorbeasca intre ei, altii au inceput sa vorbeasca singuri, sa zbiere, sa incerce sa isi impuna visul celorlalti inspre realizare.

Dar cum fiecare om incerca sa isi impuna propriile idei orbit de aceasta furie creativa, fara sa fie dispus sa ii asculte si pe ceilalti, au aparut in scurt timp conflictele, violentele, haosul. Oamenii au inceput sa se enerveze si sa se supere, si, de atatia nervi si macinati de aceasta furie pe care nu o mai puteau controla, au cautat sa migreze catre alte planete unde sa isi transpuna acest idei in realitate.

Drept urmare, oamenii de pe Saturn au plecat dezbinati, unul cate unul sau in grupuri mici catre Pamant, care parea planeta tuturor posibilitatilor.

Cei putini care au mai ramas, au cazut intr-un final la un acord si au inceput dezvoltarea unui proiect, acord care intr-un final a cedat datorita oamenilor care si-au pierdut efectiv mintiile incercand sa isi reprime propria furie creativa in favoarea furiei de executie.

Intr-un final, proiectul a fost sistat, iar ultimii oameni ramasi au parasit planeta Saturn cu destinatia Pamant.

Din fericire, dovada existentei acestui proiect neterminat este vizibila si in zilele noastre si este reprezentata de sistemul de inele al planetei Saturn, inele care, ca scop al proiectului, urmau sa se concretizeze in prima autostrada suspendata din lume cu 160 de benzi pe fiecare sens. Exista dovezi (neprobate insa) ca acest proiect a fost cunoscut sub numele de ‘Centura Saturnului’ si urma sa fie finalizat in 18 luni.


Colonizarea Soarelui a reprezentat o misiune extrem de dificila pentru grupul de oameni care au ales aceasta destinatie, misiune care a fost constientizata si asumata de fiecare membru al grupului.

Odata ajunsi pe Soare, oamenii s-au bucurat de caldura din exces, de lipsa ninsorii in timpul iernii care ar fi ingreunat traficul in orase, de lipsa temperaturilor scazute din pricina carora costul intretinerii ar fi crescut etc.

Cu toate aceste, cand oamenii erau gata sa inceapa lucrul la noua civilizatie, Forul Superior de Conducere a decis, pe baza instituirii codului rosu de canicula si a depasirii pragului critic al Indicelui de Confort, ca toate unitatile de invatamant si toate intreprinderile de pe soare vor fi inchise pana ce situatia nu se va stabiliza favorabil activitatilor de invatare si lucru. Dupa aceasta decizie, Forul Superior si-a autosuspendat activitatea la randul lui pana la stabilizarea favorabila mai sus amintita.

Oamenii, surprinsi si demoralizati la auzul acestei vesti, au vociferat, au injurat, au suspinat si, intr-un final, au eliberat piata in care se stransesera pentru protest, fiecare ducandu-se ori acasa, ori in carciumi, ori unde se putea.

Tot asteptand ca lucrurile sa se imbunateasca si, fiind lipsiti de orice activitate in afara de mancat, baut, imbatat si vorbit prostii, lenea si prostia oamenilor de pe Soare au inceput sa se accentueze. Si s-au accenuat atat de tare incat nimeni nu mai vroia de fapt sa munceasca pentru ca era prea greu si lor era mult prea lene. Pe langa asta, deoarece au devenit si foarte prosti pentru ca nu ii educa nimeni si lor le era prea lene sa se autoeduce in masura posibilitatilor, oamenii de pe Soare au dezvoltat concepte cum ar fi: glumele cu adevarat proaste, barfa (care tine mintea odihnita), foamea pentru subiecte socante si grotesti (care sa ii mai scoata putin din letargia in care se adanceau zi de zi) etc.

In cele din urma, oamenii de pe Soare fiind atat de frustrati, atat de lenesi si atat de prosti au hotarat ca trebuie sa faca ceva sa iasa din aceasta stare in care au ajuns. Prostia si lenea insa, au intarziat luarea unei decizii timp de cateva sute de mii de ani pana cand Forul Superior al Comunitatii a hotarat ca s-a asteptat ameliorarea si stabilizarea favorabila a situatiei, si ca exeprienta celor cateva milioane de ani petrecuti pe soare pot reprezenta o dovada suficient de credibila ca pe Soare temperaturile nu faciliteaza lucrul si invatatura si ca nu veni niciodata briza care sa mai racoreasca fruntile incruntate ale oamenilor frustrati ca nu pot munci.

Drept urmare, Forul a decis ca oamenii sa migreze spre o alta planeta in care vor putea invata si munci cu drag si spor in conditii mult mai bune.

Oamenii de pe Soare au ales ca destinatie planeta Pamant, planeta pe care au si ajuns in jurul anilor 1800.

Nu este inca dovedita, dar exista niste teorii care sustin ca oamenii de pe Soare odata ajunsi pe Pamant, au fost atat de entuziasti si euforici incat au inventat Comunismul (teoretic), urmand ca un secol mai tarziu, tot cativa reprezentanti ai acestui grup sa incerce sa il aplice.