Posts Tagged ‘prostie’


DA! Dintotdeauna. De la facerea lumii, ca să zic aşa. Şi evident şi ca de obicei, paradoxal, primul party pooper poate fi considerat chiar doamne-doamne. Ştim cu toţii povestea cu grădina minunată unde era un party şi o bucurie perpetuă… Inclusiv un măr magic pus acolo cu schepsis. Şi ce a făcut? După ce a organizat aşa un party a stablilit reguli. Look… but don’t touch! Touch… but don’t taste! Deşi toată natura şi toate instinctele tale spun exact opusul.

Bun, acum că am lămurit-o şi p-asta şi am stabilit cine a început primul leapşa asta machiavelică, să-mi spun of-ul.

Când stai în globuleţul tău nice and shiny de sticlă, în care te simţi bine şi comfi, dacă apare brusc o pată, o amprentă ceva, pe luciul lui sticlos, vei simţi imediat. Şi pentru că tu eşti în interiorul globului şi te uiţi insistent la amprenta blasfemică, îşi face imediat simţită prezenţa efectul de lupă. Moment în care nu ştii pe cine să baţi. Şi intri pe „furie mode”. Şi ajungi şi tu să te întrebi, cum zicea un Maestru: „De ce simt unii nevoia să se bage în seamă folosind replici mai proaste ca ei?”

 

Răspunsul este de fapt mai multe.

1.  Pentru că sunt nişte puţopalmişti mahalagii plictisiţi de ei şi de viaţă, care cred că pe unii îi amuză glumele şi atitudinea aferentă. Specimenele de acest gen activează din păcate în număr din ce în ce mai mare în societatea noastră, şi asta doar pentru că noi le permitem. Îi lăsăm să stea pe lângă noi, şi ei ne sug tot entuziasmul, ca nişte paraziţi ordinari ce sunt. Le hrănim orgoliul cu mici părticele din noi şi ei se fac mari… Soluţie: nu, nu soluţie anti-paraziţi, propun direct călcatul în picioare.

2. Pentru că sunt nişte oameni cu oareşice probleme şi neîmpliniri pe diverse planuri, care de fiecare dată când dau de o chestie care doar în capul lor paranoic evocă traume…aşa, unrelated, se simt atacaţi, precum cruciaţii înconjuraţi de multipla armată a lui Saladin. Oamenii ăştia nu ţin cont de nimic, nu se văd decât pe ei înfipţi în… the spiraling downwards abyssus abyssum. O categorie enervantă până-n plexul solar. Soluţie: ia-ţi calul cu tot cu armată şi fă o plimbare până-i trece. Când e vorba de reprimări, cu toţii avem memoria scurtă, aşa că n-o să fie o plimbare prea lungă.

3.  Pentru că au crescut fără mămică şi/sau în loc de Equus ferus caballus în varianta cu picioare scurte, ai lui i-au dat un ponei de pluş… Iar acum cerşesc atenţie pe unde pot.

4.  Pentru că sunt unii oameni care pur şi simplu aşa s-au născut. Nu-i putem judeca pentru asta. Nu e vina lor că nu-şi dau seama unde este limita. Iată de pildă următorul exemplu… simpatic.

 

5.  Pentru că… faceţi şi voi combinaţii, aranjamente şi permutări de 1.   2.   3.   şi   4. şi vedeţi ce iese. Eu m-am plictisit să tot extind termenul de “party pooper”. It’s just sad.

Cu toţii am avut stări în care poate eram predispuşi să ne purtăm ca nişte maimuţe scatofile, dar am ţinut să exteriorizez aceste simţăminte faţă de cei care şi-au făcut din asta un hobby.

 

 

GENERAL NOTE:  Cine se scuză se acuză, cine se simte atacat să mai citească o dată paragraful 2 şi să-şi trimită frustrările la plimbare, nu oamenii/prietenii.

 

NOTE TO RANDOM PARTY POOPER: NU(-M)IROSI OXIGENUL!

 

Advertisements

Constient de faptul ca traiesc intr-o tara (foarte probabil singura) in care s-a inventat semnul rutier de ‘Atentie ! Gropi !’ pentru ca fiecare dintre noi sa fie atentionat pe cale oficiala ca in secundele imediat urmatoare o sa ii sara planetara sau parbrizul cu totul, am realizat ca, in principiu, toata lumea ia de proasta pe toata lumea.

Cu banii dati pe semnalizatoarele astea sunt convins ca bagai atata smoala in groapa aia de iesea derdelus de sanie cu unghi – unghiul Theta pentru cunoscutori, adica pentru absolventii de clasa a V-a – de inclinare mare. Dar e un aspect care in contextul dat, chiar ca nici nu mai conteaza.

Problema mea este simpla: ca un nesemnificativ spectator ce ma regasesc pe lumea asta (vezi Glossa – gaseste singur versul), observ ca nu imi mai dau seama care e nebun (dar genul ala de nebun, care nu e amuzant deloc, ci e doar… nebun) si care e excesiv de prost (vezi Scrisoarea III – aici gasesti mai greu versul ca e ‘textul’ mai lung, dar nu strica sa faci putina lectura, asa de vineri seara).

Lipsa rationamentului intr-o discutie de orice natura reflecta, de fapt, ca in capul omului aluia toti neuronii joaca hockey cu 7 zaruri. Si se si distreaza isteric pe chestia asta…

Acum, daca eu vorbesc cu tine si tu o arzi direct din DisneyLand, eu ce parere sa imi fac? Ca esti pa-pa pe culmile nebuniei de care, se pare, te bucuri sau esti prost de bubui.

Sau eu vorbesc concret si tu imi dai raspunsuri incoerente, total irelevante si predominant imbecile si daca eu iti semnalez politicos ca esti incoerent, total irelevant si imbecil, tu da-I play ca la winamp ca tu de fapt esti abstract, si ecuatiile pe baza carora ai procesat tu informatiile de au iesit raspunsurile respective sunt extrem de complexe si ca extind sistemul de dimensiuni, si spatii vectoriale si chestii… Si mai mult de atat, toate raspunsurile tale au fost filtrate prin INIMA si SUFLET si DRAGOSTE si TRAIRI SPIRITUALE si SPIRALE si URINOTERAPIE si… cacat. Tu nu esti om, esti o entitate superioara si suspini resemnat si lipsit de speranta ca nu esti inteles.

Si eu, ca forma de viata inferioara ce sunt,  suspin si eu, la randul meu, resemnat si la fel de lipsit de speranta ca nu inteleg si ma intreb: tu oi fi nebun cu adevarat ? Sau esti doar prost ?

Si e deranjant la un moment dat, ca nu stiu cum sa te iau. Prostia si nebunia s-au invecinat atat de mult in zilele de azi ca, pur si simplu, devine o provocare sa mai pui ‘etichete’ (pe vremuri parca era ceva mai simplu.). Sau poate am imbatranit eu ceva mai urat decat ma asteptam…

Una peste alta, situatia e destul de grava, prostia si dementa castiga teren grav de tot, suntem cu totii condamnati… unii mai evadeaza, altii se ‘duc pe paduri cantand’, multi sunt praf, putini mai conteaza.

Dar, ce importanta mai are daca interlocutorul tau e prost sau nebun ? E defect. Mai are importanta ce, de la ce sau cum s-a defectat ? Evident nu. Oricum de reparat nu se mai repara decat, poate, prin reincarnare (aici era nuanta optimista a postului – “intotdeauna se poate”).

Alta chestie care mi se pare foarte tare in zilele de astazi este ca, in contextul nebuniei si prostiei generale, orice defect poate deveni calitate. Macar in capul tau si tot se poate. Oricum, sunt destul de multi prosti si destui nebuni pe care sa ii convingi ca asa este.

De exemplu, Boc este 100% convins ca nu el este mult prea mic, ci ca toti ceilalti sunt prea inalti, ca este un Gulliver-invers, drept urmare este personajul pozitiv.

Dar, Boc, toata lumea stie ca daca se intoarce cu spatele la tine, face 5 pasi si se intoarce, nu te mai vede… Este o realitate!

Cu toate astea, sunt destul de multi prosti si multi nebuni care regreta ca sunt inalti si frumosi, si nu sunt ca Boc.

Intrebarea mea de final este: ce considerati ca e mai rau in lumea in care traim ?

P.S.: Daca nu iese bine, cer renumararea voturilor


Colonizarea Soarelui a reprezentat o misiune extrem de dificila pentru grupul de oameni care au ales aceasta destinatie, misiune care a fost constientizata si asumata de fiecare membru al grupului.

Odata ajunsi pe Soare, oamenii s-au bucurat de caldura din exces, de lipsa ninsorii in timpul iernii care ar fi ingreunat traficul in orase, de lipsa temperaturilor scazute din pricina carora costul intretinerii ar fi crescut etc.

Cu toate aceste, cand oamenii erau gata sa inceapa lucrul la noua civilizatie, Forul Superior de Conducere a decis, pe baza instituirii codului rosu de canicula si a depasirii pragului critic al Indicelui de Confort, ca toate unitatile de invatamant si toate intreprinderile de pe soare vor fi inchise pana ce situatia nu se va stabiliza favorabil activitatilor de invatare si lucru. Dupa aceasta decizie, Forul Superior si-a autosuspendat activitatea la randul lui pana la stabilizarea favorabila mai sus amintita.

Oamenii, surprinsi si demoralizati la auzul acestei vesti, au vociferat, au injurat, au suspinat si, intr-un final, au eliberat piata in care se stransesera pentru protest, fiecare ducandu-se ori acasa, ori in carciumi, ori unde se putea.

Tot asteptand ca lucrurile sa se imbunateasca si, fiind lipsiti de orice activitate in afara de mancat, baut, imbatat si vorbit prostii, lenea si prostia oamenilor de pe Soare au inceput sa se accentueze. Si s-au accenuat atat de tare incat nimeni nu mai vroia de fapt sa munceasca pentru ca era prea greu si lor era mult prea lene. Pe langa asta, deoarece au devenit si foarte prosti pentru ca nu ii educa nimeni si lor le era prea lene sa se autoeduce in masura posibilitatilor, oamenii de pe Soare au dezvoltat concepte cum ar fi: glumele cu adevarat proaste, barfa (care tine mintea odihnita), foamea pentru subiecte socante si grotesti (care sa ii mai scoata putin din letargia in care se adanceau zi de zi) etc.

In cele din urma, oamenii de pe Soare fiind atat de frustrati, atat de lenesi si atat de prosti au hotarat ca trebuie sa faca ceva sa iasa din aceasta stare in care au ajuns. Prostia si lenea insa, au intarziat luarea unei decizii timp de cateva sute de mii de ani pana cand Forul Superior al Comunitatii a hotarat ca s-a asteptat ameliorarea si stabilizarea favorabila a situatiei, si ca exeprienta celor cateva milioane de ani petrecuti pe soare pot reprezenta o dovada suficient de credibila ca pe Soare temperaturile nu faciliteaza lucrul si invatatura si ca nu veni niciodata briza care sa mai racoreasca fruntile incruntate ale oamenilor frustrati ca nu pot munci.

Drept urmare, Forul a decis ca oamenii sa migreze spre o alta planeta in care vor putea invata si munci cu drag si spor in conditii mult mai bune.

Oamenii de pe Soare au ales ca destinatie planeta Pamant, planeta pe care au si ajuns in jurul anilor 1800.

Nu este inca dovedita, dar exista niste teorii care sustin ca oamenii de pe Soare odata ajunsi pe Pamant, au fost atat de entuziasti si euforici incat au inventat Comunismul (teoretic), urmand ca un secol mai tarziu, tot cativa reprezentanti ai acestui grup sa incerce sa il aplice.