Posts Tagged ‘evoluţie’


Ce căuta un bruiaj în camuflaj ?? Camuflajul prin definiţie ar trebui să camufleze, să mascheze perfect… Dar ce te faci când te trezeşti cu un bruiaj în camuflaj? Dacă eşti hienă e ok. Şansele sunt de partea ta.

Unii nu se pricep, dar se descurcă. Deci nu pot fi nominalizaţi ca “nepricepuţi”. În cel mai rău caz, ca “necalificaţi”.

Dar au şi ei motivele lor: poate nu se pricep pentru că sunt sociopaţi, sau au traume grave din copilărie, sau paranoia cauzată de cine-ştie-ce series of unfortunate events, unii poate sunt depresivi marginali – asta nu ştiu exact dacă e de bine, adică dacă sunt la marginea depresiei şi undeva acolo chiar la margine, e un curcubeu dublu, sau dacă e de rău, adică eşti la marginea depresiei şi în faţa ta e un mare hău… (şi cum ar zice un Maestru, tu te afli acolo, cu frustrările şi dinamita în braţe).

Bun, fiecare are o scuză… Şi de fapt, toate scuzele aste, devin – pe măsură ce ne îndreptăm spre ora perpetuă din Iad (prea târziu, da… sper că aţi ghicit, pentru că e a treia oară când folosesc obsesiv-complusiv această figură de stil marca Terry Pratchett & Neil Gaiman) – devin, deci, nişte caractere care se imprimă în acizii nucleici şi sunt traduse peste o generaţie în boli… sociale. Şi deci dacă ele sunt ereditare… nu înseamnă de fapt că noi ne adaptăm? Şi implicit evoluăm pe direcţia asta, ceea ce ne face să fim de fapt nişte mutaţii a ceea ce pe vremuri se numea OM.

Şi ne tratăm, pentru că da, suntem bolnavi şi trăim într-o societate bolnavă, care-şi împarte, draga de ea, medicamentele cu noi. Ne dă nouă, în loc de lapte carne brânză ouă, un loc la spitalu’ 9. Locul potrivit pentru un Homo bolnavus.

E ok dacă mutaţiile ne fac mai proşti, în sens evolutiv… Adică cine a presupus vreodată că evoluţia este unidirecţională? Până la urmă şi o boală are o “evoluţie”, iar rezultatul, de cele mai multe ori, nu e satisfăcător. Eşti bolnav crăpat şi ei zic că ai “cancer în stadiu avansat”. Da’ cine l-a avansat şi pe ăsta de a evoluat atâta?!

E frumoasă limba noastră… Nu, nu, aţi înţeles voi… Cuvintele, în orice limbă ar fi ele, limba terrană în genere. Şi de ce? Pentru că totul este relativ (asta-i bună de tot, pune capac la orice, da).

Dacă am înţelege/percepe toate sensurile unei fraze simultan, raportate la context, evident, bilosu’ nostru ar face implozie şi ni s-ar scurge prin toate cele 7 orificii anexate capului.

De aceea totul este relativ la percepţie. Iar eu nu ştiu de ce pisicii lu’ Hector, am perceput acum, după atâtea ore de nesomn, că trebuie să scriu chestiile astea să văd care este diferenţa.

Semisublimarea asta a fostelor refulări, actuale defulări cubiste, relativă la percepţia mea (de) “neadormită”, mă face iar să realizez că oricât de acut şi fericit ar fi neuronu’ în hiperactivitatea lui, singura direcţie evolutivă a acestei situaţii o reprezintă DURERILE DE CAP!

MOOD: somn. Punct.

scris la 07:44 a.m.

Advertisements

Pseudo-societatea în care pseudo-trăim a scuipat din ea – fără prea multe chinuri – şi pseudo-cultura în care ne scăldăm. Parcă orice cuvânt care îmi vine în minte este “demn” de a i se aloca propriul lui “pseudo-“, ca o haină frumos colorată scoasă din şifonierul comun al “hipsterilor” ( a se citi  “pseudo-etalon” ).

Cum mai putem deosebi normalitatea genuină de pseudo-normalitatea caracteristică marii majorităţi în majoritatea timpului ? Cum putem şti dacă noi avem puterea de a percepe lucrurile la “adevărata lor valoare” când tot sistemul de valori a devenit treptat un fel de nisip mişcător pe care cu cât te zbaţi mai mult să-l înţelegi, cu atât te afunzi mai mult în groapa căcănie ?

Plecând de la ipotezele emise de George Orwell (din câte ţin minte) cum că o carte bună este aceea care îţi spune ceea ce ştiai deja şi că dacă dai de un autor care e atât de bun încât să merite citat, fură-l (!), dar mai ales pentru că n-aş fi putut demitiza niciodată pseudo-normalitatea atotcuprinzătoare în termeni atât de cosmici precum Kobo Abe în “Femeia Nisipurilor” (“Woman in the Dunes”), iată spre exemplificare următorul citat hiper-revelatoriu:

Schizofrenia apare în raport de unu la o sută de persoane. Şi cleptomania apare tot în proporţie de unu la sută. Dacă printre bărbaţi homosexualitatea există în proporţie de unu la sută, proporţia de lesbiene trebuie să fie tot de unu la sută. Incendiatorii reprezintă unu la sută; beţivii cronici, unu la sută; arieraţii mintali, unu la sută; maniacii sexuali, unu la sută; megalomanii, unu la sută; şarlatanii obişnuiţi, unu la sută; femeile frigide, unu la sută; teroriştii, unu la sută; paranoicii, unu la sută…

Morfinomanii, istericii, ucigaşii maniaci, sifiliticii, debilii mintali – presupunând că din toţi aceştia ar fi câte unu la sută, totalul ar fi de douăzeci la sută. Dacă ai putea să enumeri încă optzeci de astfel de anomalii – şi sigur că ai putea –  ar exista dovada statistică a faptului că omenirea este formată într-o proporţie de sută la sută din anormali.”

Iată cum, orice problemă am avea… ne încadrăm cu toţii într-un mirific unu la sută în care stăm la căldurică cu colegii de suferinţă pe care îi întâlnim adesea la o bere, două – trei – patru, întru contopirea ideilor şi planurilor măreţe de a schimba/distruge lumea… Sau doar pentru a povesti inerţii generale legate de alţi “unu la sută”.

Întrebarea imediat următoare este “Ce se întâmplă când se întâlnesc la un loc mai mulţi unu la sută din categoria <declasaţi şi/sau aventurieri sociopaţi> ?”, de exemplu…   Păi…, deoarece şi aşa suntem prea mulţi, inutili şi reprezentăm doar procente şi statistici din tabelul sistemului,  se formează nişte “grupuri” relativ omogene, cu pseudo-interese comune, în care fiecare individ se simte semi-important, şi având impresia că el contribuie cu ceva concret la “commonwealth-ul” (sensu stricto) grupului, devine mult mai motivat să-şi menţină statutul şi… Aşa apar extremele şi extremiştii. Din impulsul de “A FI” parte din “ceva mai mare”…  Păi, vorba aia, “Ori suntem, ori nu mai suntem??!?!”.

Natura UMANĂ s-a epuizat, s-a depersonalizat, e pe la fundul gropii, caută o ieşire, sapă o galerie… Dar dacă sapă unidirecţional, înrămată de evoluţia tehnologiei – adică cu accent pe materialism – clar îşi va consuma tot oxigenul şi se va sufoca în adâncuri. Dar pe de altă parte, Zâna Tehnologie va fi acolo să ne ţină lumânarea (a se citi “lanterna”) şi să ne înmâneze paşaportul spre noua robo-epocă. În care toată lumea va fi robo-normală şi va robo-trăi până la foarte-adânci-robo-bătrâneţi robo-fericită.

NOTE TO SELF: Dacă Zâna Tehnologie este noul dumnezeu, Apocalipsa va veni direct pe Facebook (a se citi “Flegbook”).

Cuvintele este pseudo-inutile.


M-am cam săturat de cuvinte.. Încercam prea mult să exprimăm nişte sentimente care de fapt sunt simple, naturale, şi până la urmă ajungem să ne mulţumim cu discuţiile despre vreme, politică, fotbal si maşini.. Cred că dacă omenirea mai merge mult în direcţia asta, în câţiva ani oamenii aceleiaşi naţii nu se vor mai înţelege între ei; vor fi “ăia care citeşte şi filozofează” şi “ăia care munceşte şi are ambiţie”.. Nici nu vreau să mă gândesc.. Întotdeauna am zis că ar fi fost mult mai simplu dacă în loc să devenim nişte materialisto-capitalisto-corporatişti, ne-am fi folosit creierul – poate am fi dezvoltat un fel de abilităţi psihotronice, telepatice, cum vedem prin filme.. Asta pentru că nu pot fi de acord că maimuţa a devenit om atunci cand a început să-şi folosească mâinile şi să producă unelte (cum a zis Engels)… Evident că întâi a trebuit să-şi folosească creierul, pentru ca mâinile să poată lucra… Şi aici apar întrebările legate de natura umană… Care momentan m-au dus la concluzia ca natura umană e “rea”.. Tot ce facem, facem pentru noi, pentru că suntem condiţionaţi să fim nişte profani cu nevoi fiziologice, pentru a căror împlinire suntem în stare să facem orice…Dar cu nevoile spirituale cum rămâne?? Nu pot să cred că suntem toţi pe Pământ, avem condiţiile ideale, avem creierul pe care îl avem şi nu facem nimic cu el… Nu se poate să îl avem degeaba.. Aşa că, un pic influenţată şi de picul de paleontologie evolutivă pe care o ştiu, eu cred că noi (Homo sapiens sapiens) suntem doar o treaptă din evoluţia unor fiinţe (?) ce peste câteva sute sau mii de ani vor fi cu adevarat superioare şi vor fi trecut peste partea cu “manipularea materiei”, ajungând să-şi folosească aşa-zisul creier la toată capacitatea lui… Sigur aşa trebuie să fie, pentru că e destul de clar care ne sunt limitele ca oameni…Şi atâta timp cât suntem prinşi în sistemul ăsta închis, dependenţi de materie, e cam greu să mai ai timp să-ţi dezvolţi şi spiritul… Vreau să schimb ceva şi problema e că momentan înca nu ştiu cine sunt şi ce aş putea face..Mă împiedic la tot pasul de alte întrebări şi într-un fel mi-e teamă să nu mă pierd în detalii.. Anticii aveau dreptate când spuneau “Cunoaşte-te pe tine însuţi” , este ceva absolut necesar dacă vrei să poţi merge mai departe…Dacă vrei să ştii dacă eşti un luptător sau preferi să taci.. M-am saturat sa aud în jurul meu, la oameni de vârsta mea sau un pic mai mari, că “viaţa e scurtă, hai să ne distrăm, să profităm că suntem tineri, sex&drugs&rock’n’roll,ş.a.m.d” şi alte clişee reducţioniste, care-o să-i ducă la un moment dat in ceţuri dense din care nu vor mai ieşi…Şi atunci, pentru ei, ceasul va arăta “ora perpetuă” din Iad: “prea tarziu”. Adevărul e, că azi ai atâtea opţiuni, încât nu mai e ca pe vremea “romanticilor” – când oamenii ori înnebuneau, ori mureau (din cauza unei vieţi chinuite, de nesuportat, în slujba sistemului, sau mâncaţi de probleme materiale pe care spiritul lor nu le putea controla) , cum s-a întamplat cu Kafka, Eminescu, Van Gogh-ridicaţi la rang de geniu doar ca sa fie uitaţi pe piedestale reci, neînţeleşi şi ca să dea o imagine cuvântului “geniu”, care spre deosebire de adevărata înţelegere, este la îndemana oricui… Să nu uit totuşi că un “Che Guevara” (pe care azi toţi îl consideră “un cretin pentru că a luptat pentru nişte idei greşite, pentru că nu se poate ca toţi oamenii să fie egali..asta e utopie”, de parcă suntem noi în stare să stabilim ce e greşit şi ce nu; dacă ai principii şi lupţi pentru ele ajungi să fii un cretin pentru nişte maimuţe care nici măcar nu s-au obosit să pună mâna pe o carte de istorie -dar au văzut filmu’ , că e trendy- şi să înţeleagă că anumite întâmplări au rămas în cărţi tocmai pentru ca noi să nu mai facem aceleaşi greşeli; Boia spunea că dacă oamenii ar învăţa din propriile lor greşeli, mai ales în ceea ce priveşte istoria, nu ne-am fi dezumanizat, dar presupun că e …prea tarziu) sau un Michael Jackson (acum zâmbiţi, dar stiţi că am dreptate..era un copil, el a ales să rămână aşa şi să compună melodii în care cânta despre pace, libertate şi fericire (“They don’t care about us”, “Earth Song” care are şi un videoclip interesant; şi poate şi altele pe care nu le ştiu..), şi în felul lui a fost un luptător, a încercat să spună ceva, iar ei l-au omorât, s-au umplut de bani, l-au ridicat pe piedestalul capitalismului, i-au distrus toată esenţa) au mai existat, chiar în sistemul asta… Norocul nostru cu mass-media că am aflat de ei, că de carţi oricum nu mai arde nimănui… Şi atunci, decât să lupţi continuu, să-ţi consumi resursele şi să-ţi grăbeşti pasul spre un prezumtiv mormânt (cum au făcut “geniile”), nu ar fi mai bine să aştepţi momentul în care te vei simţi “puternic ca un munte” ca să dai lovitura finală? (Am văzut “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, se pare că şi asta m-a influenţat…nişte rude de-ale mele care se uită la filmele de pe protv ar spune că sunt “influenţabilă”) Într-un fel e simplu, trebuie doar să ştiu ce vreau… Pe de alta parte unora le stă în fire să complice lucrurile.. Pe bună dreptate.. Şi deşi sunt optimistă în general, sper să nu mă transform într-o nihilisto-realisto-cinică… Oricum ar fi, problemele astea o sa le rezolv cu timpul..sau mai bine zis, o să continui să caut…Ce rezolvare..? Nu e ca şi cum trebuie să-l aflu pe x din ecuaţie.. Mă gândesc că poate acum par teribilistă sau exaltată (cuvinte adesea folosite de tata în legatură cu mine), dar cu toate că am spus că natura umană e mai mult rea…cred ca nişte seminţe plantate acum, acolo unde trebuie, vor da roade la momentul potrivit…Speranţa moare ultima, nu? Am înţeles asta…când mi-am intrat cumva în psihic încercând să înţeleg cine sunt, ce sau cine m-a făcut să fiu aşa… şi mi-am dat seama că pentru mine cel mai mult contează oamenii… Că anumiţi oameni, au capacitatea să planteze o sămânţă, sau mai multe… care dau naştere altor întrebări, infinite ca număr, fără răspuns pentru unii; pentru alţii, dornici sa parcurgă drumul…răspunsul nici nu mai contează.. Tot ce contează e OMUL!                       *************************************************

După 1 an şi ceva….

Am început să-mi pierd încrederea în umanitate… Ce spiritualitate? Ce evoluţie? Hahahaaaa!!! O să ne înecăm într-o baltă de sânge după ce ne-am aşezat în cur că ne-am înţepat într-un ac…găsit în caru’ cu fân. Cineva zicea: “de ce alegi să te întreci când ai uitat de ce alergi??” Word!!!