Archive for the ‘Recycle bin’ Category


Pseudo-societatea în care pseudo-trăim a scuipat din ea – fără prea multe chinuri – şi pseudo-cultura în care ne scăldăm. Parcă orice cuvânt care îmi vine în minte este “demn” de a i se aloca propriul lui “pseudo-“, ca o haină frumos colorată scoasă din şifonierul comun al “hipsterilor” ( a se citi  “pseudo-etalon” ).

Cum mai putem deosebi normalitatea genuină de pseudo-normalitatea caracteristică marii majorităţi în majoritatea timpului ? Cum putem şti dacă noi avem puterea de a percepe lucrurile la “adevărata lor valoare” când tot sistemul de valori a devenit treptat un fel de nisip mişcător pe care cu cât te zbaţi mai mult să-l înţelegi, cu atât te afunzi mai mult în groapa căcănie ?

Plecând de la ipotezele emise de George Orwell (din câte ţin minte) cum că o carte bună este aceea care îţi spune ceea ce ştiai deja şi că dacă dai de un autor care e atât de bun încât să merite citat, fură-l (!), dar mai ales pentru că n-aş fi putut demitiza niciodată pseudo-normalitatea atotcuprinzătoare în termeni atât de cosmici precum Kobo Abe în “Femeia Nisipurilor” (“Woman in the Dunes”), iată spre exemplificare următorul citat hiper-revelatoriu:

Schizofrenia apare în raport de unu la o sută de persoane. Şi cleptomania apare tot în proporţie de unu la sută. Dacă printre bărbaţi homosexualitatea există în proporţie de unu la sută, proporţia de lesbiene trebuie să fie tot de unu la sută. Incendiatorii reprezintă unu la sută; beţivii cronici, unu la sută; arieraţii mintali, unu la sută; maniacii sexuali, unu la sută; megalomanii, unu la sută; şarlatanii obişnuiţi, unu la sută; femeile frigide, unu la sută; teroriştii, unu la sută; paranoicii, unu la sută…

Morfinomanii, istericii, ucigaşii maniaci, sifiliticii, debilii mintali – presupunând că din toţi aceştia ar fi câte unu la sută, totalul ar fi de douăzeci la sută. Dacă ai putea să enumeri încă optzeci de astfel de anomalii – şi sigur că ai putea –  ar exista dovada statistică a faptului că omenirea este formată într-o proporţie de sută la sută din anormali.”

Iată cum, orice problemă am avea… ne încadrăm cu toţii într-un mirific unu la sută în care stăm la căldurică cu colegii de suferinţă pe care îi întâlnim adesea la o bere, două – trei – patru, întru contopirea ideilor şi planurilor măreţe de a schimba/distruge lumea… Sau doar pentru a povesti inerţii generale legate de alţi “unu la sută”.

Întrebarea imediat următoare este “Ce se întâmplă când se întâlnesc la un loc mai mulţi unu la sută din categoria <declasaţi şi/sau aventurieri sociopaţi> ?”, de exemplu…   Păi…, deoarece şi aşa suntem prea mulţi, inutili şi reprezentăm doar procente şi statistici din tabelul sistemului,  se formează nişte “grupuri” relativ omogene, cu pseudo-interese comune, în care fiecare individ se simte semi-important, şi având impresia că el contribuie cu ceva concret la “commonwealth-ul” (sensu stricto) grupului, devine mult mai motivat să-şi menţină statutul şi… Aşa apar extremele şi extremiştii. Din impulsul de “A FI” parte din “ceva mai mare”…  Păi, vorba aia, “Ori suntem, ori nu mai suntem??!?!”.

Natura UMANĂ s-a epuizat, s-a depersonalizat, e pe la fundul gropii, caută o ieşire, sapă o galerie… Dar dacă sapă unidirecţional, înrămată de evoluţia tehnologiei – adică cu accent pe materialism – clar îşi va consuma tot oxigenul şi se va sufoca în adâncuri. Dar pe de altă parte, Zâna Tehnologie va fi acolo să ne ţină lumânarea (a se citi “lanterna”) şi să ne înmâneze paşaportul spre noua robo-epocă. În care toată lumea va fi robo-normală şi va robo-trăi până la foarte-adânci-robo-bătrâneţi robo-fericită.

NOTE TO SELF: Dacă Zâna Tehnologie este noul dumnezeu, Apocalipsa va veni direct pe Facebook (a se citi “Flegbook”).

Cuvintele este pseudo-inutile.

Advertisements

A venit iar momentul pentru o autocurăţare de gânduri “necurate”… Atât de necurate că trebuiesc date fix în Recycle bin-u’ meu virtual…

Întrebarea care mi-a măcinat mie unicul neuron, şi aşa extenuat (i-am dat să mestece multe pietre şi zăcăminte),  de multă vreme, a început zilele astea să nu mai fie o enigmă atât de apăsătoare.

Întrebarea asta m-a lovit prima oară când aveam 6 ani şi ai mei, dintr-o clasică “nepotrivire de caracter”, au divorţat. Nimic grav… Chestiile astea se întâmplă tot timpul… Slavă cristoşilor că s-au inventat bunicii !!!! Iar pe principiul bunicii sunt “buni la toate”, iar “cine n-are bunici să-şi cumpere” pentru că “bunicuţa ştie tot” – de ce să nu crescă ei, bunicii, vreo 3 generaţii, că şi-aşa….sunt bătrâni, la pensie, poate se plictisesc şi ei şi decât să facă un rebus sau o plimbare în parc, mai bine să-i blagoslovim cu nişte nepoţi !!! Iar asta până la urmă ajunge să fie o chestie normală chiar şi pentru nepoţi… Adică, atunci când creşti fără mamă, chiar nu mai contează cum ar fi fost dacă ai fi avut-o lângă tine, şi nu te mai afectează cu nimic teoriile ei conspiraţioniste de genul : “din cauza lu’ tac-tu eşti tu aşa rece cu mine, dacă te-aş fi crescut eu, nu erai aşa” sau celebra “da, n-a avut cine să-ţi dea educaţie… te-au lăsat de capu’ tău”…. În cazuri de genul ăsta, moştenirea genetică este de ajuns, de ce ai mai avea nevoie de altceva de la un astfel de om?

Întrebarea a răsărit din nou, şi a pus stăpânire pe mine ca un creep, ca o tumoare extinzându-se până-n suflet, după câţiva ani, când am realizat că de fapt mai toţi oamenii pe care-i ştiam au părinţi cam… dereglaţi…

Deci până la urmă… toată chestia asta… cu cetăţenii care se reproduc şi fac şi ei copii e de fapt un fel plagă care distruge Umanitatea. Adică e mai mult un fel de marketing viral, pentru că deja nu mai contează OMUL, contează că se face mare şi frustrat şi ca să compenseze lipsa afecţiunii din copilărie, o să se înconjoare cu lucruri, lucruri scumpe şi sclipicioase care aduc bucurii de moment. Până la următorul salariu adică ! Şi se autodeclară liber-schimbist şi liber-cugetător,  filosofia lui de viaţă fiind “Carpe Diem!”, “Memento mori!”, “Tempus fugit!” sau “Ars longa, vita brevis!”, în funcţie de poetul preferat al profei de latină din liceu.

Acum, problema devine de-a dreptul hidoasă, pentru că ai ajuns la vârsta la care auzi prin jur că oamenii din generaţia ta, sau un pic mai mari, se căsătoresc şi inevitabil… te gândeşti că urmează botezul. Şi ajungi implicit să te vezi pe tine într-o situaţie asemănătoare, moment în care stomacul descoperă noi dimensiuni…

Şi totuşi…. WHY THE FUCK SOME PEOPLE HAVE CHILDREN ??!!??!

E destul de simplu răspunsul… În funcţie de percepţia noastră asupra oamenilor şi asupra experienţelor pe care le avem, şi în funcţie şi de anumite traume din copilărie, ajungem să ne cunoaştem pe noi înşine mai mult sau mai puţin, după caz… iar deşi până într-o anumită vârstă (26-27 de ani) ideea de bază este să “experimentezi”, “să te distrezi de toţi banii” şi să faci bâlci că viaţa e scurtă, profitând maxim de superficial de toate nimicurile,  după ce te dai cu capu’ de pereţi de-ţi sar mucii ( de unde şi semiexpresiva zicală “cai verzi pe pereţi” ), tendinţa este de a lega ceva cu cineva, oricine, care să-ţi dea senzaţia că n-ai trăit degeaba şi că viaţa ta poate fi stabilă şi normală. Acesta fiind contrastul aproape antinomic de situaţii… eşti dispus să accepţi absolut orice lângă tine, pentru că îţi expiră dracu’ programarea genetică şi tu nu ţi-ai atins scopul ca specie !!! Păi şi pentru ce pisicii lu’ Hector mai trăieşti dacă nu faci decât să repeţi istoria asta parşivă şi să mai fuţi o generaţie ??! Iar după câţiva ani… când este deja ora perpetuă din Iad…(prea târziu…) rămân totuşi 2 alternative:   1 –    vărsarea frustrărilor şi a tuturor nerealizărilor în capul copiiilor sau  2 –    bunicii + vărsarea frustrărilor şi a tuturor nerealizărilor în capul copiiilor.

STAGE : furie la nivel macro !!!!

MOOD : cum să nu-mi placă euglenele ?

Note to self :  I love my memaw !!!


Sau cum ar zice un poet adevărat…. “strange things happen every day”.

Dar de ce ?  Adică e ok să se întâmple chestii, chiar e de dorit…. E de-a dreptul anti-monotonie (hai recunoaşteţi că toţi sunteţi speriaţi de monotonie/rutină ca dracu’ de tămâie). Dar e şi mai tare când există motive, argumente (valide de preferat) cât şi logică. Adică, spre exemplu, pleci din punctul A spre punctul B pentru că în punctul B se dă limonadă pe gratis, pe când în punctul A e doar apă de la robinet şi aia pe bani. Presupunând că ţi-ai uitat harta sau că nici n-ai avut una vreodată, cum găseşti Nordul spre limonadă ? Întorci harta în direcţia în care mergi tu, că sigur ăla e, sau cauţi întâi Nordul şi apoi orientezi harta ?? Adică nu ştiu…  E amuzant cum unii se pierd prin păduri imaginare şi preferă să mănânce scoarţă de copac şi să îşi omoare neuronii….

Da, sunt chestii care se schimbă… Sunt oameni care vin şi pleacă. Dar mai ales care pleacă… Şi dacă alegi să rămâi în trecut n-o să fii niciodată pregătit pentru  ce trebuie să vină… Cu cât stai mai mult în starea asta de… nihilism cinic, habar nu am cum să-i spun, cu atât pierzi mai multe chestii: timp, neuroni, oameni, experienţe… viaţă, mai pe scurt… Şi îţi perzi dreptul de protest la adresa… Universului, în general.

Ce frumos, “semisuperb, semifenomenal şi aproape cozmic” (de la Ştefan citire ) m-am exprimat eu aici… Bine că le ştiu eu pe toate (vorba altcuiva)…

Adevăru’ e că încep să cred că sufăr de o boală care se numeşte pe scurt “entuziasmul neiniţiatului în viaţa asta naşpa în care toată lumea şi-o trage cu toată lumea la propriu sau/şi la figurat şi de fapt nimeni nu merită nici măcar o flegmă”.

Dar, e ok, bă… Cine mai ţine cont de sentimente, cine mai poate să simtă, cine mai vrea să simtă, cine mai ştie ce pisicii lu’ Hector’ e normal şi cine/ce e şi ce vrea ??  Prea complicat… Aşa că hai să ne pierdem individualitatea, să nu ne exprimăm sau să cerem ajutorul —  doamne fereşte, să ne închidem în casuţe, în cochilii (şi alte chestii specifice moluştelor/nevertebratelor) şi armuri de 15 tone şi să ne ascundem în fortăreţe fenomentale, că vine sfârşitu’ lumii!!!!!

Pe de altă parte… ultima discuţie la bere a revelat faptul că toţi marii gânditori sau oameni de ştiinţă au fost atât de pasionaţi de ceea ce făceau, încât nu mai ştiau sau nu mai vroiau să ştie altceva… Dar nu e ironic că te consumi atât şi  pierzi atâtea chestii pentru acea pasiune, pentru ce-ţi place ţie mai mult să faci ? Şi aici se potriveşte de minune… “arta cere sacrificii”. Nu-i aşa? Pentru că îţi dă, dar îţi şi ia… Şi uite cum se stabileşte echilibrul… Echilibrul naturii, care însă nu este neapărat sinonim cu echilibrul nostru.

Echilibrele astea sunt ca 2 ( DOO! ) bile, una într-alta, cea mare este echilibrul stabilit de natură, şi este întotdeauna fixă, iar cea mică, din interior, este echilibrul nostru – instabil, sau în cele mai bune cazuri metastabil. Bila mică nu se va mai roti ca disperata atunci când vei înceta să alergi în gol, fără scop… Natura ne fute… Şi dacă nu ne stabilim noi un scop fără să ne agăţăm de trecut… singurul scop rămâne ăla biologic. Adică bun… şi unde e OMUL în toată ecuaţia asta? Şi o euglenă se reproduce…

STAGE: FURIE

MOOD: FUCK OFF !!!

NOTE TO SELF: sunt minunată dar FOREVER ALONE …

 

NOTĂ PT CINE CITEŞTE: nu sunt emo !!! (e prea mainstream… )

Cuvintele este din ce în ce mai inutile.

 

Pentru a doua Şansă !!!!!

Posted: January 20, 2011 by madhatTer666 in Recycle bin
Tags: , , , , ,

Nu, nu mă refer la Băse, ar fi deja a 4-a pentru el.

Să închinăm acest umil pahar de bere nefe (*nefiltrată) pentru a doua şansă!

Cum o fi să te naşti în puf, să trăieşti în puf, să mori în puf, dar să n-ai habar ce e ăla puf ?? Prost! Deci nu mai bine duci o viaţă de căcat da’ măcar ştii că dai mai mult de doi bani pe oamenii din jurul tău şi ştii să apreciezi “the little things”, printre care şi paharu’ ăsta singular de bere şi 2-3 ţigări shăruite cu-n best friend…?

Cum o fi să ai absolut tot ce îţi doreşti şi chiar mai mult, dar în loc să faci ceva stagnezi ca o legumă sub un strat gros de chiciură depusă pe creier? Strat alcătuit în mare parte din frustrări şi complexe pe care în loc să le topeşti şi să le asimilezi încercând să te înţelegi mai bine, le-ai lăsat să pună stăpânire pe tine, ca o iarnă perpetuă. Iar acum zici că aşa eşti tu, că aşa e normal… Că “toţi avem probleme”.

Cum o fi să ai prieteni dar să nu-i vezi niciodată pentru că eşti prea ocupat să alergi în căutarea “perfecţiunii”?

Cum o fi să fii un roboţel conformist precum câinele lui Pavlov? Primeşti zăhărelu’ lunar şi dai din coadă.

Cum o fi să faci aceleaşi lucruri hour after hour, day in-day out, week in-week out, ani de-a rândul şi să zici, fără pic de entuziasm “asta-i viaţa…” ?

Cum o fi să-ţi impui limite şi bariere în gândire doar pentru că ţi-e frică de faptul că te-ai putea trezi cu mai multe întrebări decât răspunsuri ?

Cum o fi să-ţi negi natura umană ca s-o poţi înlocui cu puf ?? Ca să treci uşor peste tot, ca să rămâi neafectat şi să te poţi crede perfect….

Probabil că acum se defineşte noua specie, robo-sapiens…. De aia nu mai înţeleg unii nimic…

NOTE TO SELF: Toată lumea merită o a doua şansă. Mai puţin ăia care n-au meritat-o nici pe prima….
Cuvintele este inutile.


M-am cam săturat de cuvinte.. Încercam prea mult să exprimăm nişte sentimente care de fapt sunt simple, naturale, şi până la urmă ajungem să ne mulţumim cu discuţiile despre vreme, politică, fotbal si maşini.. Cred că dacă omenirea mai merge mult în direcţia asta, în câţiva ani oamenii aceleiaşi naţii nu se vor mai înţelege între ei; vor fi “ăia care citeşte şi filozofează” şi “ăia care munceşte şi are ambiţie”.. Nici nu vreau să mă gândesc.. Întotdeauna am zis că ar fi fost mult mai simplu dacă în loc să devenim nişte materialisto-capitalisto-corporatişti, ne-am fi folosit creierul – poate am fi dezvoltat un fel de abilităţi psihotronice, telepatice, cum vedem prin filme.. Asta pentru că nu pot fi de acord că maimuţa a devenit om atunci cand a început să-şi folosească mâinile şi să producă unelte (cum a zis Engels)… Evident că întâi a trebuit să-şi folosească creierul, pentru ca mâinile să poată lucra… Şi aici apar întrebările legate de natura umană… Care momentan m-au dus la concluzia ca natura umană e “rea”.. Tot ce facem, facem pentru noi, pentru că suntem condiţionaţi să fim nişte profani cu nevoi fiziologice, pentru a căror împlinire suntem în stare să facem orice…Dar cu nevoile spirituale cum rămâne?? Nu pot să cred că suntem toţi pe Pământ, avem condiţiile ideale, avem creierul pe care îl avem şi nu facem nimic cu el… Nu se poate să îl avem degeaba.. Aşa că, un pic influenţată şi de picul de paleontologie evolutivă pe care o ştiu, eu cred că noi (Homo sapiens sapiens) suntem doar o treaptă din evoluţia unor fiinţe (?) ce peste câteva sute sau mii de ani vor fi cu adevarat superioare şi vor fi trecut peste partea cu “manipularea materiei”, ajungând să-şi folosească aşa-zisul creier la toată capacitatea lui… Sigur aşa trebuie să fie, pentru că e destul de clar care ne sunt limitele ca oameni…Şi atâta timp cât suntem prinşi în sistemul ăsta închis, dependenţi de materie, e cam greu să mai ai timp să-ţi dezvolţi şi spiritul… Vreau să schimb ceva şi problema e că momentan înca nu ştiu cine sunt şi ce aş putea face..Mă împiedic la tot pasul de alte întrebări şi într-un fel mi-e teamă să nu mă pierd în detalii.. Anticii aveau dreptate când spuneau “Cunoaşte-te pe tine însuţi” , este ceva absolut necesar dacă vrei să poţi merge mai departe…Dacă vrei să ştii dacă eşti un luptător sau preferi să taci.. M-am saturat sa aud în jurul meu, la oameni de vârsta mea sau un pic mai mari, că “viaţa e scurtă, hai să ne distrăm, să profităm că suntem tineri, sex&drugs&rock’n’roll,ş.a.m.d” şi alte clişee reducţioniste, care-o să-i ducă la un moment dat in ceţuri dense din care nu vor mai ieşi…Şi atunci, pentru ei, ceasul va arăta “ora perpetuă” din Iad: “prea tarziu”. Adevărul e, că azi ai atâtea opţiuni, încât nu mai e ca pe vremea “romanticilor” – când oamenii ori înnebuneau, ori mureau (din cauza unei vieţi chinuite, de nesuportat, în slujba sistemului, sau mâncaţi de probleme materiale pe care spiritul lor nu le putea controla) , cum s-a întamplat cu Kafka, Eminescu, Van Gogh-ridicaţi la rang de geniu doar ca sa fie uitaţi pe piedestale reci, neînţeleşi şi ca să dea o imagine cuvântului “geniu”, care spre deosebire de adevărata înţelegere, este la îndemana oricui… Să nu uit totuşi că un “Che Guevara” (pe care azi toţi îl consideră “un cretin pentru că a luptat pentru nişte idei greşite, pentru că nu se poate ca toţi oamenii să fie egali..asta e utopie”, de parcă suntem noi în stare să stabilim ce e greşit şi ce nu; dacă ai principii şi lupţi pentru ele ajungi să fii un cretin pentru nişte maimuţe care nici măcar nu s-au obosit să pună mâna pe o carte de istorie -dar au văzut filmu’ , că e trendy- şi să înţeleagă că anumite întâmplări au rămas în cărţi tocmai pentru ca noi să nu mai facem aceleaşi greşeli; Boia spunea că dacă oamenii ar învăţa din propriile lor greşeli, mai ales în ceea ce priveşte istoria, nu ne-am fi dezumanizat, dar presupun că e …prea tarziu) sau un Michael Jackson (acum zâmbiţi, dar stiţi că am dreptate..era un copil, el a ales să rămână aşa şi să compună melodii în care cânta despre pace, libertate şi fericire (“They don’t care about us”, “Earth Song” care are şi un videoclip interesant; şi poate şi altele pe care nu le ştiu..), şi în felul lui a fost un luptător, a încercat să spună ceva, iar ei l-au omorât, s-au umplut de bani, l-au ridicat pe piedestalul capitalismului, i-au distrus toată esenţa) au mai existat, chiar în sistemul asta… Norocul nostru cu mass-media că am aflat de ei, că de carţi oricum nu mai arde nimănui… Şi atunci, decât să lupţi continuu, să-ţi consumi resursele şi să-ţi grăbeşti pasul spre un prezumtiv mormânt (cum au făcut “geniile”), nu ar fi mai bine să aştepţi momentul în care te vei simţi “puternic ca un munte” ca să dai lovitura finală? (Am văzut “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, se pare că şi asta m-a influenţat…nişte rude de-ale mele care se uită la filmele de pe protv ar spune că sunt “influenţabilă”) Într-un fel e simplu, trebuie doar să ştiu ce vreau… Pe de alta parte unora le stă în fire să complice lucrurile.. Pe bună dreptate.. Şi deşi sunt optimistă în general, sper să nu mă transform într-o nihilisto-realisto-cinică… Oricum ar fi, problemele astea o sa le rezolv cu timpul..sau mai bine zis, o să continui să caut…Ce rezolvare..? Nu e ca şi cum trebuie să-l aflu pe x din ecuaţie.. Mă gândesc că poate acum par teribilistă sau exaltată (cuvinte adesea folosite de tata în legatură cu mine), dar cu toate că am spus că natura umană e mai mult rea…cred ca nişte seminţe plantate acum, acolo unde trebuie, vor da roade la momentul potrivit…Speranţa moare ultima, nu? Am înţeles asta…când mi-am intrat cumva în psihic încercând să înţeleg cine sunt, ce sau cine m-a făcut să fiu aşa… şi mi-am dat seama că pentru mine cel mai mult contează oamenii… Că anumiţi oameni, au capacitatea să planteze o sămânţă, sau mai multe… care dau naştere altor întrebări, infinite ca număr, fără răspuns pentru unii; pentru alţii, dornici sa parcurgă drumul…răspunsul nici nu mai contează.. Tot ce contează e OMUL!                       *************************************************

După 1 an şi ceva….

Am început să-mi pierd încrederea în umanitate… Ce spiritualitate? Ce evoluţie? Hahahaaaa!!! O să ne înecăm într-o baltă de sânge după ce ne-am aşezat în cur că ne-am înţepat într-un ac…găsit în caru’ cu fân. Cineva zicea: “de ce alegi să te întreci când ai uitat de ce alergi??” Word!!!