Author Archive


Noi ca specie am esuat si devine din ce in ce mai vizibil. Cum orice imperiu intra in perioada lui de declin la un moment dat, asa si degradarea noastra este naturala si devine din ce in ce mai accelarata.

Cu toate astea, cum priveam eu absorbit total de butonul verde din vagonul metroului care se aprinde ca trenul ajunge in statie si ma gandeam, in tot acest timp, la civilizatiile mayase si egiptene pe ritmuri de manele scoase de telefonul unui alt calator, cumsecade de altfel, am avut o revelatie.

La fiecare final (ex.: terminarea liceului, ultima zi dintr-o excursie in grup, o orgie etc.) se face cate o poza de final, cu tot grupul participant.

Pe de alta parte si noi (a se citi civilizatia noastra) ne aflam la randul nostru la un final de drum. In orice zi ne poate lovi obrazul Sfanta Apocalipsa de atata scarba cat o fi strans si ea si ne finalizam si noi existenta.

Ceea ce ne va salva pe noi in acest moment nu este o poza de grup de final, ci o ‘poza’ de grup de inceput. Mai exact: nu trebuie sa iesim bine in poza pentru noi (pentru ca, bineinteles, dupa Sfanta Apocalipsa nici unul dintre noi nu va mai fi prin preajma ca sa se uita nostalgic cu lacrimi in ochi pe vreun album de poze), ci pentru primii arheologi ai civilizatiei urmatoare care o sa ne descopere. Macar in ochii lor sa incercam sa dam si noi bine.

Noi nu incercam sa realizam nimic pentru noi in prezent, atunci macar sa lasam senzatia urmatorilor ca ne-am descurcat de minune. Asa ca haideti sa facem putin curat, asa, ca de ochii soacrei, sa simulam ca facem lucrurile complexe si importante, haideti sa facem repede niste drumuri pentru ca altfel ne facem de cacat rau (cat de cacat ar fi ca urmatorii oameni sa descopere tot drumurile construite in timpul dominatiei Imperiului Roman si din timpurile noastre doar gropi fara drumuri de jur imprejur), haideti sa inaltam repede niste blocuri de carton sau ceva, sa facem repede o autostrada suspendata, doamna Udrea sa scoata repede niste postere si fly-ere cu Carphatian Gardens 3D cu aroma de zmeura etc.

Chiar daca nu apucam sa le terminam tot e ok, pentru ca sigur vor presupune si ei ca ne-a lovit ciuma sau holera fulgerator si vor concluziona ca promiteam dar nu ne-a ajutat natura si Sfanta Divinitate.

Si in acest fel, destul de simplu zic eu, suntem salvati… macar in ochii altora.

Advertisements

Ajunsi pe Jupiter, grupul de oameni ce aveau misiunea de a coloniza aceasta planeta au fost descurajati instantaneu de dimensiunile exorbitante ale acesteia.

Descurajati total, oamenii tot analizau situatia incercand sa gaseasca o solutie prin care vor putea pune baze solide civlizatiei pe care vroiau sa o dezvolte. Insa, ca un blestem, orice solutie identificata si definita era rapid desfiintata prin identificarea vulnerabilitatilor critice pe care alternativa le expunea.

In tot acest timp, un om statea retras, departe de restul grupului care vociferau isteric, plangeau de ciuda si se deprimau unii pe altii si, uitandu-se ingandurat spre stele, a fost lovit de o puternica revelatie.

In secunda imediat urmatoare, el a strans totii oamenii in jurul lui si le-a marturisit ca, in timp ce privea stelele, a realizat ca singura metoda prin care civilizatia se va putea naste si inflori este organizarea. O organizare eficienta reprezinta solutia prin care dimensiunile imense ale planetei Jupiter si a problemelor generate de acestea vor fi diminuate.

In prima faza, oamenii il priveau confuz, isi dadeau coate intre ei din lipsa increderii in aceasta viziune.
Atunci omul, pentru a da un avant in entuziasmul colectiv, a inventat instantaneu conceptul de ierarhie organizationala, de inventarea departamentelor si, pentru a le dovedi ca intentiile lui de a reusi sunt serioase, a ales sa ocupe primul post in aceasta forma de organizare. Si a ales, la intamplare, o pozitie in organizatie careia i-a spus: General Manager.

Dupa ocuparea acestei prime pozitii, totul a decurs ca uns, de la sine.

General Manager-ul a idenfiticat imediat nevoile pe care oamenii le au si a definit ‘domeniile de activitate ale intreprinderilor’. Cum insa conceptul de ‘intreprindere’ nu a fost definit pana atunci, el a fost inventat imediat dupa (in acest moment a aparut pentru prima oara notiunea de ‘timing issue’).

Dupa ce au fost definite si ‘intreprinderile’, s-a simtit nevoia de o autoritate care sa le ‘pastoreasca’. Inevitabilul s-a produs si asa s-a nascut autoritatea numita, prin cuvinte alese la intamplare, Registrul Comertului.

Au urmat: crearea departamentelor, definirea structurii si organigramele pentru fiecare intreprindere in parte, alegerea Managerilor (denumire aleasa tot la intamplare) si a subalternilor (la fel, din intamplare) etc.
Fericiti si multumiti de progresul inregistrat in aceasta prima etapa a organizarii, oamenii s-au retras la locurile lor, urmand ca a doua zi de dimineata sa continue activitatea conform ‘next steps’-ilor agreati (acesta a fost momentul in care s-a nascut conceptul de ‘next steps’).

In dimineata celei de a doua zile, au fost nevoiti sa o ia de la capat deoarece nu isi mai aduceau aminte ce au discutat cu o zi inainte (asa a aparut conceptul de ‘lesson learned’). Pentru a solutiona si aceasta problema a uitatului, General Manager-ul a delegat un om sa ia notite, si schiteze si sa documenteze versionat toate cele discutate in acea zi. Dupa ce au reinventat sistemul de organizare exact dupa modelul celui din prima zi s-au retras sa se odihneasca, urmand sa continue activitatea in zorii zilei urmatoare (sarbatorind bineinteles conceptul nou-aparut de ‘success story’).

A treia zi, lipsa de motivare isi tot spunea cuvantul asa ca General Manager-ul a inventat primul sistem de beneficii cunoscut de omenire: promovari, cresteri de salariu, zile de concedii si altele.

In contextul dat, oamenii au inceput sa lucreze constiinciosi, motivati si dornici de afirmare.

Insa, datorita sistemului de beneficii in vigoare, toti oamenii de pe Jupiter au ajuns Manager-i chiar din primul an de munca. Fara sa isi dea seama, ei si-au continuat activitatea, fiecare din pozitia de Manager pe care a ajuns sa o ocupe: redactau documente, le semnau, le schimbau intre ei, le inregistrau la contabilitate, analizau rapoartele de marketing si vanzari, faceau deconturi etc.

Din pacate insa, in afara hartiilor nimeni nu mai producea, de fapt, nimic.

Si au continuat in aceasta maniera, fara sa observe nimeni, cateva milioane de ani.

Oamenii munceau neincetat, fara zile libere si astfel concediul fiecarui Manager se reporta de la an la an, din generatie in generatie ajungand astfel la cateva sute de mii de ani.

Un moment istoric-alternativ extrem de important il constituie momentul in care primul Manager de pe Jupiter a identificat in timpul unui ‘review’ periodic al contractului individual de munca semnat o posibila greseala/neintelegere in ceea ce priveste unul din benefiicile stipulate in acesta: zilele de concediu. Neintelegand deloc acest concept, el s-a adresat prin intermediul sistemului de comunicare oficial implementat in intreprindere departementului de HR in vederea clarificarii acestei posibile ‘scapari’.

Managerul de HR a constat cu stupoare ca nici ei nu aveau habar de semnificatia acestei rubrici din contract si au demarat o ancheta interna ce s-a finalizat in 6 ani.

Rezultatul anchetei a fost cutremurator chiar si pentru Manager-ul de HR care a distribuit definitiile si instructiunile de folosire a concediului de odihna catre toti Manager-ii de pe Jupiter sub forma unei prezentari in PowerPoint.

Nu putini au fost surprinsi sa afle in timpul prezentarii ca ei pot folosi aceste zile de concediu la libera alegere pentru odihna, relaxare, deconectare, turism sau pentru rezolvarea unor probleme notariale in orice mod considera ei.

Drept urmare, Manager-ii au inceput sa isi ia concediul acumulat de sute de mii de ani unul cate unul alegand ca destinatie de vacanta Pamantul.

In acest moment, pe planeta Jupiter nu mai este prezent nici un Manager, toti fiind in vacanta pe Pamant.

Exista dovezi ca primul Manager ajuns pe pamant cu familia in jurul anilor 1900 a fost absolut ingrozit de lipsa structurilor organizatorice de pe Pamant. In ciuda faptului ca era in concediu dar fiind ‘workaholic’, a infiintat prima Corporatie de pe aceasta planeta.

Manger-ii de pe Jupiter si descendentii lor au ocupat in timp pozitiile ierarhice superioare in companii mari si in companii multinationale. Chiar daca ii vedeti ingandurati si preocupati prin birouri/open-space-uri, nu va ingrijorati: aceasta este o caracteristica nativa dobandita in milioane de ani si transmisa genetic. Aici pe Pamant ei nu lucreaza. Sunt in concediu.


Constient de faptul ca traiesc intr-o tara (foarte probabil singura) in care s-a inventat semnul rutier de ‘Atentie ! Gropi !’ pentru ca fiecare dintre noi sa fie atentionat pe cale oficiala ca in secundele imediat urmatoare o sa ii sara planetara sau parbrizul cu totul, am realizat ca, in principiu, toata lumea ia de proasta pe toata lumea.

Cu banii dati pe semnalizatoarele astea sunt convins ca bagai atata smoala in groapa aia de iesea derdelus de sanie cu unghi – unghiul Theta pentru cunoscutori, adica pentru absolventii de clasa a V-a – de inclinare mare. Dar e un aspect care in contextul dat, chiar ca nici nu mai conteaza.

Problema mea este simpla: ca un nesemnificativ spectator ce ma regasesc pe lumea asta (vezi Glossa – gaseste singur versul), observ ca nu imi mai dau seama care e nebun (dar genul ala de nebun, care nu e amuzant deloc, ci e doar… nebun) si care e excesiv de prost (vezi Scrisoarea III – aici gasesti mai greu versul ca e ‘textul’ mai lung, dar nu strica sa faci putina lectura, asa de vineri seara).

Lipsa rationamentului intr-o discutie de orice natura reflecta, de fapt, ca in capul omului aluia toti neuronii joaca hockey cu 7 zaruri. Si se si distreaza isteric pe chestia asta…

Acum, daca eu vorbesc cu tine si tu o arzi direct din DisneyLand, eu ce parere sa imi fac? Ca esti pa-pa pe culmile nebuniei de care, se pare, te bucuri sau esti prost de bubui.

Sau eu vorbesc concret si tu imi dai raspunsuri incoerente, total irelevante si predominant imbecile si daca eu iti semnalez politicos ca esti incoerent, total irelevant si imbecil, tu da-I play ca la winamp ca tu de fapt esti abstract, si ecuatiile pe baza carora ai procesat tu informatiile de au iesit raspunsurile respective sunt extrem de complexe si ca extind sistemul de dimensiuni, si spatii vectoriale si chestii… Si mai mult de atat, toate raspunsurile tale au fost filtrate prin INIMA si SUFLET si DRAGOSTE si TRAIRI SPIRITUALE si SPIRALE si URINOTERAPIE si… cacat. Tu nu esti om, esti o entitate superioara si suspini resemnat si lipsit de speranta ca nu esti inteles.

Si eu, ca forma de viata inferioara ce sunt,  suspin si eu, la randul meu, resemnat si la fel de lipsit de speranta ca nu inteleg si ma intreb: tu oi fi nebun cu adevarat ? Sau esti doar prost ?

Si e deranjant la un moment dat, ca nu stiu cum sa te iau. Prostia si nebunia s-au invecinat atat de mult in zilele de azi ca, pur si simplu, devine o provocare sa mai pui ‘etichete’ (pe vremuri parca era ceva mai simplu.). Sau poate am imbatranit eu ceva mai urat decat ma asteptam…

Una peste alta, situatia e destul de grava, prostia si dementa castiga teren grav de tot, suntem cu totii condamnati… unii mai evadeaza, altii se ‘duc pe paduri cantand’, multi sunt praf, putini mai conteaza.

Dar, ce importanta mai are daca interlocutorul tau e prost sau nebun ? E defect. Mai are importanta ce, de la ce sau cum s-a defectat ? Evident nu. Oricum de reparat nu se mai repara decat, poate, prin reincarnare (aici era nuanta optimista a postului – “intotdeauna se poate”).

Alta chestie care mi se pare foarte tare in zilele de astazi este ca, in contextul nebuniei si prostiei generale, orice defect poate deveni calitate. Macar in capul tau si tot se poate. Oricum, sunt destul de multi prosti si destui nebuni pe care sa ii convingi ca asa este.

De exemplu, Boc este 100% convins ca nu el este mult prea mic, ci ca toti ceilalti sunt prea inalti, ca este un Gulliver-invers, drept urmare este personajul pozitiv.

Dar, Boc, toata lumea stie ca daca se intoarce cu spatele la tine, face 5 pasi si se intoarce, nu te mai vede… Este o realitate!

Cu toate astea, sunt destul de multi prosti si multi nebuni care regreta ca sunt inalti si frumosi, si nu sunt ca Boc.

Intrebarea mea de final este: ce considerati ca e mai rau in lumea in care traim ?

P.S.: Daca nu iese bine, cer renumararea voturilor


Inaugurez pe aceasta cale categoria ‘Scoala de dans si bune maniere’ pentru ca, asa cum o spunea si Toma Caragiu, “recapitularea regulamentului este absolut necesara… mai ales pentru unii…”.

Deci, scenariul e destul de simplu: avem o cladire de birouri (standard, nimic special fata de celelalte), pe fiecare etaj sunt camere de baie (sau veceuri sau toalete), camerele de baie avand 3 bude, 3 pisoare (la baietei evident, ca la fetite or fi bideuri sau chestii ciudate, nu conteaza) si 2 chiuvete.

Budele sunt despartite printr-un carton de 1 metru 70 si cam atat, lucru ce poate fi misto daca colegul de suferinta din buda alaturata e de viata si stie multe bancuri, lucru ce poate fi oribil daca are diaree sau vreun soi de boala ciudata.

Exista totusi oameni (si nu putini),  care se caca in rafale si cel mai oribil lucru este ca dupa fiecare repriza, cand isi trag sufletul de la atata efort sau ceva NU AR TRAGE APA NICI DE-AI DRACU CE SUNT EI !!! In acest fel, mireasma se propaga in toata camera de baie, gadiland simturile olfactive tuturor participantilor la activitati veceistice…

Cat de greu e ca, dupa ce o dai pe prima, sa tragi apa, dupa care iti poti trage linistit sufletul, daca te rupe din nou, pune si de-o a doua rafala, trage iar apa, bea o gura de apa (probabil, te-ai dezhidratat deja de la atata rupere ce e pe tine). Dupa caz si dupa nevoi poti continua in aceasta secventa cat te tine, cat ai nevoie sau pana leasini.

In schimb, daca intri in veceu cand omul presteaza pe bucati, cat timp esti acolo se abtine sa traga si o basina, ca parca dupa basina recunosc cine e si se face de ras. Sa te caci in wc nu e nici o rusine, nu stiu cine esti si nici nu vreau sa te cunosc in felul asta. Si in plus mi se pare ca ce faci tu acolo e normal pentru camera in care ne aflam amandoi.

Ca fapt divers, cand intru in veceu ma astept sa aud basini, scremete si urlete de durere/satisfactie (dupa caz), deci nu va mai abtineti aiurea de la lucruri naturale care au ce cauta acolo. E ilogic.

In schimb NU ma astept sa ma atinga mireasma unei cufureli invechita deja de 30 de minute.

Multumesc anticipat pentru intelegere !

Directiunea


Grupul de oamenii ce aveau ca misiune colonizarea planetei Saturn, au pornit la drum si, ocolind putin planeta Jupiter, au ajuns la destinatie relativ repede.

Oamenii, demoralizati de starea in care a ajuns planeta pe care in cele din urma o si parasisera, au fost intr-atat de entuziasmati si euforici la prima vedere a planetei Saturn si al potentialului neexploatat al acesteia incat au fost izbiti inca din prima secunda de un val puternic de furie creativa. Un val atat de puternic incat imaginatia fiecarui om a fost inundata aproape instantaneu de milioane de idei care pluteau intr-un ocean imens de vise ce pareau a fi din ce in ce mai realizabile.

Si astfel, oamenii drogati de aceasta furie, furie creativa bineinteles, au inceput sa vorbeasca intre ei, altii au inceput sa vorbeasca singuri, sa zbiere, sa incerce sa isi impuna visul celorlalti inspre realizare.

Dar cum fiecare om incerca sa isi impuna propriile idei orbit de aceasta furie creativa, fara sa fie dispus sa ii asculte si pe ceilalti, au aparut in scurt timp conflictele, violentele, haosul. Oamenii au inceput sa se enerveze si sa se supere, si, de atatia nervi si macinati de aceasta furie pe care nu o mai puteau controla, au cautat sa migreze catre alte planete unde sa isi transpuna acest idei in realitate.

Drept urmare, oamenii de pe Saturn au plecat dezbinati, unul cate unul sau in grupuri mici catre Pamant, care parea planeta tuturor posibilitatilor.

Cei putini care au mai ramas, au cazut intr-un final la un acord si au inceput dezvoltarea unui proiect, acord care intr-un final a cedat datorita oamenilor care si-au pierdut efectiv mintiile incercand sa isi reprime propria furie creativa in favoarea furiei de executie.

Intr-un final, proiectul a fost sistat, iar ultimii oameni ramasi au parasit planeta Saturn cu destinatia Pamant.

Din fericire, dovada existentei acestui proiect neterminat este vizibila si in zilele noastre si este reprezentata de sistemul de inele al planetei Saturn, inele care, ca scop al proiectului, urmau sa se concretizeze in prima autostrada suspendata din lume cu 160 de benzi pe fiecare sens. Exista dovezi (neprobate insa) ca acest proiect a fost cunoscut sub numele de ‘Centura Saturnului’ si urma sa fie finalizat in 18 luni.


Colonizarea Soarelui a reprezentat o misiune extrem de dificila pentru grupul de oameni care au ales aceasta destinatie, misiune care a fost constientizata si asumata de fiecare membru al grupului.

Odata ajunsi pe Soare, oamenii s-au bucurat de caldura din exces, de lipsa ninsorii in timpul iernii care ar fi ingreunat traficul in orase, de lipsa temperaturilor scazute din pricina carora costul intretinerii ar fi crescut etc.

Cu toate aceste, cand oamenii erau gata sa inceapa lucrul la noua civilizatie, Forul Superior de Conducere a decis, pe baza instituirii codului rosu de canicula si a depasirii pragului critic al Indicelui de Confort, ca toate unitatile de invatamant si toate intreprinderile de pe soare vor fi inchise pana ce situatia nu se va stabiliza favorabil activitatilor de invatare si lucru. Dupa aceasta decizie, Forul Superior si-a autosuspendat activitatea la randul lui pana la stabilizarea favorabila mai sus amintita.

Oamenii, surprinsi si demoralizati la auzul acestei vesti, au vociferat, au injurat, au suspinat si, intr-un final, au eliberat piata in care se stransesera pentru protest, fiecare ducandu-se ori acasa, ori in carciumi, ori unde se putea.

Tot asteptand ca lucrurile sa se imbunateasca si, fiind lipsiti de orice activitate in afara de mancat, baut, imbatat si vorbit prostii, lenea si prostia oamenilor de pe Soare au inceput sa se accentueze. Si s-au accenuat atat de tare incat nimeni nu mai vroia de fapt sa munceasca pentru ca era prea greu si lor era mult prea lene. Pe langa asta, deoarece au devenit si foarte prosti pentru ca nu ii educa nimeni si lor le era prea lene sa se autoeduce in masura posibilitatilor, oamenii de pe Soare au dezvoltat concepte cum ar fi: glumele cu adevarat proaste, barfa (care tine mintea odihnita), foamea pentru subiecte socante si grotesti (care sa ii mai scoata putin din letargia in care se adanceau zi de zi) etc.

In cele din urma, oamenii de pe Soare fiind atat de frustrati, atat de lenesi si atat de prosti au hotarat ca trebuie sa faca ceva sa iasa din aceasta stare in care au ajuns. Prostia si lenea insa, au intarziat luarea unei decizii timp de cateva sute de mii de ani pana cand Forul Superior al Comunitatii a hotarat ca s-a asteptat ameliorarea si stabilizarea favorabila a situatiei, si ca exeprienta celor cateva milioane de ani petrecuti pe soare pot reprezenta o dovada suficient de credibila ca pe Soare temperaturile nu faciliteaza lucrul si invatatura si ca nu veni niciodata briza care sa mai racoreasca fruntile incruntate ale oamenilor frustrati ca nu pot munci.

Drept urmare, Forul a decis ca oamenii sa migreze spre o alta planeta in care vor putea invata si munci cu drag si spor in conditii mult mai bune.

Oamenii de pe Soare au ales ca destinatie planeta Pamant, planeta pe care au si ajuns in jurul anilor 1800.

Nu este inca dovedita, dar exista niste teorii care sustin ca oamenii de pe Soare odata ajunsi pe Pamant, au fost atat de entuziasti si euforici incat au inventat Comunismul (teoretic), urmand ca un secol mai tarziu, tot cativa reprezentanti ai acestui grup sa incerce sa il aplice.


Oamenii au plecat de pe Marte si au traversat aproape tot sistemul solar pentru a coloniza planeta Pluto.

Odata ajunsi aici, oamenii au fost dezamagiti si chiar au incercat un sentiment de ura si invidie fata de celelalte grupuri care, in viziunea lor, i-au pacalit pe acestia sa populeze o planeta atat de mica.

Si asa suparati si asa mahniti cum erau ei atunci, s-au decis sa studieze, sa construiasca si sa dezvolte, manati de ura dar si de idealul de a naste si a impinge civilizatia pe culmi nebanuite.

Insa, planeta fiind prea mica, la orice miscare se impiedicau involuntar unii de altii, se atingeau extrem de des la fel de involuntar pana cand, catastrofal, aceste atingeri nevinovate si aceste piedici inocente (intre reprezentantii aceluiasi sex) au inceput sa fie placute. Terifiati de acest fapt, ei au incercat sa isi justifice intr-un fel aceste sentimente ciudate si nenaturale pe care le experimentau si, intr-un final, au decis de comun acord sa se autoproclame Artisti, deoarece numai Artistii au simturi extrem de fine si sunt capabili de trairi de care oamenii normali sunt incapabili.

Singura problema a lor era ca nu aveau nici un talent, talent care sta la baza notiunii de Artist. Drept urmare, fiecare om de pe Pluto a inceput sa se forteze sa cante, sa deseneze, sa picteze, sa sculpteze, sa se manifeste artistic in general.

Evident, din lipsa talentului, muzica era oribila, lipsita de armonie si ritm si total neinspirata, picturile denotau o falsa valoare si se puteau confunda usor cu locul unui accident, desenele erau oribile si estetic nule, sculpturile nu exprimau nimic altceva decat disperare si retard, retard artistic bineinteles. Totusi, aceste rezultate descurajante nu i-au oprit pe oamenii speriati de pe Pluto din incercarile lor de manifestare artistica, incercari care esuau de fiecare data parca din ce in ce mai rau.

Insa, timpul tot trecand si ei tot incercand, au ajuns sa se auto-doctrineze atat de tare si atat de bine, incat au inceput sa devina extaziati contempland deseurile acustice si vizuale pe care le produceau. Si astfel, toti erau ferm convinsi ca au devenit cu adevarat Artisti, chiar Artisti foarte foarte ‘grei’.

Au urmat, bineinteles, diverse etape in ‘calatoria’ Artistului spre absolut printre care spicuim:

  • Insusirea aerului boem specifica Artistilor;
  • Invocarea ‘Abstractului’ in orice esec sau orice incercare de critica din partea altor oameni;
  • Insusirea ‘arogantei creative’ care se revarsa pana si in cel mai mic gest;
  • Lupta vehementa impotriva razboaielor (cu toate ca in acele timpuri, notiunea de razboi nu exista – existau doar armonie si group hugs), Lupta impotriva sistemului care ii transforma in roboti si in numere (cu toate ca, practic, nu era nici un sistem pe Pluto pentru ca nu poti sa faci un sistem doar cu Artisti) si multe alte tipuri de revolte fine pentru scopuri, evident, nobile.

Apogeul civilizatiei Plutonienilor (asa cum s-au autodenumit ulterior, dupa ce au devenit Artisti) a fost atins in momentul in care au simtit ca talentul lor este mult prea urias pentru o planeta atat de mica care, bineinteles, nu mai putea cadra drept o ‘scena’ pentru manifestarile lor. Pe de alta parte, asa cum gandeau ei atunci, era pacat ca acest talent sa ramana prizonier pe Pluto fara sa fie propagat si catre alte civilizatii care sa il poata aprecia la justa lui valoare.

Drept urmare, Plutonienii au parasit cu totii planeta Pluto si au ales ca destinatie planeta Pamant, unde au si ajuns in jurul anilor 2000.