Pseudo-societatea în care pseudo-trăim a scuipat din ea – fără prea multe chinuri – şi pseudo-cultura în care ne scăldăm. Parcă orice cuvânt care îmi vine în minte este “demn” de a i se aloca propriul lui “pseudo-“, ca o haină frumos colorată scoasă din şifonierul comun al “hipsterilor” ( a se citi  “pseudo-etalon” ).

Cum mai putem deosebi normalitatea genuină de pseudo-normalitatea caracteristică marii majorităţi în majoritatea timpului ? Cum putem şti dacă noi avem puterea de a percepe lucrurile la “adevărata lor valoare” când tot sistemul de valori a devenit treptat un fel de nisip mişcător pe care cu cât te zbaţi mai mult să-l înţelegi, cu atât te afunzi mai mult în groapa căcănie ?

Plecând de la ipotezele emise de George Orwell (din câte ţin minte) cum că o carte bună este aceea care îţi spune ceea ce ştiai deja şi că dacă dai de un autor care e atât de bun încât să merite citat, fură-l (!), dar mai ales pentru că n-aş fi putut demitiza niciodată pseudo-normalitatea atotcuprinzătoare în termeni atât de cosmici precum Kobo Abe în “Femeia Nisipurilor” (“Woman in the Dunes”), iată spre exemplificare următorul citat hiper-revelatoriu:

Schizofrenia apare în raport de unu la o sută de persoane. Şi cleptomania apare tot în proporţie de unu la sută. Dacă printre bărbaţi homosexualitatea există în proporţie de unu la sută, proporţia de lesbiene trebuie să fie tot de unu la sută. Incendiatorii reprezintă unu la sută; beţivii cronici, unu la sută; arieraţii mintali, unu la sută; maniacii sexuali, unu la sută; megalomanii, unu la sută; şarlatanii obişnuiţi, unu la sută; femeile frigide, unu la sută; teroriştii, unu la sută; paranoicii, unu la sută…

Morfinomanii, istericii, ucigaşii maniaci, sifiliticii, debilii mintali – presupunând că din toţi aceştia ar fi câte unu la sută, totalul ar fi de douăzeci la sută. Dacă ai putea să enumeri încă optzeci de astfel de anomalii – şi sigur că ai putea –  ar exista dovada statistică a faptului că omenirea este formată într-o proporţie de sută la sută din anormali.”

Iată cum, orice problemă am avea… ne încadrăm cu toţii într-un mirific unu la sută în care stăm la căldurică cu colegii de suferinţă pe care îi întâlnim adesea la o bere, două – trei – patru, întru contopirea ideilor şi planurilor măreţe de a schimba/distruge lumea… Sau doar pentru a povesti inerţii generale legate de alţi “unu la sută”.

Întrebarea imediat următoare este “Ce se întâmplă când se întâlnesc la un loc mai mulţi unu la sută din categoria <declasaţi şi/sau aventurieri sociopaţi> ?”, de exemplu…   Păi…, deoarece şi aşa suntem prea mulţi, inutili şi reprezentăm doar procente şi statistici din tabelul sistemului,  se formează nişte “grupuri” relativ omogene, cu pseudo-interese comune, în care fiecare individ se simte semi-important, şi având impresia că el contribuie cu ceva concret la “commonwealth-ul” (sensu stricto) grupului, devine mult mai motivat să-şi menţină statutul şi… Aşa apar extremele şi extremiştii. Din impulsul de “A FI” parte din “ceva mai mare”…  Păi, vorba aia, “Ori suntem, ori nu mai suntem??!?!”.

Natura UMANĂ s-a epuizat, s-a depersonalizat, e pe la fundul gropii, caută o ieşire, sapă o galerie… Dar dacă sapă unidirecţional, înrămată de evoluţia tehnologiei – adică cu accent pe materialism – clar îşi va consuma tot oxigenul şi se va sufoca în adâncuri. Dar pe de altă parte, Zâna Tehnologie va fi acolo să ne ţină lumânarea (a se citi “lanterna”) şi să ne înmâneze paşaportul spre noua robo-epocă. În care toată lumea va fi robo-normală şi va robo-trăi până la foarte-adânci-robo-bătrâneţi robo-fericită.

NOTE TO SELF: Dacă Zâna Tehnologie este noul dumnezeu, Apocalipsa va veni direct pe Facebook (a se citi “Flegbook”).

Cuvintele este pseudo-inutile.

Advertisements
Comments
  1. GENIAL !!!… cu cateva mentiuni:

    1.) o caracteristica te distribuie automat intr-un 1%… omul este definit prin prisma mai multor caracteristici, deci face parte simultan la mai multe ‘1%’-uri…

    2.) Natura umana nu s-a epuizat si nici nu s-a degradat… a ramas intacta… purtatorii ei, in schimb, sufera de pe urma acestor 2 magnifice procese… vorba aia: ‘Bucurestiul e un oras cu foarte multa lume, dar oameni putini’ 😉

    Dar, per total, GENIAL!!

  2. Cata says:

    “normalitatea genuină” Miroase a engleza …

    Omenirea nu s-a schimbat, nu a devenit mai buna sau mai rea, asa a fost dintotdeauna. Nu inteleg frustrarea legata de faptul ca ne simtim inconjurati de o mare de prosti… ai vrea sa fim toti la fel?! Eu nu… imi place faptul ca unii sunt mai bun ca altii, mi se pare normal/natural, asa ar trebuii sa fie…
    As putea sa scriu romane prin care sa argumentez faptul ca tot ce ai zis e … inutil, redundant…

    Iar natura umana in nici un caz nu s-a epuizat, este ce a fost dintotdeauna si anume un tot neomogen.

    Sper sa nu imi dai cu bata in cap cand ne vedem 😛

    • madhatTer666 says:

      nici nu am susţinut că spun cva nou sau relevant, ştiu foarte bine ce am debitat, dar după cum spuneam..trebuia s-o dau !!! cât despre natura UMANĂ… suntem prea mulţi ca să mai conteze… :-j dar de fapt problema mea este…: şi dacă totul are un început, un cuprins şi o încheiere, şi aşa cum ştim din “istorie” şi civilizaţiile trec prin etapele alea minunate şi până la urmă intră în declin şi “apun”,.. la nivel macro, nu este posibil ca şi specia umană să treacă prin nişte etape de genul şi să se finalizeze totul cu un mare poc ?? eu cred că suntem în pragul colapsului… citez diverse “crize”: sărăcia, clima, resursele, energia, morala, apa potabilă, finanţele.. asta în timp ce populaţia creşte în progresie geometrică, iar pământul este well…limitat… nu vreau să fie un subiect “fatalist”, ci pur şi simplu, ca un padawan neiniţiat şi profan ce sunt, să mă adresez acelui “unulasută” care cadrează în categoria “cred că suntem prea mulţi”….

  3. Cata says:

    Da, suntem multi dar ce treaba are numarul cu moralitatea? Multi, putini, naravurile ne vor ramane aceleasi. Cat despre “sărăcia, clima, resursele, energia, morala, apa potabilă, finanţele.. ” astea sunt probleme pe care le-am avut si acum 5000 de ani, nu am mai ars lemne am ars carbuni, pe urma petrol si gasim noi ceva si dupa asta … asta daca nu stam sa ne plangem de mila.

    Si cum zice cineva mai destept ca mine, hai sa incheiem sirul asta de coincidente si erori pe care il numim istorie…

    • madhatTer666 says:

      Da, da, bine, istoria n-o fi ciclică…. dar natura pare să fie :)) Şi ne ducem dracu mai curând decât ar fi cazu’, pentru că suntem prea orgolioşi să recunoaştem că avem probleme :)) Care acum mai pot fi….ameliorate.. Dar în timp se va ajunge la un “point of no return” şi ne vom trezi direct în “Idiocracy”… Şi într-o notă optimistă..: sper să nu apuc vremurile alea =))

  4. Cata says:

    In case you’re worried about what’s going to become of the younger generation, it’s going to grow up and start worrying about the younger generation.
    – Roger Allen

    Se potriveste nu?

  5. Pseudomismu says:

    Din primul rând credeam că sunt rămas mult în urmă şi că are legătură vreo carte la care nu am ajuns care se petrece în… Pseudopolis.
    Răsuflu uşurat, şterg încet o lacrimă şi trec la partea următoare: şanse, procente, odds and ends: “Mathematicians have calculated that odds of something that bizarre and unexpected to happen are million to one. But wizards have calculated million to one chances crop out nine times out of ten…”

    Dincolo de ziua de vineri, când o să te faci un pic mai mare, poate e cazul de ceva “Hogfather”. Filmul e plin de învăţăminte, iar unul din ele este că zeii şi zânele există doar pentru că, şi în forma în care, există cineva care să creadă în ele (se exemplifică cu Zâna Măseluţă, Hogfather, Gnomul Verucilor), motiv care revine izbitor în “Zei mărunţi”.
    Aşa că, de ce n-ar exista şi Zâna Tehnologie, atâta timp cât ne ajută să ne explicăm fenomene naturale sau pseudo-naturale?

    • madhatTer666 says:

      e posibil să existe vreo carte “Pseudopolis” să ştii :)) da, abia aştept să mă fac mare, după ziua de vineri, ca să văd Hogfather, n-am mai vzt un film de f muuuult timp.. long ago in a distant place =))
      P.S. – Zâna Tehnologie is watching you! :-> *e un fel de Big Brother, un cyber-ochi de pseudo-Sauron :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s